instincte...

mirosul de tigara imprimat in haine imi trezeste instinctele demult adormite...imi indrept mirosul spre incheietura si buzele aluneca pe piele adulmecand...e jocul a doua corpuri,ca un ritual,ceva mai presus de constient,ceva...animalic,romantic,mistic...unghiile mainii se infig in carne,iar o mana alinta un san speriat si zgribulit..brusc totul se opreste,constientul actioneaza la timp pentru a opri ceva..dar,oare ce anume?..doua corpuri stau acum unul langa celalt.tremura.sunt lipite.pielea vorbeste in locul lor.un fior ne strabate pe amandoi...respirand greu,ca dupa un efort mare,mana mea isi ia ramas bun in locul meu si plec...

iubirea nu moare ...

flori de gheatza se desfac pe geamul meu.mirosul de lemn ars si trosnitul din soba ma face sa visez..intinsa pe podeaua calda citesc o carte,iar muzica veche si romantica ma face sa visez...sunt personajul principal.ciudat sunt in acelasi loc,dar langa mine e El...privirea lui jucausa imi mangaie fata,imi saruta buzele ce ard de dorinta si coboara..coboara...trupul mi se infioara..privirea lui ma face sa cred ca-mi vede prin bluza.in obraji imi infloresc trandafiri roz si atunci tu te apleci spre mine si acel zambet baljin cu ochii jucausi spre buzele mele si...iei paharul de sampanie.mi-l oferi si spui ca asta e doar inceputul,ca ma vei face cea mai fericita cu putinta si ca ma vei iubi cu fiecare zi mai mult si nici macar moartea nu ne va desparti...au trecut 6 ani de atunci...tu esti ink langa mine,dar ochii tai oglindesc alte tinuturi,privirea ti-e visatoare,iar mana ce-mi magaia odata obrazul e acum rece...de ce m-ai mintit?!...atunci o mana rece imi stapunge trupul...tu imi apari in fata..ai avut dreptate,nici moartea nu ne-a despartit...doar ne-a unit din nou,de data asta pentru totdeauna...

printul vs zmeul...

dupa ce am citit blogul lui rock,am adaugat un comentariu cam lung ;)) m-am gandit sa postez si eu ceva pe tema printului si a zmeului...anyway,din lume adunate,am pus cap la cap mai multe informatii din experiente traite de prietene si de mine...

printul: e tipul bine lucrat la sala care nu sie decat sa se umfle in pene si sa-mi spuna cate tipe au oftat dupa el pe drum spre mine,are un zambet si o dantura perfecta,trimite mesaje siropoase in care-mi spune de 5x cat de mult ma iubeste si cum sufera ca un caine imediat ce am iesit pe usa apartamentului lui,in pat e un animal,el nu stie notiunea "a face dragoste",face tot posibilul sa para cat mai grozav,vorbeste de krullul lui ca despre un erou gigantic,desi e departe de asa ceva,se inampla f des sa "pice curentul" cand ti-e lumea mai draga sau sa nu dureze mai mult de 5 minute,planifica totul:de la nunta,la copii si numele lor,iti jura ca nu-mi va fi infidel vreodata si daca se va simti atras de altcineva va rupe relatia imediat pentru a fi corect,ajung sa-l cred in timp...dupa cateva luni BANG!aflu de la o pretena sau poate de la mai multe ca el se da bine pe langa o tipa insipida,incolora si care aduce un pic cu mine,diferenta o fac banii pe care ii ea,apoi urmeaza cearta in care el spune ca "un baiat asa frumos ca mine e vanat de fete frumoase" (baiete,chiar tre sa inveti sa minti)...aahh...si sa nu uit vrea mereu virgine,sa fie el primul...yach.. concluzie:printii suck zmeul:e tipul f tare de la sala,privirea lui ucide musca.de cum ma vede se lumineaza la fata.mereu face exercitii pe langa mine si-mi reproseaza ca am lipsit cateva zile,cand eu de fapt am venit mai devreme.corpul lui unduit si pachetelele de pe abdomen atrag multe priviri ale altor fete mai putin norocoase de prin sala,de fiecare data cand ma asez sa ma odihnesc pt 2 min dupa un exercitiu mai greu,vine langa mine si incepe o discutie,fara sa-si dea seama isi deschide sufletul in fata mea,un suflet chinuit care afiseaza o masca de dur,dar cauta un suflet bun,doar ca atunci cand pomenesc ceva de citit imi marturiseste ca nu a citit vreodata o carte si chiar are mici probleme in privinta cititului,stie in schimb fiecare piesa din motorul unei masini de curse si e membru al unui racing club...in pat nu-mi face surprize mari,ba chiar unele ffffffff mici ;)) mottoul lui:"mult si des,duce la performante" desi acestea intarzie sa apara... in concluzie:pas catalin (vezi luceafarul de eminescu):este tipul obisnuit,de cartier,la facultate,lucreaza,nu a mai mers la sala de ceva timp,dar vrea s-o faca cat mai curand numai de dragul meu,are o cultura destul de vasta,e sensibil,modest,nu se umfla in pene cand tipa din complexul comercial i-a cerut numarul de telefon(si crede-ma era chiar dragutza) si el a refuzat-o politicos,ii place berea,prietenii lui ii sunt ca fratii si m-au adoptat din primele 5 minute de cand ne-am intalnit,nu insala,a fost inselat si a suferit enorm,nu a crezut ca mai poate iubi vreodata(pana la mine :D),cand m-a sarutat prima data mi s-au inmuita picioarele(norocul meu ca stateam pe scaun :)) i am simtit fluturi in stomac,mi-a umplut casa cu flori,mi-a daruit parfumul pe care mi-l doream de un an(desi nu i-am spus ca mi-l doream),e in stare de orice ca sa ma faca fericita,mi-a cunoscut parintii,s-au cunoscut parintii si toti s-au placut,suntem ca o mare familie si tata are incredere ca eu sa mai dorm din cand in cand pe la el(asta e practic imposibil)...iar la pat....surpize,surprize,chiar de proportii... in concluzie:perfectiunea se asunde chiar sub nasul tau...hmmm...cred ca m-am indragostit ;))

carari..

Lumina ma trezeste mangaindu-mi pleoapele.Langa pat zace o sticla de scotch pe jumatate goala,iar scrumiera plina cu mucuri de tigara,ba chiar si pe langa ea cateva.Televizorul inca deschis pe AV imi da de inteles ca iar m-am “uitat” la filmul “nostru”…

Eram impreuna de 3 ani,cand ne-am hotarat sa facem marele “Pas”.Nu o sa uit niciodata:era o zi calda de primavera,noi ne plimbam in parcul mare,pe aleea cu multe flori,cand el a ingenuncheat in fata mea.Inima mea a luat-o razna si fara sa-mi dau seama s-a auzit un “DA”.Parca era vocea altcuiva.

Opt luni mai tarziu totul era pregatit.Rochia era parca desprinsa din povestile cu zane,biserica era perfecta,asezaseram randuri de scaune pentru invitati cu ghirlande de flori pe laterale,iar in mijloc,de la usa pana in fata altarului se intindea un frumos covor rosu.Patru fetite,ca niste fluturasi,anuntau inceperea ceremoniei presarand flori din cosuletele lor miniaturale,iar cea mai buna pietena a mea,alaturi de iubitul ei ne erau nasi.

Cu patru zile inainte ,aparu o problema la firma lui,la o sucursala din alt oras.urma sa se intoarca in dimineatza nuntii,dupa o noapte intreaga de condus.Cu totii eram prea incantati ca totul mergea ca pe roate si fericitul eveniment se apropia incat nu am dat prea multa atentie incidentului.

Dimineata cea mare venise.Totul mergea prefect si conform planului,dar el inca nu venise.Am hotarat sa lasam lucrurile sa decurga conform planului si eu sa ma urc in limuzina si sa-l astept in fata bisericii.deja ma pregateam sa-i trag o mica mustrare.Intarzia tot mai mult.Am incercat sa-l sun pe mobil,dar il avea inchis,am presupus ca nu avea semnal,sau poate bateria…Intr-un final am primit un apel de la un numar necunoscut.Pentru o secunda m-a trecut un fior de spaima.Am raspuns si o voce banala si rece m-a anuntat ca logodnicul meu suferise un accident de masina grav si ca sansele de supravietuire erau minime….

Dupa un timp….Nu.Nu a murit,mizerabilul.S-a refacut si m-a lasat pentru o asistenta slabanoaga,cu implant si in pometi,zambet de plastic si nelipsitul par vopsit blond auriu.

Idiotul a crezut ca accidentul a fost de fapt un semn si ca nunta noatra nu a fost sa fie,mdea,nu se pune si sticla de tarie pe care o bause inainte sa se urce la volan.

La cateva luni dupa s-a insurat cu asistenta lui de plastic,ahtiata dupa bani.Azi a devenita un alcoolic cu o nevasta pe cale sa-I faca un plod si cu vreo 30 kg in plus…

Ma ridic din pat si o mana puternica ma trage inapoi.Cretinul,tot nesatul e.Nici aseara nu m-a lasat sa vad filmul pana la capat….

"romano-americana o sa va manance"

am cam termenat cu bacul...sunt f dezamagita.ink o lectie pt copiii naivi care ies de pe bancile scolii sperand ca daca au invatat ani de zile e indeajuns sa fie respectati si nu calcati in picioare...ca sa nu mai bat campii(cu gratie sper eu) anul acesta bacalaureatul a fost o loterie nationala:au fost varinate mai usore si varinate mai grele(a.k.a. pe care nu s-a insistat asa mult la clasa-sau aproape deloc- de unde si sentimentul de dificultate)...problema nu ar fi fost asta,cat coruptia la nivel de profesori care m-a dezamgit profund.de putin ori in viata(nu ca ar fi fost prea lunga pana acum) am putut afirma asa ceva,dar de data asta am fost pur si simplu coplesita de dezamagire.deja pentru profesorii participanti la bac(nu toti,doar majoritatea) e o perioada fertila pentru economiile lor si cand dau de un liceu care "nu a avut obrazul" sa cotizeze pentru imbunatatirea acestor economii taxeaza tot ce pot.si pana la urma e doar un examen de bac,la ora actuala orice facultate care se respecta nu face greseala sa mai admita studenti pe baza de dosar si organizeaza examenele de admitere,unde normal ca nu mai exista coruptia de la bac,exista,dar intr-o masura considerabil mai mica,pentru ca e in intereseul lor sa aiba studenti cat mai buni sa duca mai departe prestigiul facultatii....probabil ca o sa mai scriu despre lucruri murdare ce s-au intamplat la bac,pentru ca mosul are inca tolba plina de jucarii,si la hanu ancutei povestile nu se termina niciodata...

jocul III

MOTIVUL

- felicitari,sergiu.primul pas a fost facut si a fost elegant si cuceritor,nici nu ma asteptam la altceva din partea ta...
- sigur,sigur,robert,dar de ce vrei tu neaparat sa o cuceresc pe gloria?
- ahh...vezi tu,e o poveste lunga...
- am destul timp sa te ascult...te rog
- of...fie...ei bine,gloria si tudor au fost mereu cuplul perfect:s-au cunoscut in timpul liceului,ea era cea mai frumoasa majoreta si el capitanul echipei de fotbal.in timpul liceului au format cel mai popular cuplu,apoi la facultate cand desi erau la sectii diferite aveau cursuri impreuna.cand si-au luat licenta ambii au primit posturi bune in corporatia condusa de tatal gloriei.ea a decis sa nu se mai intoarca dupa nasterea dorei,vrand sa-si faca singura un renume,iar el primind promovare dupa promovare.aceeasi poveste siropoasa si enervanta ca intotdeauna...
- bine si care e motivul pt care tu vrei sa le faci atata rau?
- e simplu,dragul meu prieten:eu trebuia sa fiu in locul lui tudor.
- cum asa?
- de cum am vazut-o prima data am fost hipnotizat de frumusetea ei,apoi de bunatatea si mai tarziu de inteligenta ei.eram colegi de liceu,eu stateam mereu in banca din spatele ei in timpul cursurilor si incercam sa simt mirosul din par.pe la sfarsitul primului semestru din clasa a IX-a am inceput sa-i las scrisori de dragoste anonime in banca si mereu insotite de cate un trandafir portocaliu.iti dai seama,cand s-a aflat ca avea un admirator secret a devenit cea mai populara din clasa si din an,de asemenea si motiv de invidie pt celelelalte fete care nu [rimeau scrisori asa de frumoase...adevaraul e ca aveam talent pe atunci...sau poate suflet,ma rog,nu mai conteaza asta...cer e ca dupa cateva luni m-am saturat sa stau in umbra si i-am spus ca o sa ma gaseasca dupa ore pe banca din spatele liceului cu un caiet de filosofie in mana.pe vremea aia eram prieten bun cu tudor si eu stiam ca si el o place,dar nu stia ca eu eram admiratorul ei secret si mereu "il" blestema,spunud ca-i fura "iubirea vieii".eu nu l-am crezut pt ca stiam ca in fiecare saptamana avea alta prietena,dar eu jurasem sa-i fiu fidel gloriei...oricum,am asteptat-o in dupa-amiaza aia pe banca,asa cum ii scrisesem cand a aparut tudor,cu exact 3 minute inaintea ei si mi-a smuls caietul de filosofie din mana:"hei,imprumuta-mi-l si mie pana maine,ca iar am ramas in urma la patrascu si parca vad ca maine ma asculta".nu am apucat sa-l iau inapoi ca ea a aparut in curte si l-a vazut pe el cu caietul in mana,caietul de filosofie.
- si....
- si de atunci au devenit enevant de nedespartiti...
- cu alte cuvinte tu esti foarte gelos...
- nu sunt gelos,dar vreau sa se faca dreptate!
- robert,pastreaza-ti calmul...spune-mi,de ce nu ai aincercat sa o cuceresti chiar tu?
- hmmm...l-ai vazut pe tudor?
- da.
- atunci mai intrebi?chiar rezi ca as putea sa ma compar cu unul ca el?
- bine,bine...si atunci eu o cuceresc pe gloria,ii distrug familia si viata singurei femei pe care ai iubit-o vreodata pt ce? pt razbunare?nici macar nu e vina ei...
- aaahh,aici intervine maretia geniului meu,vezi tu,eu si tudor inca mai tinem legatura.intr-una din serile in care ne-am intalnit la balurile astea stupide,vazand cat de siropoasa era relatia lor,nu am mai suportat si l-am provocat.
- cum?
- l-am facut sa se indoiasca de ea,chiar si o clipa.ii admiram frumusetea si o mica remarca despre felul in care o priveau alti barbati in camera l-a si facut sa reactioneze,imperceptibil pt altii,dar f clar pt mine.atunci el a incercat sa o apere jurand ca ea ii e loiaila si nu il va insela vreodata,pentru ca in relatia lor exista perfectiune,bla,bla,bla...si l-am invitat sa facem un pariu:timp de un an suntem amandoi cu ochii pe ea sa vedem daca e tentata sa-l insele.de atunci au trecut 3 luni,eu unul cred ca e suficient ca intri tu in scena,banuiesc ca-ti ajung 8 luni,nu?
- da,sigur,chiar si mai putin....

jocul II

PRIMUL PAS

la ora 22.00 intra in hotelul fallon.pe hol se opreste pt cateva secunde pt o ultima inspectie in oglinda.doi ochi negri si jucausi se uitau multumiti de cealalta parte a oglinzii.pleca mai departe multumit si sigur pe sine.
de cum intra in incaperea plina de oameni imbracati stralucitor,a observat-o. semana cu un inger si era aproape imposibil sa nu o vezi.in multimea de culori tari si inchise rochia ei alba si pura ca un fulg de zapada intr-o lume poluata stralucea,prul blond auriu era strans cuminte intr-un coc,si ochii mari,verzi erau marginiti de niste gene lungi,intoarse.
nu a rezistat impulsului si s-a dus direct la ea s-o invite la dans.
-ma scuzati,dar ar putea ingerul serii sa-mi acorde un dans pentru a-mi mai spala sufletul de aceste nuante intunecate?
-oh,ma flatati,desigur,de ce nu.
cateva secunde mai tarziu,cuplul plutea pe ringul de dans si toate privirile invidioase sau admiratoare erau atintite asupra lor.
- ar pputea sa-mi spuna misteriosul rapitor cum se numeste?
- desigur.ma numesc sergiu golescu.
- well,domnule sergiu,trebuie sa recunosc ca in momentul acesta sunt invidiata de cel putin 20 de fete din acesta sala.
- ce va face sa credeti asta?
- nimic in afara de privirile ucigatoare si fumul de iese pe nasucurile lor si un gangurit se auzi pt cateva clipe in aer,ce reprezenta rasul atat de fermecator al ei.
cum se termina melodia sergiu disparu misterios asa cum si aparu...

jocul I

INCEPUTUL

-se numeste gloria si este casatorita cu tudor de 6 ani.la inceput a crezut ca-l va iubi mereu la fel de mult ca la inceput.la 3 ani dupa o nunta ca in povesti a aparut pe lume dora.fetita avea pielea maslinie a tatalui ei ,ochii verzi si parul blond al mamei.
-ok,si care e treaba mea?
-tu?!..ha,tu,dragul meu prieten o s-o cuceresti,o s-o faci sa se simta din nou ca o adolescenta.
-f bine.o sa am nevoie de cateva lucruri.vreau sa-mi faci o lista cu hobby-urile ei,cartile preferate,liceul pe care l-a terminat,muzica preferata si poate cel mai important:o lista cu fostii prieteni.
- o lista cu fostii?geez,de ce?
-well,trebuie sa stiu ce anume ii place,banuiesc ca toti au avut ceva in comun si exact asta am sa caut eu.
-f bine,claire o sa-mi faca rost de astea...tot ce mai ramane de discutat e plata...
- oohh...la cat e de frumoasa,nu se pune problema,o fac din placere,am sa te rog sa-mi decontezi doar cheltuielile.
-perfect.vreau sa incepi de maine seara.o sa fie prezenta la balul de binefacere al echipei de sofball,care se tine la hotelul fallon.ai aici invitatia si nu uita ca tinuta este obligatorie.

vise...

as vrea sa am aripi sa pot zbura departe sau si mai bine sa am un unicorn,dar sa fie cel mai bun prieten al meu,sa aiba grija de mine,sa ma rasfete si sa ma iubeasca.Sa ma duca in lumea lui,un loc uitat de lume,unde sa nu existe rautate,ipocrizie,invidie,razbunare..un loc mereu verde,unde copacii iti spun povesti despre radacinile lor care ajung in strafundurile pamantului si toate minunile pe care le intalnesc pana acolo,izvoarele iti susura la ureche povesti despre iubiri demult uitate,iarba iti deseneaza pe obraji aventurile cavalerilor in incercarea de a-si salva iubitele,iar cerul iti arata vestitele nunti ce durau zile,saptamani sau chiar luni...

o viata...

a fost odata o fetita,singura la parinti,nu era f frumoasa,dar avea un farmec al ei.parintii ei o iubeau mult,cel putin tatal ei asteptase destul venirea ei pe lume si asteptarea nu l-a dezamagit.la 3 ani il ajuta in micutza fabricutza de racoritoare pe tatal ei,si de fiecare data cand primea un banutz il punea deoparte si cand ajungea la 250 lei fugea la consignatia de la colt si-si cumpara o masinutza in miniatura.
anii au trecut,fetita s-a facut mai mare,cu timpul a inceput sa colectioneze papusi,influentate de celelalte fetite.
timpul a venit ca ea sa mearga la scoala si nu si-a dezamagit parintii fiind printre primii din clasa,cu mintea agera avea doar 10 si la sfarsitul anului coronitza.in clasa a V-a a suferit prima dezamagire,media ei nu mai era 10 si nici premiul dela sfarsitul anului nu a mai existat,cu toate astea era printre preferatii profesorilor.desi fetita nu era cea mai inteligenta din clasa avea o istetime ascutita si respect fata de profesorii.
a intrat la liceu,cel pe care si l-a dorit.fiind o fiinta f deschisa noii ei colegi au crezut la inceput ca e o prostuta,mai ales si din cauza faptului ca era si blonda naturala,dar curand i-a convins de istetimea ei.nici in liceu nu a fost prima la invatatura,dar a devenit draga bibliotecarei,mai ales dupa ce terminase de citit toate romanele scrise de maupassant din biblioteca.nu facea parte nici din grupul celor popular si nici nu fuma,dar cu siguranta o cunostea multa lume in liceu datorita vocii ei.
dupa terminarea liceului si a examenului de bacalaureat a dat examen pentru facultatea pe care si-o dorea...dupa un an de studiu intens acum afla rezultatul.trist,dar nu a intrat la zi,cu toate astea avea medie pentru invatamantul la distanta.socul nu a fost tocmai placut,mai ales ca nu credea sa aiba o inteligenta asa mediocra...a fost primul moment in viata ei cand s-a indoit de materia cenusie detinuta...putin mai tarziu a aflat ca lucrarile fusesera masluite datorita unor colegi care au preferat sa-si plateasca locul.
fetita,care acum crescuse s-a angajat la o firma de publicitate,nu din dorinta neaparata de a incepe lupta ni domeniul ales,cat din dorinta de a deveni independanta din punct de vedere financiar.tatal ei,un om aspru,sever nu o rasfata...banul pentru el avand o valoare prea mare pentru o lasa sa-i chetuie pe ce isi dorea,astfel ea a hotarat ca era timpul sa ia atitudine.
la aproape 20 ani fetita si-a cumparat prima pereche de pantofi sport de firma din propriul salariu.ea a invatat de mica valoarea banului,muncind mereu pentru a-si indeplini cate o dorinta.

dor...

mi-e dor de zilele de vara,pe vremea cand eram doar un copil zapacit.imediat dupa micul dejun fugeam pe maidam si nu ma mai vedea mama decat dupa pranz cand veneam si furam un codru de paine sa-mi tina de foame, si sa ma intorc la joaca.

Soarele imi colora frumos pielea,iar seara cand ajungeam acasa cu nasul rosu,ars de soare,fiecare aventura din rimpul zilei era marcata pe corpul meu:”uite,aici am sarit peste o baltoaca maaaaaaaaaaaaaare,dar nu am putut sa o sar pe toata asa ca m-am stropit aici,jos pe picior;asta e zgarietura pe care am facut-o cand m-am catarat pe gardul de la fabrica sa-mi culeg strugurii aia buni si copti”,usor,usor fiecare bucatica din mine devenea o mare harta.cea mai mandra era de juliturile din genunchi,semne clare ale vitejiei in luptele cu baietii.

Saraca mama,cum ma mai aranja,ma spala de fiecare data,in fiecare dimineatza plecam cu haine curate si in fiecare seara ma intorceam cu ele murdare,iar eu...eu si mai si.aveam un talent impresionant,cinci minute daca scapam din mana mamei ma si intorceam cu funingine pe nas,nici ea nu stia de unde...

La sfarsitul verii parul meu era aproape alb,decolorat de soare,semn ca inca o toamna mohorata era pe cale sa vina...dar dupa toamna venea iarna cu zapezile ei,batai cu bulgari si cazemate pe care le construiam in saptamani si ne lua doar 5 minute sa le daramam...

corul de copii radio = copilaria mea

astazi am devenit brusc f melancolica.vinovata e bineinteles zully,pentru ca dupa ce i-am citit o insemnare mai de acum cateva zile bune mi-am adus aminte de momentele in care fugeam de la scoala,imi satajam sentimental profesorii si reuseam sa ajung la repetitiile corului de copii radio.
mi-am adus aminte de primul turneu si emotiile pe care le-am incercat atunci si credeti-ma ca nu au fost putine.muncisem pe branci aproape trei ani de zile in corul asta,lupte intorioare si exteriaore s-au dat in timpul asta,in jur de 200 de piese invatate,certuri,impacari,ciocanele in cap cand greseam la jocul din oas din partea domnisoarei camelia (care nu mai era tocmai domnisoara,adik maritata de cativa ani buni,dar noi ii spuneam asa de drag).
mi-am adus aminte cum am incremenit cand mi-am auzit numele strigat si am fost rugata sa raman dupa repetitie.aveam doar 13 ani si jumate,nu iesisem vreodata din tara si nu nu visam asta prea curand,de fapt eu eram fericita in orice situatie.atunci am auzit de turneul care se organiza in doar 2 saptamani,iar eu nu aveam pasaport.asa ca a trebuit sa mi-l fac in 3 zile ca sa am timp si pentru viza.nu e nevoie sa adaug ca doamna de la vize a fost asa de draguta ca atunci cand au ajuns toate pasapoartele nostre la ea,impreuna cu scrioarea semnata de domnul director ar radioului de la acea vreme nici nu s-a uitat pe ele si a dat unda verde la viza pe 6 luni imediat.
nu am sa uit vreodata spaima din ochii parintilor mei,pentru ca trecuse doar o luna de la marele eveniment neplacut numit azi 11 septembrie.au incercat sa fie optimisti si ca modalitate de comunicare am ales e-mailul.tata si-a incropit o adresa ad-hoc,dar cum murphy e sadic ca intotdeauna adresa era gresita,iar eu la acea vreme nu ma descurcam inca destul cu internetul sa-mi pot da seama.
era un festival international de coruri,asa ca nu am fost surpinsi cand am intalnit coruri internationale cotate extrem de bine.fetele mai mari erau f nervoase,le era frica ca nu o sa facem o impresie buna,ca o sa dam chix si nu o sa pastram imaginea ccr-ului ca fiind inca cel mai bun cor.primele zile ne-au incercat emotii puternice,dar eu eram asa fericita ca nu mi se mai parea greu,as fi putut tine un munte in spate si tot un zambet relaxat as fi afisat si mai mult ca orice il simteam cu tot sufletul.
imi amintesc cum ne plimbam cu autocarul si eu priveam pe ferestra frefcandu-ma din cand in cand la ochi pentru ca nu-mi venea sa cred ca totul e adevarat.
tot atunci am invatat ce inseamna sa traiesti intr-o familie numeroasa:ati ghicit,am stat la gazde,iar gazda mea numara nici mai mult nici mai putin de 11 copii,cel mai mic avea doar 6 luni,iar cel ami mare 24 ani si era plecat in misiune.
ne trezeam in fiecare dimineatza la 5:30 si ne intorceam dupa 10 jumate seara,uneori si mai tarziu.
am cantat in cea mai mare biserica din lume (25 000 locuri) si am vazut oameni care desi nu cunosteau limba au fost impresionat pana la lacrimi (pe bune, nu de crocodil) la o piesa religioasa romaneasca,care intr-adevar a fost cantata dumnezeieste (Doamne,auzi glasul meu).
10 zile,26 ore cu avionul dus,26 intors,rau de avion,2 escale,slabit 10 kg de nu m-a recunoscut ma ape aeroport si multe multe emotii.
si daca ar fi sa povestesc mai mult din acele zile probabil ca nu m-ar ajunge nici 10 pagini virtuale,pentru ca s-au intamplat multe,iar de asta e vinovata in primul rand invatatoarea mea ca mi-a descoperit vocea si nu m-a lasat sa zac,apoi mama care m-a batut la cap 6 luni sa incerc radioul.astazi viata mea ar fi fost mult mai saraca daca nu as fi ajuns in acea institutie.
si cred ca cel mai mult ar trebui sa-i multumesc doamnei necula (eugenia vacarescu) care mi-a fost ca o a doua mama,si care desi era cunoscuta ca doamna de fier a muzicii corale si a facut sa curga multe lacrmi,a starnit multe terori in timpul in care a fost dirijoare, mie nu mi-a starnit decat o mare admiratie si o si mai mare iubire.va multumesc doamna pentru tot ce mi-ati daruit:sentimente,o alta educatie si clipe de neuitat.

o iubire neobisnuita

maya s-a nascut intr-un labirint. parintii ei au disparut cand ea era inca un copil.

acum era adolescenta, scopul ei era sa gasesca iesirea din labirint.citise cu un numar de ani inainte intr-o carte veche si prafuita ca pentru a iesi dintr-un labirint trebuie sa cotesi dreapta la fiecare bifurcare, maya respactand regulie cu strictete mereu a respectat si aceasta regula, dar anii treceau, iar iesirea nu era de gasit.



intr-o zi, in timp ce maya se lupta ca de obicei cu labirintul, o frunza s-a despins si a fost dusa de vant. a fost dragoste la prima vedere, fermecata ea a urma frunza oriunde zbura si fara sa-si dea seama aceasta a condus-o in centrul labirintului, unde era poarta de scapare.

concluzie: in viata regulile nu iti ofera rezolvarea la toate problemele, trebuie doar sa-ti urmezi inima...

o zi din viata lui "tufis"

8:00 - suna alarma de dimineatza "shit, iar ma suna Monica, desi i-am zis sa nu mamai sune acasa, sa nu patesc si eu ca Bill."

8:05 - isi da seama ca era doar alarma dupa ce reuseste sa inteleaga ce scria pe ecranul telefonului

8:10- da drumul tv-ului pe muzica country

8:30 - unul din consilieri bate la usa, apoi intra: "Domnule Presedinte.." -"Tata, dar cand a intrat?O, da, uitasem.. ce e consilier?" ; -"Domnule, astazi plecam spre Summit-ul NATO din Romania, plecam in jurul orei 10, dupa cum stiti trebuie sa fim acolo la ora 18:00..." ; - desigur, dar mai intai as vrea sa-mi aduci o vrajitoare, am avut un vis tare ciudat...si nu vreau comentarii!"

9:00- micul dejun, intre boua linguri de cereale cu lapte, casa se faca mare si destept, se scobeste in nas, si neavand unde sa puna un mare "muc" il scutura si pica in lapte "Nu-i problema..merge, facem anticorpi"

10:00 - imbarcarea in avion, cu vrajitoarea dupa noi, se pare ca presedintele nu a scapat inca de vis.

12:00 - dupa 3 jocuri pierdute, ii da atentie si vrajitoarei care bause 3 cafele incercand sa-si afle viitorul. Expresia de "inteligenta sclipitoare"a presedintelui o impresioneaza placut pe vrajitoarea de origine rroma, care afiseaza un zambet peste gandul ca-l va cam jupui.

13:00 - dupa ce se uita putin in gol, presedintele incepe sa povesteasca visul amestecat cu putin Bin Laden, gratare prin Texas si o oglinda care-i arata o maimutza.

14:50 - presedintele Tufis, termina de povestit si vrajitoare se trezeste brusc (primind un cot de la unul din oamenii de paza). Spune ca a avut o viziune si ca presedintele a fost maimuta intr-o viata anterioara...se mai gandeste putin si declara ca Tufis si visul sau sunt dovezi ale faptului ca e tragem din maimutza.

16:00 - Tufis incearca sa aprinda gratarul in avion, dar este oprit curand, pentru ca din cauza fumului alarma de incendiu a pornit si la fel si apa "din gaurelele alea mici din tavan"

16:10 - dupa minute de contemplare a instrumentelor decide ca "gaurelele cu apa au simtit ele ca nu am facut dus de dimineatza si nu m-au lasat sa scap"

17:00 - dupa ce toate au revenit la normal, presedintelui ii este adusa o mare friptura ca dejun intarziat.

18:00 - aterizare pe Otopeni "in capitala Romaniei, Buda-Pesta"

18:30 - dupa ce am urcat in "casa mobila" n indreptam spre oras. masina ia prima groapa, in plin. Tufis se sperie si striga: -" Oh, my God! They're bombing us!The terr'ists", soferul, calm raspunde: -"No sir, just the Romanian way of saying welcome. Sort of a trademark for them."

19:40 - Masina ajunge la restaurant pentru intalnirea cu alti oficiali.

20:00 - Discutiile sunt in toi, expresia de maimuta chinuita de singurul neuron ce se zbate ca intr-o lupta pe viata si pe moarte, contrasteaza puternic cu fetele celor care discuta insufletiti problemele internationale si solutiile posibile.

21:30 - "plecam cu casa mobila la hotelul din seara asta."

22:00 - "ne-am cazat, hmm, o mare pata pe covor, TV cu doar 4 canale, Mancare in Mini-bar cu termen de expirare depasit, damn, I feel just like home."

22:30 - presedintele Tufis, se baga in pat, aprinde lampa si cu cea mai inteligenta expresie pe care si-o poate alcatui ia ziarul in limba romana il intoarce invers si incepe sa citeasca evenimentele zile trecute.

farmecul postei romane

iubesc posta romana! sper ca realizati ironia evidenta a afirmatiei mele. nu e cine stie ce, doar ca pe 26 februarie am comandat si eu ca orice crestina shopaholica in devenire catalogul de la victorita (nume de cod victoria's secret), asta ca sa-i aflu si eu secretul (sper sa nu fie o foaie de salata -si atat- /zi), o luna si jumate mai tarziu am comandat si un catalog de la quelle sa ma pun si eu in tema cu ce se mai gaseste pe la noi. Eu astet cuminte, imi trec adresa comlpeta pe colet si incep sa tai zilele din calendar, mai si nush cum se face ca m-am trezit la sfarsitul lui mai si victoritza inca nu mi-a batut la usa, de quelle nici nu mai zic.
am zis ca poate de atata nerabdare mi s-au lungit mie urechile degeaba, dar cand colo chiar trecuse o multime de timp, dovada cand mi-am verificat data trimiterii comenzii. am cautat sa vad ce program au personajele e la posta de langa mine, ei bine program lejer, de prescolari, de la ora 8:30 a.m. la 3:30 p.m.. mi-am zis, buuuun, nu pot sa ma duc peste ele ca nush cum se face ca acum sunt chiar in timpul programului si jobul meu nu e asa aproape de posta de acasa asa ca am asteptat. intamplator, vineri am avut liber din cauza unui examen sacaitor, asa ca am profitat si am facut un drum pe la tanti sa o intreb ce-i cu victorita mea. surpriza,cand am ajuns acolo nu ajunsese nimic spuneau ele, sau daca ajunsese era acum la "factorul postal".
pe scurt m-am cam enervat pt ca doamnele spuneau ca nu pot face nimic, pt ca "factorul postal e plecat pe teren cu pensiile" si ca ar trebui sa vin eu sa vb cu dansul (ca sa ce, sa-i spun cum sa-si faca treaba?), nu m-am lasat pana n-am vb si cu diriginta postei, cu toate astea nu m-au ajutat cu nimic, doar mi-au oferit o multime de nervi. dar intre discutiile cu "daca mie imi vine ceva important prin posta si factorul postal nu-mi aduce?" am zarit undeva lipit un nr de telefon pt reclamatii.
asa ca dupa ce am iesit, un pic rosie la fata am sunat pentru a face o reclamatie, nici de data asta nu m-au putut "ajuta", in schimb am fost trimisa sa fac o reclamatie in scris la posta romana, apoi o sa primesc un raspuns tot in scris (de parca postasul e asa prost sa mi-o si aduca) si abia dupa pot suna la acel nr de telefon.
deocamdata am inceput sa comand toate nimicurile de pe net, poate daca umplu posta ajunge si la mine macar o foaie

mi-e dor...

dupa cum bine stiti deja, eu am cantat o buna bucata de vreme in Corul de Copii Radio (sa tot fie vreo 8 ani). de trei ori pe saptamana ma urcam in 168 si porneam spre Radio, unde erau repetitiile, si in vacante chiar si zilnic.
sacrificii au fost destule, dar satisfactiile de sute de ori mai mari: faptul ca la 13 ani si jumatate am ajuns in SUA pe munca mea a insemnat enorm pentru m ine.
in perioada asta de vreo 2 ani devin mereu melancolica, pentru ca asta era marcata ca perioada "Brive", sau locul care in timp mi-a devenit casa de vacanta.
Este vorba de un festival international de muzica simfonica, la care noi eram invitati ca ciresica de pe tort (in general singurul cor). faptul ca vedem copii mai mici decat instrumentele pe care le carau cum se luptau sa le faca sa scaoata sunete placute auzului era impresionant. cand vedeai oameni de toate nationalitatile posibile cum cantau sub bagheta unui singur dirijor, intr-o sincronizare, sperantele ca intr-o zi vom trai in pace cu totii cresteau direct proportional cu emotia.
un moment istoric pentru mine a fost atunci cand 13 piane cantau la unison tema din fantoma de la opera, era foarte greu sa pici pe masua cu cel de langa tine, mai ales cu inca 24 de alti copii (pt ca erau cate 2 la pian).
asa m-am indraostit eu de muzica simfonica.
acum doi ani pe vremea aceasta repetam intens repertriul de turneu pentru ultima plecare in Brive-la-Gaillarde, Franta pentru festivalul Orchestrades Unierselles.

si stiu ca am mai postat odata acesta poza, dar nu am apucat sa spun ce simblizeaza.
aici e doar o bucatica de cor (lotul de turneu), care dupa un pranz bun, s-a gandit sa multumeasca printr-un catecel (sau mai multe) si sa-i bucure si pe ceilalti participanti (si datorita faptului ca "instrumentul" nostru era mai usor de carat :P ).

mi-e dor

surprize din copilarie

am promis si acum ma tin de cuvant, vin cu insemnarea optimista .

acum doua saptamani s-au intors parintii mei din concediu. tatal meu pierdut printre discutiile tot cu un nene din bucuresti i se face o marturisire.

domnul: stiti, in toata viata mea am baut 3 bauturi racoritoare: skip, inca una al carei nume nu mi-l amintesc acum si o bautura de acum vreo 15 ani, facuta de un particular.

tata: serios? si de unde o luati?

domnul: pai, de la un hotel pe langa lizeanu.

dupa cateva minute de negocieri in ceea ce priveste locatia, tata a realizat ca acea "bautura facuta de un particular", era nici mai mult nici mai putin decat bautura "colanda", facuta de tatal meu si care din pricina aparitiei dozatoarelor cu preturi mici si bauturi puternic colorate a decis sa se retraga de pe piata.

fabricuta din garaj a insemnat foarte multa munca pentru familia mea, dar si multa bucurie, pentru ca era totul facut de manutele tatalui meu, inclusiv instalatia de imbuteliere.

pentru mine acea perioada inseamna momentele in care incercam sa urnesc lazi pline cu sticle, cand primeam 50 lei la sfarsit de zi pentru ca ajutasem si dupa mai multe zile de strans banuti dadeam fuga la consignatia din colt sa-mi maresc colectia de masinute. de atunci am ramas cu un porsche boxter de jucarie (el a fost cel mai rezistent) si cu o multime de amintiri frumoase

team building cu aventuri...

azi am o poveste de spus. doar ca este lunga si nush daca o s-o pot spune o singura data pe toata.

weekendul ce tocmai a trecut am fost plecata in primul team building. Frumos loc, pastravaria albota, loc pe care-l recomnad cu cea mai mare caldura oricui vrea sa se simta bine. romantic, perfect pentru o luna de miere si totodata antrenant pentru o lupta cu muntele (e in transfagarasan).

ca o echipa tanara, bineinteles ca s-a dorit o drumetie pe munte, asa ca am luat sambata dimineata autocarul si am plecat spre lacul balea (la cativa km de noi). traseul ales parea usor pe harta si nu foarte lung, asa ca dupa ce au urcat pana pe varf, dragii nostri s-au gandit sa mearga putin mai departe, fermecati de frumusetile muntelui (eu am facut cale intoarsa pe la mijloc din lipsa de oxigen).

astfel, eu si inca 4 colegi ne-am plimbat cu telecabina, am vazut cum se decoleaza cu parapanta si foarte important mi-am luat o blanita de oaie pentru camera ( pute de-ti muta nasul asa ca am exilat-o pentru un timp la aer curat :P ).

intr-un final colegii nostri s-au gandit sa coboare prin alta parte, un drum forestier, asa ca noi (cei intorsi din drum) am plecat spre locul de cazare, urmand ca mai tarziu, autocarul sa plece sa-i "culeaga" de pe unde au ajuns.

dupa ce am luat un pranza calm, topiti de soare, dezbateam tot felul de nimicuri la masa, pentru ca timpul sa treaca mai repede, sau poate din lene si din dorinta de a socializa, pentru ca in sfarsit era timp si de discutii; primim un telefon care ne trezeste brusc din lene. grupul de 12 colegi se pierduse in munti si mai ingrijorator era faptul ca o colega se lovise.

primul impuls a fost sa chemam salvamontistii, dar poate ca-i puteam ajuta si noi. am apelat la managerul pastravariei care cunsotea f bine locurile si cu ajutorul telefonului si-a dat seama ca aveau o harta slaba din punct de vedere turistic, pentru ca le lipseau detalii esentiale (cum ar fi un mare lac lanaga care erau atunci). mai mult de atat domnul i-a localizat.

am inceput sa tesem un plan si ce a iesit a fost sa mergem cu autocarul pana unde se poate si mai departe vice-primarul comunei arpasul (ocazie cu care tin sa-i multumesc pt ajutor), care are un ims (aka masina de teren) sa merga pana unde se termina drumul (adik inca 4 km).

zis si facut, o parte am plecat in ajutor, o alta a ramas la pastravarie. eu am plecat cu echipa de salvare ( nu puteam sta ), dar am fost lasata sa astept la autocar (oribil episod). parte foarte dificila pentru mine, pentru ca m-am simtit ingrozitor de "powerless" (scuze, dar am un lapsus in romana), atunci mi-am dat seama ce greu e sa astepti in speranta de a afla ceva nou si mai ales ceva bun.

colegul meu si vice-primarul au mers mai departe si apoi au urcat putin si pe traseu (colegii erau la 6 km departare), timp de 3 ore au tipat, huiduit, strigat in speranta ca ii va ghida inspre ei.

seara s-a lasat iar noi nu aveam inca vesti, desi comunicam prin telefoanele moobile, semnalul era prost. cu toate astea la un moment dat grupul a auzit strigatele salvatorilor. cu totii ne-am bucurat, dar nu a tinut mult timp si au disparut vocile. cei doi strigau in continuare, dar nu maia uzeau niciun raspuns.

dupa 2 ore de asteptat, cand aveam pielea de gaina de frica padurii si a ce oratanii se ascund dupa tufisuri (recunosc, inca mi-e frica de intuneric), vad niste lanterne. de fericire fug din masina spre grup, in speranta ca sunt ai nostri, din pacate era alt grup, care ne-a mai dat cateva detalii linistitoare. se pare ca ei erau cu putin inaintea grupului cautat de noi si au auzit si ei strigatele salvatorilor, dar crezanda ca sunt salvamontistii care cauta pe altcineva nu au raspuns. asta pana colegii au inceput sa strige "ursu" moment in care acestia s-au speriat si au raspuns. pe acestia din urma i-au auzit "pierdutii" nostri si au raspuns inapoi.

ciudat cum coincidentele ne joaca feste, nu?

dupa 4 ore de cautari, cand incepusem sa pun problema chemarii salvamontului (in gand certandu-ma ca nu am facut-o dela inceput), vad doua faruri in padure cum se apropie de noi.

am fugit din nou din autocar, de data asta fericita si cu dorinta de a-i imbratisa pe toti sa ma asigur ca sunt acolo cu adevarat. inchipuie-ti un aro, de 2 locuri si portbagaj intesat cu 14 persoane. nu pot sa explic cat de haios era peisajul. cand am vrut sa-i ajut sa coboare mi s-a pus un aparat sub nas, sa le fac o poza. chiar si dupa 13 ore de mers pe munte, colegii mei inca aveau simtul umorului :).

am ajuns cu totii in regula acasa, colega are o mare vanataie, dar nimic altceva, iar eu pot sa glumesc toata saptamana pe seama colegilor ce merg ca niste pinguini.

dreams come true...

azi simt ca plutesc. pot spune ca ochelarii de la ochii mei sunt chiar roz bon-bon. Am doua motive sa zambesc (mai degraba large grin :D ) : m-am trezit in bratele omului pe care il iubesc din tot sufletelul si-mi face zilele mai luminoase (pe langa asta m-a trezit cu pupici, ihim, din aia care-ti fac pielea de gaina ) si apoi am plecat la volanul masinutei mele. exact, visul meu din ultimii 8 ani s-a indeplinit: am propria masinuta, prima forma de proprietate (ceva mai mare decat un telefon mobil) si sunt mandra de ea din cale-afara, pentru ca am cumparat-o din banutii munciti de mine. nu ca as avea ceva ipotriva norocosilor care primesc masinutze de la parinti, dar pt mine inseamna enorm, cu toate ca am facut multe sacrificii pt ea (si inca o sa mai fac si mai multe), este extraordinar sentimentul acela cand te urciin propria ta masinutza, cand conduci, cand tragi de volan sa eviti o groapa si esti cat pe ce sa intri intr-o skoda octavia (oops, ametita mai sunt ). e minunat sentimentul cand ajungi in benzinarie si ramai fara bani in buzunar sa-i faci plinul (acum glumesc ).

acum pot pleca in parc cu lexa (catelusa mea), ma pot duce sa ma dau rolele (asta daca nu ploua). pot pleca oricand de acasa (desi nu prea-mi place sa conduc noaptea ca nu vad prea bine) si cel mai important sunt cu inca putin mai independenta.

azi simt ca plutesc, ma intreb cum o sa ma simt in ziua cand am sa ma mut in casuta mea...hmmm..nush daca o sa incapa in inimioara mea atata fericire.

Later add: Ahh, si am uitat sa spun: EU NU BLOCHEZ INTERSECTIA!!! asa ca daca vad ca e verde si aia din fata stau ciorchine, astfel incat daca mai intru si eu se face circ, mai bine stau pe loc...si daca ma claxonati va trimit un pupic (trebuie sa invat sa-mi controlez limbajul a la soferi :P )

lupte interioare

calca si simte cum ii fuge pamantul de sub picioare. lumea se invarte ametitor, iar ea se simte complet debusolata. ii vine sa planga, in hohote, ca un copil, dar atunci vocea ratiunii ii sopteste in ureche: "fii tare! mama are nevoie de tine, nu e momentul. acum tu trebuie sa o sprijini pe ea!".

ea isi revine incetul cu incetul, ochii impaienjeniti capata o lucire ferma. "emotiile trebuie sa mai astepte" isi spune si paseste hotarat mai departe.