uite-i cum danseaza, cum se-nvart. mai devreme erau intr-un tango de du-te-vino, acum un vals ce se schimba repede intr-o hora.
ma uit pe fereastra de la birou si mai ca-mi vine sa dansez si eu cu ei, sa uit de treaba si sa ma bucur de viata, de iarna, de bucurie.
viata mea a fost, este si va fi mereu legata de fulgii de zapada. de ce? pentru ca acum multi ani (ei nu chiar f multi ), a aparut pe lume o fiinta micutza si roz, intr-un oras alb. era inceputul lui februarie si nu ninsese toata iarna, cel putin nu se depusese. cu toate astea, de cand au inceput durerile facerii, pentru mama, afara a inceput sa ninga din plin. o noapte intreaga s-a chinuit si a fost primul copil nascut in ziua accea. cand a putut lua in brate micuta fiinta, mama s-a uitat pe fereastra. totul era alb imaculat si pufos si nici macar o urma in patura alba de desupra orasului. toti erau adormiti si singurul care parea treaz era fumul ce se ridia inca din cosuri, si el lenes.
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
Acum 4 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu