tarziu in noapte, poate chiar dimineatza ma zbat in somn, ca si cum as astepta ceva. e o stare de veghe morbida cand taraitul soneriei ma trezeste.
sar in picioare, pun halatul pe mine si fug la poarta in papuci. e frate-miu, cand il vad il iau in brate. a trecut prea mult timp de cand nu l-am vazut.
"nu te bucura prea mult, pentru ca nu am venit cu vesti prea bune".
nu-mi pasa, sunt prea fericita acum. probabil a murit unchi-miu, e bolnav de ceva vreme, macar scapa de durere.
e afectat, chipul lui e mai serios ca de obicei. "a fost un accident" incepe.. " tataie, ...", "ce-i cu el" il intrerup, parca nerabdatoare sa aud odata. chiar daca e grav, macar sa stiu ce sa fac mai departe.
"tataie, e la spital, la iml".
nu a fost nevoie sa spuna cuvantul, stiam deja ce inseamna. Domnului i s-a facut mila si de el si l-a luat la el.
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
Acum 4 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu