de unde am plecat si unde am ajuns....

de ce nu dorm unii? nu stiu, stiu de ce nu dorm eu.
acum fro saptamana, cand trebui sa ma bucur si eu ca dorm cu bf-ul, in loc sa-l las sa ma ia in brate si sa ma incalzeasca m-a bufnit plansul. de ce? nu stiu. brusc m-am simtit deprimata. adevarul e ca am avut doua saptamani negre la munca si pe mine m-au marcat.

brusc m-am simtit o ratata. atunci cand la 13 ani ajungi sa pleci pe munca ta in tara tuturor posibilitatilor, sa faci parte din cel mai bun cor din lume, ba chiar sa ajungi in frunte corului, te astepti sa continui pe o panta ascendenta, sa devii celebru, sa continui practic.

eu am ales alta cale, am preferat sa fac munca de birou pentru ca am fost crunt lovita de muzicieni. industria asta e la fel de dura ca armata, trebuie sa fii ori tare in gura, ori cu un tupeu fantastic, ori sa fii curva, ori sa fii atat de bun incat sa nu comenteze nimeni, dar chiar si atunci trebuie sa ai nervi de fier.

eu am fost incredibil de buna, dar nu era meritul meu, vocea mea este un dar, eu nu am muncit decat sa invat pisele si sa capat tehnica vocala. daca as fi continuat cel mai probabil acum va faceam cu mana de pe o scena minunata, dar cel mai probabil as fi plans in fiecare seara in perna si as fi luat calmante cu pumnul. rautatea oamenilor din muzica nu poate fi exprimata, asa um nu se poate spune nici de tupeul fantastic. o sa spui ca asa e peste tot, ca e firesc in lumea "fiarelor", dar nu e asa. eu nu am mai intalnit de atunci atat de multa rautate decat intr-o agentie de publicitate unde ma lucrat mai demult, iar acolo oamenii nu rezistau mai mult de 6 luni.

si cu toate astea nu pot sa nu ma gandesc ca am vizitat lumea, am incantat publicul, i-am impresionat pana la lacrimi cu vocea mea (printre ale celorlalti), cu versurile si armoniile calde ale cantecelor romanesti. acum sunt doar inca un om in multime, ma duc la facultate, lucrez, imi platesc rata la banca si benzina pentru masina. daca as fi fost un copil obisnuit, probabil as fi fost mandra de realiarile mele de pana acum. totusi, la 20 de ani invat la una din cele mai bune facultati din tara, am un post bine platit, intr-o companie grozava (multumesc frumos anca ) si am reusit sa-mi cumpar prima masinutza din proprii banuti.

poate am sa deschid si eu ochii intr-o zi si am sa-mi dau seama ca am fost binecuvantata mereu.