intamplari cu cantec

inca o zi capitala intr-una din cea mai murdara capitala europeana. daca nu ma insel maine incepe blogtheatre la graz, eu le tin pumnii stransi, stransi reprezentantilor romaniei si in special colegului de weblog abjectu, nu de alta dar el e de vina ca eu poluez site-ul cu insemnarile mele nu mereu reusite.
si ca tot vorbeam de insemnari neinteresante mia-m amintit de o intamplare haioasa, si totodata unul din cele mai "embarassing moments" din viata mea.
acum ceva timp m-am indragostit la prima vedere de o pereche de pantofi cu toc gros, tipul clasic ce urmareste silueta si bineinteles ca nu am gandit de doua ori si i-am luat. mi se pareau foarte comozi, dar tocul era clar mult mai inalt decat ce purtasem eu pana atunci, cu toate astea mi-am luat inima in dinti si a doua zi m-am imbracat foarte elegant si cireasa de pe tort, noii mei pantofi, si am plecat spre munca, bineinteles cu mersul de fitze care venea la pachet (doar aveam niste pantofi traznet ). tin minte ca aveam parul numai zulufi (ma facusem si eu frumoasa) si cam toata lumea (adeka muncitorii toti muncitorii lumii piperene care la ora aia erau la o soricioaica mica sau la o bere in fata magazinului din colt) era cu ochii pe mine.
am coborat din maxi, putin cam enervata ca era aglomerat (ceva banal pt ora respectiva) si m-am indreptat spre intrarea la metrou, in timp ce coboram tantosa scarile (bineinteles ca ragetele muncitorilor se auzeau admirand frumuste mioritica), nu stiu cum mi se poticneste varful pantofului intr-una din santuletele acele din capatul scarii, si uite-ma pe mine (in slow-motion) cum dau eu din labute sperand ca o zbor cumva si la nicio secunda dupa (desi mie mi s-a prut o eternitate) ma vezi cazuta undeva in genunchi, dupa ce luasem restul scarilor in poponet (las' ca-i pufos, suporta). m-am ridicat foarte demna, nu m-am uitat nici in stanga, nici in dreapta si cu un mers sobru, dar al naibii de rapid m-am facut nevazuta pe peronul metroului (ce bine ca eram ultima din multimea de oameni care a intrat la metrou, macar pe peron eram in siguranta).
ma urc in metrou calma, dar inca sub socul cazaturii (mai degraba socul pe care mi l-a suferit orgoliul) si observ ca la cativa pasi de mine se asezase pe alt rand de scaune una bucata familia cocalaurus brunetus multus, stiind cum am un magnet de necrezut catre acest tip de populatie (sunt blonda naturala si am pielea destul de alba, fapt pentru care ei sunt foarte atrasi) mi-am pironit privirea in pamant, pe pantofii celor din fata (hmm, fata aia are o pereche tare dragutza de tenisi, tre s-o intreb de unde i-a luat), apoi pe geanta unde observ inca o pata de praf, acolo unde a cazut pe scari, cand dupa cateva minute ( nu multe, dar tensiunea dilateaza timpul) aud din partea familiei foarte colorate :" haoleu, ia uite-o mah pa angela similea!"
moment in care eu am bagat capul in pamant si pana n-a venit statia mea nici nu m-am mai clintit.