live your life as long as you got it...

ink o zi de vis intr-un oras mai repede desprins dintr-un peisaj infernal...azi m-am bucurat ink odata de sentimentul frumos al iubirii...acea iubire care te umple,care-ti da fluturi in stomac...acea iubire care te face sa te simti din nou virgin...o iubire pura,neinteresata,adevarata...e asa mare incat am senzatia ca intr-o zi o sa ma franga...oare e posibil?...atunci poate lumea va fi mai buna,va fi acoperita cu dragostea mea imensa..daca e ceva ce am invatat in putina mea experienta de viata atunci acela este ca iubirea si iertarea sunt 2 cadouri extrem de pretioase pe care ni le-a dat acel Cineva care ne-a lasat aici,pe pamant.sunt 2 lucruri in care cred cu tarie.iubirea ma ajuta sa lupt,sa fiu mai buna..ai zambit vreodata unei persoane pe strada?i-ai observat reactia?a zambit si el/ea,nu?e asa de simplu.hai incearca si tu maine cand vezi pe cineva incruntat,zambeste-i...acel zambet sincer,inocent poate o sa-i mai aduci o raza de soare pe fata,poate il ajuti sa-si dea seama ca orice are rezolvare si ca nu merita sa pierzi niciun moment din viata asta,care si asa e f scurta si de ce sa pierzi acel moment cu o suparare,o lacrima sau pur si simplu un gand negativ...ehh..atat pt azi...:P...sper sa va placa... ps:am acordul blondei sa public blogul asta,care era al ei initial(aka me)...

printul vs zmeul...

dupa ce am citit blogul lui rock,am adaugat un comentariu cam lung ;)) m-am gandit sa postez si eu ceva pe tema printului si a zmeului...anyway,din lume adunate,am pus cap la cap mai multe informatii din experiente traite de prietene si de mine...

printul: e tipul bine lucrat la sala care nu sie decat sa se umfle in pene si sa-mi spuna cate tipe au oftat dupa el pe drum spre mine,are un zambet si o dantura perfecta,trimite mesaje siropoase in care-mi spune de 5x cat de mult ma iubeste si cum sufera ca un caine imediat ce am iesit pe usa apartamentului lui,in pat e un animal,el nu stie notiunea "a face dragoste",face tot posibilul sa para cat mai grozav,vorbeste de krullul lui ca despre un erou gigantic,desi e departe de asa ceva,se inampla f des sa "pice curentul" cand ti-e lumea mai draga sau sa nu dureze mai mult de 5 minute,planifica totul:de la nunta,la copii si numele lor,iti jura ca nu-mi va fi infidel vreodata si daca se va simti atras de altcineva va rupe relatia imediat pentru a fi corect,ajung sa-l cred in timp...dupa cateva luni BANG!aflu de la o pretena sau poate de la mai multe ca el se da bine pe langa o tipa insipida,incolora si care aduce un pic cu mine,diferenta o fac banii pe care ii ea,apoi urmeaza cearta in care el spune ca "un baiat asa frumos ca mine e vanat de fete frumoase" (baiete,chiar tre sa inveti sa minti)...aahh...si sa nu uit vrea mereu virgine,sa fie el primul...yach.. concluzie:printii suck zmeul:e tipul f tare de la sala,privirea lui ucide musca.de cum ma vede se lumineaza la fata.mereu face exercitii pe langa mine si-mi reproseaza ca am lipsit cateva zile,cand eu de fapt am venit mai devreme.corpul lui unduit si pachetelele de pe abdomen atrag multe priviri ale altor fete mai putin norocoase de prin sala,de fiecare data cand ma asez sa ma odihnesc pt 2 min dupa un exercitiu mai greu,vine langa mine si incepe o discutie,fara sa-si dea seama isi deschide sufletul in fata mea,un suflet chinuit care afiseaza o masca de dur,dar cauta un suflet bun,doar ca atunci cand pomenesc ceva de citit imi marturiseste ca nu a citit vreodata o carte si chiar are mici probleme in privinta cititului,stie in schimb fiecare piesa din motorul unei masini de curse si e membru al unui racing club...in pat nu-mi face surprize mari,ba chiar unele ffffffff mici ;)) mottoul lui:"mult si des,duce la performante" desi acestea intarzie sa apara... in concluzie:pas catalin (vezi luceafarul de eminescu):este tipul obisnuit,de cartier,la facultate,lucreaza,nu a mai mers la sala de ceva timp,dar vrea s-o faca cat mai curand numai de dragul meu,are o cultura destul de vasta,e sensibil,modest,nu se umfla in pene cand tipa din complexul comercial i-a cerut numarul de telefon(si crede-ma era chiar dragutza) si el a refuzat-o politicos,ii place berea,prietenii lui ii sunt ca fratii si m-au adoptat din primele 5 minute de cand ne-am intalnit,nu insala,a fost inselat si a suferit enorm,nu a crezut ca mai poate iubi vreodata(pana la mine :D),cand m-a sarutat prima data mi s-au inmuita picioarele(norocul meu ca stateam pe scaun :)) i am simtit fluturi in stomac,mi-a umplut casa cu flori,mi-a daruit parfumul pe care mi-l doream de un an(desi nu i-am spus ca mi-l doream),e in stare de orice ca sa ma faca fericita,mi-a cunoscut parintii,s-au cunoscut parintii si toti s-au placut,suntem ca o mare familie si tata are incredere ca eu sa mai dorm din cand in cand pe la el(asta e practic imposibil)...iar la pat....surpize,surprize,chiar de proportii... in concluzie:perfectiunea se asunde chiar sub nasul tau...hmmm...cred ca m-am indragostit ;))

femei vs barbati

te-ai gandit vreoda ce s-ar intampla daca pentru o anumita perioada de timp ti-ai schimba sexul?de exemplu un barbat ar deveni femeie: luna de luna sa ai mare grija sa nu te patezi si sa nu te sperii cand vezi sange in fata ochilor,zi de zi sa petreci intre 10 min si o ora incercand sa te aranjezi:pornind de la machiaj si pana la aranjarea parului,care niciodata nu sta asa cum ti-ai dorit...sau de ce nu sa ramana insarcinat,sa vada ce inseamna greturi,glezne umflate,pofte si dispozitii la extreme si mai ales nasterea...ma intreb daca un barbat ar putea sa suporte asemenea dureri fara sa se vada prea tare....apoi sa creasca copilul,uneori singur,sa gateasca,sa spele rufe,sa fie batut de un sot betiv,poate chiar inselat,sa trebuiasca sa munceasca si sa fie si mama in acelasi timp,fara sa neglijeze vreo parte din viata lui.....
un alt exemplu ar fi ca o femeie sa devina barbat,cu nivelul de testosteron din sange mereu ridicat, ce da impresia de SPM 24/7,munca din greu si lupta de a capata respectul cuvenit in relatiile cu ceilalti; sa trebuiasca sa te razi pe fata in fiecare zi,sa ai grija sa nu te iriti sau sa te tai cu lama,sa te stapanesti atunci cand vezi o fustita mai scurta decat limita decentei sa nu arati cat de "bucuros" esti...
cred ca asta ar fi o solutie tare buna pentru a apalana odata pentru totdeauna conflictul dintre sexe...fiecare are o viata dificila,daca ne-am pune in locul celuilalt am fi mai intelegatori si ne-am respecta cu adevarat....
aceasta insemnare a luat nastere in urna unei interesante discutii intre doua persoane f dragi mie ...

melancolia liceului....

liceul.loc de tortura,loc de formare,dar tare mult mai tanjesc dupa el...ma uitam azi printre pozele fostilor colegi si-mi dau seama ca tare mi-e dor de ei si de nebunia liceului.
eu am fost unul din acei copii norocosi care si-au iubit enorm liceul (cu toate ca am chiulit in draci intr-a 12-a) ,si care au avut noroc sa intaneasca colegi buni si mai putin buni (dar mai mult buni decat putin buni).acum am senzatia ca nu am apucat sa le spun cat de mult ii apreciez si cat de mult tin la ei.
ultimele saptamani de liceu au fost asa grele si stresante ca nici nu am fost constienta ca totul se temrina aici si o sa ne mai vedem doar asa din intamplare si pe rand,cu totii abia peste 10 ani si nici macar atunci cu totii
imi e tare dor de colegele de banca,de profa de eco si sarcasmul ei,care de multe ori m-a pus in dificultate (sa rad sau sa ma supar),de profa de bio si al ei "albu, te distrug!!!" care imi ingheta sangele in vene,de magistra care venea mereu cu stiri si ne certa ca-i suparam pe profi cu vorba noastra interminabila (well,ce sa-i faci,erau 29 de fete)....
cu siguranta o sa-mi fie mereu dor de anii de liceu si o lacrima invizibila o sa fie mereu undeva intr-un colt al ochiului cand ma voi gandi la toate sentimentele resimtite in acesti 4 ani...
trebuie sa recunosc ca m-am gandit f serios sa raman repetenta,dar era deja prea tarziu

cel mai important rol....

scena vietii este locul unde fiecare isi joaca personajul complex,bun si rau,cuminte si agitat,de la stadiul de copil pana la cel de batranel,asta daca nu cumva personajul tau in plina ascensiune este scos cu sange rece de pe aceasta scena,uneori prea devreme,alteori in momentul cel mai nepotrivit.aici rolul nostru e principal,secundar si episodic in acelasi timp,depinde doar din ce perspectiva il privesti.
scena vietii iti ofera cel mai important rol,joaca-l cu tot sufletul,implica-te,fa-l spectaculos pentru ca doar o sansa ai sa-l faci nemuritor....

aceasta insemnare este dedicat acelora dintre noi care renunta la acest rol prea devreme...nu le pot promite ca nu-i vom uita niciodata,pentru ca timpul e nemilos, dar ei vor ramane mereu in sufletul nostru,intr-un coltisor unde isi vor continua rolul abandonat prematur....

viata la extreme...

sunt constienta ca traiesc intr-o lume complexa si tocmai asta ma fascineaza si uneori ma ajuta sa lupt pentru a trai mai departe,dar nu credeam ca o zi poate fi atat de neobisnuita.cu o dimineata aparent banala a devenit cea mai mizerabila zi,iar in acelasi timp cea mai grozava.o furtuna de trairi interioare m-a consumat ieri incepand cu frumoasa discutie cu tatal meu in urma careia am decis sa renunt la evenimentul pe care-l visam deja de mult timp,apoi cand mi-am vazut primul salariu oficial in mana m-am razgandit, bineinteles ca ziua a fost ca un vartej in continuare:sedinte,facturi si alte cacaturi,de am ajuns sa manac si la 4 si atunci 3 crochete (da mah,d'aia sunt eu asa gazeluta :P )la ora 6 30 am decis sa plec spre eveniment (care incepea la 7),cand am ajuns pe strada mi-am dat seama ca am uitat ceva pe birou,da-i si intoarce-te, blondo.nush cum se face ca atunci ma suna si seful,ca sa vezi,oare ma da afara?probabil o cearta tampita?neah...mai mult de munca.de la cer la pamant intr-o secunda,mi-am stapanit lacrimile,nervii si am inceput sa traduc,dar totul s-a terminat pe 8.ca drept rasplata a ride home,sau in romana ca sa ajung si eu pe ultima limita. tremuram toata,inima mai sa-mi iasa din piept.am pasit timid pe piatra cubica din curtea cafenelei simtind ca nu am ce cauta acolo,oameni importanti,puteam respira cultura,inteligenta si intelepciunea din jurul lor.aproape m-am pierdut in acea mare de oameni mari,eu eram doar un copil cu un vis."deci asa arata in realitate" mi-am spus eu in gand.era ca si cum ai putea atinge un vis si te poate imbratisa si el.mare dezamagire am simtit cand am aflat ca evenimentul se terminase,dar o umbra de speranta mi-a incoltit pe chip cand am aflat ca gazda era inca acolo,asa ca m-am indreptat cu pasi repezi si cuminte m-am asezat la coada.inca nu o puteam vedea,dar un patofior elegant si fin,rosu se legana alene sub masa.era primul contact vizual cu ea,dupa ce imi populase divesrsele scenarii in care o intalneam pe ea si pe altii,colegi de-ai ei.am ajuns in fata ei,la inceput un mic soc,asa se intampla cand iti construiesti minte un chip apoi il vezi pe cel real. "ce blanda esti...iti plac copiii,nu-i asa?" am reusit eu sa ingaim (inteligenta mai sunt,stangu-n dreptu'),"da,asa e,imi plac"...am plecat de acolo,cu coada intre picioare,dar cu cea mai mare bucurie posibila dupa o zi atat de mizerabila,cand am ajuns din nou la romana am vazut o florarie si mi-am adus aminte de dorinta mea de a-i cumapra flori mamei la fiecare salariu.desi nu-mi plac trandafirii in general,aici m-au fermecat o combinatie de alb si roz,aveam sezatia ca nu sunt adevarati,parca de catifea...cred ca si mama avea nevoie de ceva sa-i lumineze ziua,ca tare s-a bucurat si in locul urmei de tristete de pe chip a aparut o lumina calda de fericire.
nu cred ca as mai vrea sa mai traiesc ziua de ieri,a fost f obositoare,la extreme...

de ce?

Cand eram micutza ascultam cu o placere lacoma povestile, care mai de care mai frumoase si mai interesante in care binele invingea mereu.
Apoi am crescut si am inceput sa convietuiesc cu oameni mari, unii mai mari ca mine.Asemenea povestilor pe care le stiam de mica avem impresia ca si oamenii sunt la fel ca si personajele: bune si mereu in lupta cu raul.Se pare totusi ca m-am inselat, oamenii sunt rai si nici macar nu poti sa zici ca sunt rai pentru a supravietui intr-o lume salbatica, ci sunt rai pentru ca le place.
Le place sa-ti gaseasca punctul slab si sa te loveasca pana te vad la pamant si atunci le descoperi zambetul acela fascinant de rau si multumit de "isprava" realizata...
Ce se intampla cu lumea? De ce am devenit ata de insensibili, de cruzi, de rai?

matematica din viata

In ultimele zile am trecut prin mai multe furtuni sufletesti, iar concluzia la care am ajuns este ca viata este foarte matematica. totul este o serie de adunari, scaderi, inmultiri si mai ales impartiri.

adunam atunci cand intalnim prieteni noi, adunam fiecare secunda ajunsa amintire....

scadem fiecare secunda traita, din timpul pe care il mai avem de petrecut aici, scadem fiecare persoana pierduta, fiecare sentiment ratacit...

inmultim de fiecare data cand se mai naste un suflet, cand avem parte de mai multe bucurii deodata, cand ii avem pe toti cei dragi langa noi...

impartirile...astea sunt cel mai des intalnite, cele mai greu de facut, pentru ca ai doar o sansa sa nu-ti dea cu virgula...impartirile se fac tot timpul, iti imparti timpul intre serviciu, familie, iubit/iubita si prieteni, acest ar fi cazul cel mai des intalnit. din pacate in cazul in care imnultirea nu se face corect, persoane dragi tie ar putea sa sufere, sau chiar mai rau, sa suferi/pierzi tu.

In concluzie viata numai usoara nu este si pentru a avea succes si a fi fericit trebuie sa te dovedesti a fi un matematician bun...al inimilor...

rasfoind prin paginile vietii...

azi am devenit melancolica...si pentru prima data nu a fost vorba de lumina blanda de primavara ci mai degraba o avantare in niste poze mai vechi ale unor fosti colegi.
mi-am adus aminte ce era liceul, cum ma simteam printre colegi sau cu nasul in carti pe la bibiloteca sau chiar cum era sa citesc romane intregi pe drumul spre scoala.
apoi ca din intamplare m-am avantat intr-o discutie cu o fosta colega de generala, nu mai vorbiseram de un car de ani.
mi-am dat seama cat de mult m-am schimbat in timpul asta, poate nu tocmai in bine, dar am luptat mereu pentru ceva mai bun. mi-am dat seama ca totusi nu sunt chiar asa lasa cum ajunsesem sa cred acum cateva zile, si ca intr-adevar m-am si zbatut ca sa ajung aici, desi inca nu am ajuns unde voiam.
cand avem vreo 12 ani veneam de la scoala si dadeam repede drumul la tv sa vad "salvati de clopotel", imi doream sa fac si eu liceul in america, nu ca as fi fost eu tare pasionata de tara respectiva ci mai degraba de dulapioarele plantate pe holuri si sentimentul ca in liceul acela era ceva al meu, apoi visam sa lucrez cu jumatate de norma la mall-ul din apropiere
bineinteles ca nici unul dintre lucrurile de mai sus nu a devenit realitate, dar am intalnit alti oameni, oameni frumosi, care s-au cuibarit in inima mea si de care imi voi aminti mereu cu drag. de colega mea de banca, mary, care ma facea mereu "zuza", de dirigu' care mia- pus porecla "blonda" de mai apoi tot liceul stia doar de o blonda (as in me), de fati care ne pensa mereusi avea talent la tot ce insemna styling dar si la cuvinte frumoase si carti interesante, de kiti care era o sensibila si o frumoasa, de ana care alaturi de carmen erau doua nebune punk, de monica, ana si alex d. care erau vorbaretele clasei, de puiutz si adriana care erau de asemenea vorbarete dar si destepte foc, de sandra careia profu' de romana i-a zis "garbo" si asa a ramas, ciupy, alex c. si andrada care erau cele trei blonde atomice, frumoase si pline de viata, de ioana si anca, doua fiinte speciale carora ar trebui sa le multumesc ca au facut parte din viata mea, de andrei ce barba lui inteleapta, de alex care avea un accent american de te dadea pe spate, de amalia careia nu-i era frica sa spuna lucrurilor pe nume, de geo care desi nu a vrut niciodata sa recunoasca ca era blonda, era frumoasa de pica si iseteata foc, de valentina care era o curajoasa si cea mai inteleapta dintre noi toti, de andreea n. care era mereu linistita, chiar si de andreea s. si de alex. b (nesquick) pt ca erau pur si simplu ele.
timp de 4 ani am facut parte din ceva extraordinar de care sunt mandra.
abia acum mi-am dat seama ca eu mereu am fost o luptatoare si asa o sa fiu mereu.
cu toate astea e trist sa afli ca oameni cu care odata ai impartit o clasa, poate o banca s-au schimbat f mult. Eu azi visez la yale, iar o fosta colega de generala e pr-ul lui guta.
intr-un final cred ca ea e mai desteapta ca mine, eu raman cu visele dar ea a luat viata in piept si a realizat ca "banii nu au miros" cum bine spunea stramosul nostru roman.

trairi, iubire si alte sentimente...

ca din intamplare, azi am dat peste blogul andreei raicu. daca nu aveam o parere bine definita despre ea inainte, acum am cel putin una conturata.
E un om cald caruia nu-i e frica sa iubeasca.
cutreierand prin insemnari mai vechi si mai noi am descoperi ceva ce m-a impresionat foarte mult. intr-o lume plina de rautati si interese doi batranei intr-un parc dau o lectie importanta de viata: nimic nu e mai important decat iubirea si mai presus de toate sa-ti gasesti pe cineva cu care sa-ti imparti timpul, inima, patul, sau zilele ramase.
m-a bucurat enorm ca dupa ce am vazut atatea fete triste, resemnate sau pline de rautate a batraneilor, cand chiar nu mai nutream speranta ca mai exista vreunul care sa semene cu batraneii din povesti, blanzi, buni si iubitori, imi povesteste cum a surprins un moment din viata a doua suflete pereche, care in ciuda trecerii timpului se iubesc inca: cu multa grija el ii araja ei esarfa sa nu-i fie frig, apoi au plecat mai departe, la plimbarea lor prin parc.
avem o singura sansa in viata asta, pentru ca nu mai exista si o alta, una singura sa plecam de aici cu ceva, iar sufletul nu pleaca de aici incarcat cu pietre pretioase, pmananturi si averi colosale. sufletul pleaca cu trairile! trairile sunt cea mai de pret comoara a vietii!!!
asa ca pentru o secunda opreste-te din alergatura cotidiana si intreaba-te daca asta e ceea ce te face fericit, daca asta e ceea ce-ti doresti cu adevarat

despre comunism...

toata lumea are cate o opinie cand vine vorba de dictatorul ceausescu.

unii il lauda ca afacut multe lucruri bune, ca le-a dat cate un loc de munca tuturor, ca nu au murit de foame.

altii il condamna ca a ucis o multime de femei nelasandu-le sa faca avort(si-l provocau singure si riscul de a muri era direct proportional cu ego-ul conducatorului de pe acea vreme), apoi a infometat milioane de oameni, a ingropat intelectualii, a distrus biserici, a legat libertatea de maini prin politia politica. pana si reginei (elisabeta a II-a) ii e rusine sa-si aduca aminte ca l-a plimbat cu trasura.

