saptamana trecuta am fost socata la vederea a ce a ramas din biblioteca nationala, sau mai bine zis cladirea ce trebuia sa devina. era atat de frumoasa, impunatoare, si totusi atat de trista, lasata in paragina in centrul orasului. probabil o sa ajunga si asta ca si casa radio, un mall, un hotel, ceva din care sa scoatem bani.
atunci mi-am propus sa muncesc astfel incat sa ajung sa am o putere financiara atat de mare incat sa construiesc o universitate in afara orasului, care sa aiba un campus decent si o multime de biblioteci, printre care cel putin una care sa se bata cu cele din Ivy League. O universitate care in timp sa formeze un mic orasel de studenti. mi s-a parut o idee geniala atunci si chiar mi-as dori s-o pun in aplicare.
duminica seara am iesit in oras, la o mica plimbare. am oprit la un stop la rosetti cand am zarit o femeie care dormea pe pervazul unei vitrine. m-a impresionat atat e tare ca din fericirea pe care o aveam cu cateva clipe inainte ma abtineam sa nu izbucnesc in plans. mai aveam 10 lei in buzunar si voiam sa cobor din masina sa i-i dau. pana sa ma hotarasc s-a facut verde si a. a pornit mai departe. nu stiu daca m-a vazut, daca a surprins momentul. probabil ca nu, era atent la trafic.
atunci mi-am jurat ca voi face tot posibilul ca intr-o zi sa organizez intai de toate un adapost pentru oameni nevoiasi, care sa-i ajute sa se reintegreze in lumea civilizata. de data asta bine organizat (chit ca e nevoie sa fiu acolo tot timpul). cu reguli ce trebuie urmate, cu profesori si asa mai departe.
acesta este visul meu. al tau care e?
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
Acum 4 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu