rasfoind prin paginile vietii...

azi am devenit melancolica...si pentru prima data nu a fost vorba de lumina blanda de primavara ci mai degraba o avantare in niste poze mai vechi ale unor fosti colegi.
mi-am adus aminte ce era liceul, cum ma simteam printre colegi sau cu nasul in carti pe la bibiloteca sau chiar cum era sa citesc romane intregi pe drumul spre scoala.
apoi ca din intamplare m-am avantat intr-o discutie cu o fosta colega de generala, nu mai vorbiseram de un car de ani.
mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat in timpul asta, poate nu tocmai in bine, dar am luptat mereu pentru ceva mai bun. mi-am dat seama ca totusi nu sunt chiar asa lasa cum ajunsesem sa cred acum cateva zile, si ca intr-adevar m-am si zbatut ca sa ajung aici, desi inca nu am ajuns unde voiam.
cand avem vreo 12 ani veneam de la scoala si dadeam repede drumul la tv sa vad "salvati de clopotel", imi doream sa fac si eu liceul in america, nu ca as fi fost eu tare pasionata de tara respectiva ci mai degraba de dulapioarele plantate pe holuri si sentimentul ca in liceul acela era ceva al meu, apoi visam sa lucrez cu jumatate de norma la mall-ul din apropiere
bineinteles ca nici unul dintre lucrurile de mai sus nu a devenit realitate, dar am intalnit alti oameni, oameni frumosi, care s-au cuibarit in inima mea si de care imi voi aminti mereu cu drag. de colega mea de banca, mary, care ma facea mereu "zuza", de dirigu' care mia- pus porecla "blonda" de mai apoi tot liceul stia doar de o blonda (as in me), de fati care ne pensa mereusi avea talent la tot ce insemna styling dar si la cuvinte frumoase si carti interesante, de kiti care era o sensibila si o frumoasa, de ana care alaturi de carmen erau doua nebune punk, de monica, ana si alex d. care erau vorbaretele clasei, de puiutz si adriana care erau de asemenea vorbarete dar si destepte foc, de sandra careia profu' de romana i-a zis "garbo" si asa a ramas, ciupy, alex c. si andrada care erau cele trei blonde atomice, frumoase si pline de viata, de ioana si anca, doua fiinte speciale carora ar trebui sa le multumesc ca au facut parte din viata mea, de andrei ce barba lui inteleapta, de alex care avea un accent american de te dadea pe spate, de amalia careia nu-i era frica sa spuna lucrurilor pe nume, de geo care desi nu a vrut niciodata sa recunoasca ca era blonda, era frumoasa de pica si iseteata foc, de valentina care era o curajoasa si cea mai inteleapta dintre noi toti, de andreea n. care era mereu linistita, chiar si de andreea s. si de alex. b (nesquick) pt ca erau pur si simplu ele.
timp de 4 ani am facut parte din ceva extraordinar de care sunt mandra.
abia acum mi-am dat seama ca eu mereu am fost o luptatoare si asa o sa fiu mereu.
cu toate astea e trist sa afli ca oameni cu care odata ai impartit o clasa, poate o banca s-au schimbat f mult. Eu azi visez la yale, iar o fosta colega de generala e pr-ul lui guta.
intr-un final cred ca ea e mai desteapta ca mine, eu raman cu visele dar ea a luat viata in piept si a realizat ca "banii nu au miros" cum bine spunea stramosul nostru roman.