eu nu ma pot pronunta cu privire la acest om, in schimb, incercand sa dezgrop acea particica de istorie, pe care am privit-o prin ochi de sugar nu pot sa nu ma gandesc la ultimele lui clipe.

oare ce a fost in sufletul lui cand a fost condamnat fara drept de apel. poate ca a fost un criminal, poate ca a comandat lucruri infioratoare, dar pana la urma era doar un om, iar noi ce drept avem sa judecam un om si mai ales avem noi dreptul sa-l condamnam la moarte? noi, in conditiile in care nu suntem in stare sa facem din lut viata, asa cum putem transforma viata in lut.

si ma mai gandesc, ca fiind barbat, casatorit cu o femeie, despre care cel putin se considera ca o iubea, oare cum s-a simtit atunci cand a fost si ea condamnata alaturi de el, fara a putea face ceva sa o apere.

eu nu pot uri pe cineva pe care nu am avut ocazia sa-l cunosc. fiecare e subiectiv, fiecare a trait bucatica lui de istorie. pentru mine inseamna alimentara de la strada, unde erau lustre cu ventilatoare ce parea asa gigantice, cu aprozarul de la colt, unde mirosea mereu a ceapa, mai inseamna "scarile albastre" de unde luam paine turceasca, sau "scarile galbene" de unde luam paine pentru mami, inseamna momentul cand am invatat ce inseamna banii si ce putere au si mai inseanma o copilarie fericita.

21

azi am recitit o insemnare mai veche a lui tudor chirila ( http://tudorchirila.blogspot.com/2007/03/21-de-cuvinteciteste-si-da-mai-departe.html ) si m-am gandit sa incerc si eu jocul de 21 de cuvinte:

incepem:

1. DRAGOSTE

2. CALDURA

3. RELATIE

4. ALEX

5. VIS

6. APA

7. LINISTE

8. HARTII

9. SUFLET

10. LEXA

11. GHIDUS

12. LUMINA

13. CALATORIE

14. CREDINTA

15. LUPTA

16. INCAPATANARE

17. LACRIMA

18. MAMA

19. CITESTE

20. IERTARE

21. SUNET

asta sunt eu, asa cum nu m-ati cunoscut pana acum

suflet trist

in ultimul timp am trecut prin unele incercari sufletesti. lumea e urata si plina de rautati care iti seaca sufletul de bucurie, de inocenta...de ce a mai ramas din copilul de alta data.

mi se pare revoltator sa te prezinti la o banca si sa te simti ca un milog la colt de strada, in conditiile in care tu le dai inapoi cu mult mai mult decat primesti.

mi-as dori sa fug din orasul asta murdar si rece. daca ar fi viu probabil ar fi un monstru gri-verzui, cu dinti asimetrici si o privire imbecila si rautacioasa, nu ar fi in stare sa articuleze cuvinte, probabil doar injuraturi si din 2 in 2 minute ar mai trage o suculenta scuipatura din adancul..nu, care suflet?..din adancul pieptului.

sufletul mi-e ofilit. oamenii din jur m-au dezamagit, inclusiv prietenii. cate unii in arunca in fata ca am "salariu" si imi "permit mai multe". so what, iti iau tie de sub nas? care-i treaba? da, am un salariu pentru care muncesc zilnic 9 ore, din care imi platesc facultatea, cheltuieli de transport, telefon, haine...cu alte cuvinte mai ramane sa-mi platesc si mancarea, factura la lumina si gaz si pot spune ca ma intretin singura, dar cei ce-mi arunca astfel de lucruri in fata nu se gandesc.

ma doare si sunt dezamagita. am nevoie de cineva sa-mi ingrijeasca "ranile" din suflet.

scopuri...intrebari despre viitor

m-au apucat intrebarile, si contemplarile si..fir'ar, de ce nu pot sa ma gandesc si eu la ceva roz sau ceva de cumparat ca o blonda adevarata (si da, sunt naturala).

astazi ma intrebam: "oare imi place ceea ce fac?" "imi place viata mea asa cum este?" sau "ce am de gand sa fac cu viitorul meu?". uneori am senzatia ca sunt mai confuza decat eram la 10 ani, cand visam sa ajung pe vreo scena mare (am ajuns 3 ani mai tarziu), sau visam sa ma fac doctor si sa salvez vitile oamenilor (deja e banal de blond pe aici).

si dupa ce mi-am pus toate intrebarile de mai sus am ajuns la concluzia ca in viata am sa fac lucruri care sa-mi aduca multi bani, in limmita bunului simt si al spiritului crestin. cu toate astea, banii nu vor fi numai pentru benefiuciul meu (nu ca nu mi-as dori haine dior sau rochii valentino), dar modul in care am fost crescuta si sensibilitatea (care mi se pare uneori un handicap) nu ma lasa sa merg mai departe fara sa dau inapoi macar o bucatica, sau fara ca macar sa incerc sa ajut la randul meu alti oameni pentru a se ridica.

