dor...

mi-e dor de zilele de vara,pe vremea cand eram doar un copil zapacit.imediat dupa micul dejun fugeam pe maidam si nu ma mai vedea mama decat dupa pranz cand veneam si furam un codru de paine sa-mi tina de foame, si sa ma intorc la joaca.

Soarele imi colora frumos pielea,iar seara cand ajungeam acasa cu nasul rosu,ars de soare,fiecare aventura din rimpul zilei era marcata pe corpul meu:”uite,aici am sarit peste o baltoaca maaaaaaaaaaaaaare,dar nu am putut sa o sar pe toata asa ca m-am stropit aici,jos pe picior;asta e zgarietura pe care am facut-o cand m-am catarat pe gardul de la fabrica sa-mi culeg strugurii aia buni si copti”,usor,usor fiecare bucatica din mine devenea o mare harta.cea mai mandra era de juliturile din genunchi,semne clare ale vitejiei in luptele cu baietii.

Saraca mama,cum ma mai aranja,ma spala de fiecare data,in fiecare dimineatza plecam cu haine curate si in fiecare seara ma intorceam cu ele murdare,iar eu...eu si mai si.aveam un talent impresionant,cinci minute daca scapam din mana mamei ma si intorceam cu funingine pe nas,nici ea nu stia de unde...

La sfarsitul verii parul meu era aproape alb,decolorat de soare,semn ca inca o toamna mohorata era pe cale sa vina...dar dupa toamna venea iarna cu zapezile ei,batai cu bulgari si cazemate pe care le construiam in saptamani si ne lua doar 5 minute sa le daramam...