ganduri...

iata-ma, cu noua mea tastatura (cei care ma injura de frun an, pt batranica mea acum se bucura), si in loc sa fiu fericita si mandra de ea am o stare tare dubioasa. E adevarat in ultima vreme am incasat o lovitura grea din partea vietii, care m-a facut sa-mi dau seama ca acord prea repede incredere celor din jurul meu, sau ca pur si simplu ma farmeca si ma incapatanez sa vad adevarul de sub nasul meu.

am ajuns la concluzia ca desi sunt o persoana puternica am nevoie de iubire si suportul celor din jurul meu la fel ca toti ceilalti. imi place sa adrom in bratele TALE, imi palce ca atunci cand vin acasa tremurand de frica, pentru ca mi-a sarit in fata masinii un catel tembel, pe care l-am scapat, sa ma ia in brate cineva si sa-mi spuna ca totul este ok.

e ciudat cum o imbratisare pot face cat o mie de oameni uneori, cum simtind caldura trupului celui de langa tine, e ca si sum i-ai simti sufletul alaturi de tine. atunci e ca si cum ai prinde aripi (fara vreo legatura cu reclama cu pricina), atunci, in momentele alea prinzi putere cat pentru o mie de oameni.

la prima vedere par o tipa stapana pe sin, ceea ce e adevarat, dar am nevoie de un suflet cald care sa ma asculte atunci cand ma doare ceva, care sa ma ia in brate, sa ma asigura ca sunt bine acum si mai ales am nevoie de iubire.

De ce oamenii au devenit asa de rai. m-a socat cand am fost intrebata de cineva de ce-mi pasa mie de ceilalti, atunci cand lor nu le pasa de mine. e adevarat, probabil nici persoanei in cauza nu-i pasa de nimeni altcineva decat de ea, dar daca toti fac asa, asta nu inseamna ca si eu voi fi la fel, pentru ca eu in primul rand am suflet si nu mi-e greu sa fac o fapta buna.si mai ales, daca Cel de Sus a fost generos cu mine, de ce sa nu ajut si eu cat pot. nu e greu.

Ne-am obisnuit sa fim rai, sa judecam, sa ne incruntam, sa injuram, sa criticam, dar e atat de usor sa faci asta! oricine poate face rau, e asa de simplu, dar de mult mai multe ori mai greu sa faci pe cineva sa zambeasca.

As putea rezuma viata la un lung sir de dezamagiri, de tradari, de marsavii, hotii si asa mai departe, dar nu pot sa o fac, nu si atunci cand am primit cele mai de pret daruri: IUBIREA si IERTAREA.

Scopul meu e sa te fac sa zambesti, sa simti, sa ajuti, sa-ti aduci aminte ca esti om, nu drac. Nu e greu sa faci o fapta frumoasa. Uite zambeste-i celui de langa tine, daca-ti va raspunde te vei simti si tu mai bine. Asta imi aminteste de o insemnare mai veche a unei colege (kiddha). ea spunea tare frumos. te indemna sa-l alegi, de pe strada pe omul cu cel mai ingandurat sau abatut chip, incearca sa-i atragi atentia si atunci cand o vei obtine daruieste-i cel mai frumos zambet. cu siguranta iti va raspunde tot cu un zambet. va deveni constient ca nu e singur si ca pentru orice exista o solutie. dar nu numai atat, sentmenul pe care-l vei simti tu va fi cu mult mai puternic decat al lui. e rasplata pentru o fapta buna.

Nu stiu cat de coerenta am fost in insemnarea asta. pur si simplu am scris tot ce am simtit, fara sa ma gandesc prea mult inainte.

Aici am lasat o bucatica de suflet. daca-ti place, te mai astept pe aici, cu o cafea buna virtuala si daca nu iti voi darui cel mai frumos zambet al meu si-ti voi multumi pentru vizita.