cum spuneam si in post-ul trecut idealul meu in viata este sa am indeajuns de multi bani incat sa pot construi o serie de adaposturi, poate unul imens in care sa ajut oamenii cu resurse financiare limitate, in general oameni defavorizati. ideea e ca in centrele acestea sa existe persoane calificate (si bine platite) care sa le dea o educatie oamenilor nevoiasi, sa incerce sa-i readuca in societate, pentru a-i reintegra.

in cazul batranilor, as putea construi un adapost dedicat lor. un loc unde sa poata juca linistiti table, wist sau sa se uite la filme vechi.

una peste alta, scopul meu in viata e sa ajut oameni, asa cum si eu am fost ajutata ( nu, eu am avut o familie iubitoare, nu am crescut pe strada), cand zic ajutata ma refer la cei din jurul meu care mi-au dat puterea sa lupt si m-au sprijinit cand a fost nevoie.

opulenta si interesul financiar...

am descoperit ca iubesc opulenta. ma visez intr-un palat pufos si cald unde sa ma pot cuibari in cel mai frumos jilt alaturi de fat-frumosul meu.

dupa acest enunt unele cunostinte ma vor declara materialista fara drept de apel (nu ca ar fi primul lucru ridicol pe care l-ar spune despre mine). E adevarat ca ma incanta materialul, dar numai cel castigat prin propria munca. nu ai sa ma vezi vreodata la bratul vreunui pusti de bani gata din singurul motiv ca urasc sa fiu o intretinuta. poate ma veti zari la bratul vreunui om cu bani, dar asta nu inseamna ca ma va intretine sau ca va avea mai multe resurse financiare ca mine. ma rog, zilele astea mi-a incoltit o idee in cap, si nu are de gand sa mai iasa de acolo: din pacate in ziua de azi fetele prefera banii in locul fericirii.

Ei bine, nu si eu! daca va fi nevoie sa renunt la toata agoniseala pentru a fi fericita, o voi face. inca o dovada a faptului ca sunt contra "trendului" din ziua de azi e chiar omul pe care-l iubesc (la multi ani dragul meu!)! nu e nici pe departe vreun pusti care sa dea goana la parinti sa le ceara "doar" 250 000 de euro pentru o masina noua. tot ce a reusit a reusit prin forta proprie, inclusiv masinutza si sunt extrem de mandra de el.

peste 20 de ani ma visez intr-un "palat" cu 4 copii in jurul meu, carora sa le citesc povesti inainte de culcare si un sot iubitor, care sa ma aprecieze pentru ceea ce sunt cu adevarat. cu diminetile de sambata petrecute cu prietenele la o cafea, unde sa ne povestim ultimele nebunii, patanii si cu un job provocator dar fascinant. ma vad o femeie de succes, si nu am sa ma las pana nu am sa reusesc sa implinesc acest vis

ganduri...

iata-ma, cu noua mea tastatura (cei care ma injura de frun an, pt batranica mea acum se bucura), si in loc sa fiu fericita si mandra de ea am o stare tare dubioasa. E adevarat in ultima vreme am incasat o lovitura grea din partea vietii, care m-a facut sa-mi dau seama ca acord prea repede incredere celor din jurul meu, sau ca pur si simplu ma farmeca si ma incapatanez sa vad adevarul de sub nasul meu.

am ajuns la concluzia ca desi sunt o persoana puternica am nevoie de iubire si suportul celor din jurul meu la fel ca toti ceilalti. imi place sa adrom in bratele TALE, imi palce ca atunci cand vin acasa tremurand de frica, pentru ca mi-a sarit in fata masinii un catel tembel, pe care l-am scapat, sa ma ia in brate cineva si sa-mi spuna ca totul este ok.

e ciudat cum o imbratisare pot face cat o mie de oameni uneori, cum simtind caldura trupului celui de langa tine, e ca si sum i-ai simti sufletul alaturi de tine. atunci e ca si cum ai prinde aripi (fara vreo legatura cu reclama cu pricina), atunci, in momentele alea prinzi putere cat pentru o mie de oameni.

la prima vedere par o tipa stapana pe sin, ceea ce e adevarat, dar am nevoie de un suflet cald care sa ma asculte atunci cand ma doare ceva, care sa ma ia in brate, sa ma asigura ca sunt bine acum si mai ales am nevoie de iubire.

De ce oamenii au devenit asa de rai. m-a socat cand am fost intrebata de cineva de ce-mi pasa mie de ceilalti, atunci cand lor nu le pasa de mine. e adevarat, probabil nici persoanei in cauza nu-i pasa de nimeni altcineva decat de ea, dar daca toti fac asa, asta nu inseamna ca si eu voi fi la fel, pentru ca eu in primul rand am suflet si nu mi-e greu sa fac o fapta buna.si mai ales, daca Cel de Sus a fost generos cu mine, de ce sa nu ajut si eu cat pot. nu e greu.

Ne-am obisnuit sa fim rai, sa judecam, sa ne incruntam, sa injuram, sa criticam, dar e atat de usor sa faci asta! oricine poate face rau, e asa de simplu, dar de mult mai multe ori mai greu sa faci pe cineva sa zambeasca.

As putea rezuma viata la un lung sir de dezamagiri, de tradari, de marsavii, hotii si asa mai departe, dar nu pot sa o fac, nu si atunci cand am primit cele mai de pret daruri: IUBIREA si IERTAREA.

Scopul meu e sa te fac sa zambesti, sa simti, sa ajuti, sa-ti aduci aminte ca esti om, nu drac. Nu e greu sa faci o fapta frumoasa. Uite zambeste-i celui de langa tine, daca-ti va raspunde te vei simti si tu mai bine. Asta imi aminteste de o insemnare mai veche a unei colege (kiddha). ea spunea tare frumos. te indemna sa-l alegi, de pe strada pe omul cu cel mai ingandurat sau abatut chip, incearca sa-i atragi atentia si atunci cand o vei obtine daruieste-i cel mai frumos zambet. cu siguranta iti va raspunde tot cu un zambet. va deveni constient ca nu e singur si ca pentru orice exista o solutie. dar nu numai atat, sentmenul pe care-l vei simti tu va fi cu mult mai puternic decat al lui. e rasplata pentru o fapta buna.

Nu stiu cat de coerenta am fost in insemnarea asta. pur si simplu am scris tot ce am simtit, fara sa ma gandesc prea mult inainte.

Aici am lasat o bucatica de suflet. daca-ti place, te mai astept pe aici, cu o cafea buna virtuala si daca nu iti voi darui cel mai frumos zambet al meu si-ti voi multumi pentru vizita.

razboiul contra "scandurilor"...

m-am pomenit in toiul noptii visand cum scriu aceasta insemnare. pesemne eram tare fioroasa in cuvinte si mi-am dat seama ca trebuie sa fie ceva destul de interesant de am ajuns sa visez.

Ei bine m-am saturat de pitzipoancele obsedate de cure de slabire. nu ma deranjeza ca se preocupa de aspectul lor, chiar le admir pentru asta, dar incep sa am senzatia ca o fac pentru spectacol. eu nu sunt si nu am fost niciodata o slabanoaga, nu-mi e teama sa recunosc asta si chiar sunt mandra de formele mele. ce ma enerveaza de-a dreptul e sa vad o slabnoaga (altfel nu le pot spune) care atunci cand isi vede reflexia in oglinda se ingrozeste si incepe sa turuie de cat de tare s-a ingrasat, ca trebuie sa tina din nou cura (pe care probabil nu a lasat-o vreodata) cu apa plata si lamaie. pai bine mai fata, dar tu chiar ai probleme cu vederea, sau oglinda mareste inexplicabil de mult, pentru ca eu nu vad decat un sac de oase. poate ca ultimele creatii haute couture vin bine pe marimea 2 sau 0, dar asta nu inseamna ca arati bine si ca femeie.

acum ceva timp imi placea ca spect paris hilton (mai putin la fata), eram de parere ca se imbraca f bine si are un corp frumos, asta pana am vazut filmul cu pricina (cel cu ea in costumul evei in care se joaca de-a mama si de-a tata). ei bine, niciodata nu mi s-a parut mai neatragatoare o scandura ca atunci, pentru ca practic toata eleganta pe care o emana pana atunci disparuse, toata feminitatea nu exista decat in hainele cu care isi acoperea corpul. dupa primele 2 minute am stins computerul scarbita de imaginea ce mi-a ramas pe retina.

De astazi inainte am pornit un razboi contra fitelor de slabanogeala (ok, daca esti "slender" de la mama natura respectele mele), hai sa promovam si feminitate, curbe, unduiri, nu doar ascutiri, linii drepte si bete (asta nu inseamna ca imi plac hipopotamii). Ce s-a intamplat cu personalitati ca Beyonce sau J.Lo.

Sunt constienta ca multe persoane ma vor acuza dupa insemnarea asta, dar m-am saturat de toata superficialitatea asta, de mese care constau in doua foi de salata si o lamaie. Femeile sunt frumoase cu asni naturali nu cu silicoane, femeile sunt frumoase cu un posterior rotund, nu aproape inexistent, sau plin de botox.

fii mai bun....

In ultimele sapatamani am absentat cu nerusinare. motive au fost si inca sunt, am primit lovituri destul de puternice, din fericire au fost "suturi" care desi te zgaltaie un pic te propulseaza inainte.

din toata experienta asta am invatat enorm si fac tot posibilul sa ma schimb in momentul de fata. am realizat ca am devenit rea, crunt de rea. zana disparuse undeva fara urma, probabil sufocata de rautatea si dusmania ce se dezlantuisera, mai nou, in mine.

ceea ce vreau sa spun este ca: dragilor, va rog, fiti mai buni! si ce daca boul cu loganu' se baga si claxoneaza la semafor cand e inca rosu, ce conteaza ca soferul de maxi depaseste coloana si se baga cu nesimtire in tine, pentru ca incep sa curga masinile si de pe contrasens, nu conteaza ca temepela din vectra ti-a taiat calea pe aviatorilor, probabil inconstienta ca e piatra cubica, si mai e si uda, deci aluneca in sraci si poti sa-i faci muci masina, tu fii atent la drumul tau ca nu merita nici secunda in care sa vezi cine e cel care te hartuieste. si nu ii injura pe cei prosti sau rai (pentru mine tot una e), pentru ca nu stii ce gaura e in sufletul lor si cat de tristi si singuri sunt.

fiti mai buni, in loc sa-i "injurati" pe cei ce gresesc, daruiti-le un zambet, cine stie poate isi vor cere scuze, sau poate si mai mult, va vor zambi inapoi .

viata e prea frumoasa si scurta sa o mai uratim si noi cu prostii.

cand nu poti sa dormi...analizezi

de la o vreme, in fiecare seara, inainte sa adorm, cand imi e si mie mai relaxat creierul incep sa-mi vina atat de multe idei. bineinteles de scris pe blog. si unele mi se par asa grozave, aproape ca-mi pare rau ca nu aprind computeru' si nu incep sa scriu. si creez tot felul de insemnari, care mai de care mai interesante, comentarii intepatoare si asa mai departe.
de pilda, aseara ma gandeam la o fosta colega de-a mea, care semana teribil de mult cu amy winehouse. ehh, cand eram eu in liceu, ea inca nu era celebra. tipa er destul de inteligenta, dar atat de infumurata. practic inteligenta ei se rezuma mai degraba la un talent nativ si multe carti citite, dar intelepciunea lipsea cu desavarsire, sa nu mai vorbes de diplomatie.
reusea sa scrie mici compuneri de-ti facea pielea de gaina, asa de frumoase si impresionante erau. reusea cand scria sa transforme cele mai banale lucruri in cele mai emotinante si mai frumoase, mai ca de indragosteai de chiuveta. ei bine si la vreo 2 secunde dupa ce termina, cand erai cu totul indragostit de ea, trantea o gluma de-a ei, atat de nesarata, ca-ti venea s-o acuzi de plagiat. cum putea o fiinta ce compusese ceva atat de minunat sa n-aiba pic de simtul umorului si mai mult de atat, sa fie atat de oarba cu privire la acesta.

asemanarea dintre ea si amy era de factura fizica si psihica. da, amadoua seamana oarecum, cu toate ca aceasta colega nu era asa naingrijita ca vedeta noastra, dar viciile sunt asemanatoare. colega, avea o sensibilitate, cea care de altfel ii dadea si farmecul acela nebun al povestilor, pe langa asta si o timiditate de a-si afisa sentimentele, asa ca si-a dezvoltat o masca de femeie dura, rea...mdea. si primul pas au fost tigarile, pentru ca daca fumezi esti "cul", sau poate asa credea ea, apoi au inceput betiile. desigur, la liceu cu totii suntem nebuni. daca nu te imbeti si nu fumezi la liceu, cand esti tanar si poti, doar nu o s-o faci la 60 de ani cu nepotul in brate.

ma rog, asemanarea dintre ele sunt viciile care nu le fac tocmai bine, talentul si "masca". acum nu stiu de masca lui winehouse, dar de a colegei sunt sigura.

uite de ce nu mai pe mine somnul si ajung la birou, respectiv la facultate cu dunfi negre pe sub ochi

de unde am plecat si unde am ajuns....

de ce nu dorm unii? nu stiu, stiu de ce nu dorm eu.
acum fro saptamana, cand trebui sa ma bucur si eu ca dorm cu bf-ul, in loc sa-l las sa ma ia in brate si sa ma incalzeasca m-a bufnit plansul. de ce? nu stiu. brusc m-am simtit deprimata. adevarul e ca am avut doua saptamani negre la munca si pe mine m-au marcat.

brusc m-am simtit o ratata. atunci cand la 13 ani ajungi sa pleci pe munca ta in tara tuturor posibilitatilor, sa faci parte din cel mai bun cor din lume, ba chiar sa ajungi in frunte corului, te astepti sa continui pe o panta ascendenta, sa devii celebru, sa continui practic.

eu am ales alta cale, am preferat sa fac munca de birou pentru ca am fost crunt lovita de muzicieni. industria asta e la fel de dura ca armata, trebuie sa fii ori tare in gura, ori cu un tupeu fantastic, ori sa fii curva, ori sa fii atat de bun incat sa nu comenteze nimeni, dar chiar si atunci trebuie sa ai nervi de fier.

eu am fost incredibil de buna, dar nu era meritul meu, vocea mea este un dar, eu nu am muncit decat sa invat pisele si sa capat tehnica vocala. daca as fi continuat cel mai probabil acum va faceam cu mana de pe o scena minunata, dar cel mai probabil as fi plans in fiecare seara in perna si as fi luat calmante cu pumnul. rautatea oamenilor din muzica nu poate fi exprimata, asa um nu se poate spune nici de tupeul fantastic. o sa spui ca asa e peste tot, ca e firesc in lumea "fiarelor", dar nu e asa. eu nu am mai intalnit de atunci atat de multa rautate decat intr-o agentie de publicitate unde ma lucrat mai demult, iar acolo oamenii nu rezistau mai mult de 6 luni.

si cu toate astea nu pot sa nu ma gandesc ca am vizitat lumea, am incantat publicul, i-am impresionat pana la lacrimi cu vocea mea (printre ale celorlalti), cu versurile si armoniile calde ale cantecelor romanesti. acum sunt doar inca un om in multime, ma duc la facultate, lucrez, imi platesc rata la banca si benzina pentru masina. daca as fi fost un copil obisnuit, probabil as fi fost mandra de realiarile mele de pana acum. totusi, la 20 de ani invat la una din cele mai bune facultati din tara, am un post bine platit, intr-o companie grozava (multumesc frumos anca ) si am reusit sa-mi cumpar prima masinutza din proprii banuti.

poate am sa deschid si eu ochii intr-o zi si am sa-mi dau seama ca am fost binecuvantata mereu.