suntem o natie de oameni invidiosi si avari!

traiesc in aceasta tara de peste 20 de ani si pot spune ca o iubesc din tot sufletul si voi face tot ce pot pentru a o schimba in bine.
zilele astea am constientizat in cele din urma ca romanii sunt oameni rai, cu suflete slutite de avarism si vicii. am uitat sa spunem "multumesc" atunci cand primim ceva, crezand ca ni se cuvine, sau poate chiar am avut curajul sa-l criticam pe cel de langa noi ca n-a fost mai generos.
ma uit in urma si ma gandesc ca mi-am daruit 9 ani din viata (aproape jumate din cat am trait pana acum) corului de copiii radio, ca acum cateva saptamani sa am o discutie jenanta cu o fosta colega, legata de excluderea mea din grupul oficial de discutii al corului. m-am simtit ca un obiect folosit si aruncat la gunoi fara nici un regret, fara vreo urma de resentiment. iar atunci cand am cerut o explicatie omului ce a preluat sarcina dirijorala acum 4 ani, am fost complet ignorata. sa recapitulam: mi-am dedicat 9 ani corului, am fost sefa de ansamblu (cea mai inalta functie detinuta de un copil in cor), am participat la sute de concerte, inregistrari si multe turnee, practic mi-am daruit o parte din mine si din sufletul meu acestui cor, iar recompensa a fost excluderea totala, ignorarea.
eu nu regret si daca ar fi s-o iau de la inceput as proceda la fel, pentru ca in acesti ani am avut marele noroc sa fiu "crescuta" de doamna necula, o femeie puternica cu suflet de inger, ce mi-a indrumat pasii, m-a educat si mi-a format o cultura. nu mi-ar ajunge viata pentru a-i multumi pentru fiecare clipa petrecuta in preajma dansei.
domnisoara camelia, care de fapt este doamna prisacaru, pe care o iubesc toti coristii, m-a invatat sa fiu optimista, cum sa-mi fac un bagaj cat mai mic si mai eficient , sa muncesc mult pentru a ajunge cat mai sus si sa nu ma las invinsa, sa-mi pretuiesc sufletul curat si sa nu las oamenii rai sa-l pateze cu mojiciile lor.
corul au insemnat toate turneele in strainatate, unde am vizitat locuri de vis si am intalnit oameni noi. daca nu ar fi fost corul, nu as fi putut vizita atatea locuri, pentru ca familia mea nu si-ar fi permis costurile unei asemenea calatorii (america, italia - sardinia, turcia, elvetia si minunata franta).
am invatat cat de important este lucrul in echipa si ce rezultate impresionante poti avea, am invatat cum sa ma comport cu oameni de toate felurile astfel incat sa nu jignesc sau sa supar, .....

azi ma uit in jur si constat ca romanii isi urasc tara si semenii. de ce nu ne putem concentra pe munca noastra si cum o putem eficientiza astfel incat sa avem performante, in loc de a barfi si intepa pe cel de langa noi, doar de dragul de a face un rau. de ce nu putem avea o vorba buna pentru cel de langa noi, de ce nu-i sprijinim pe cei care au nevoie, in loc sa aruncam cu pietre in ei?

am observat cu tristete ca la noi in tara singurul profit se face prin furtisaguri indiferent de culoarea pielii. fiecare fura intr-un fel sau altul, chit ca este patronul care declara salariul minim pentru angajatii sai, astfel incat sa nu platesca taxe prea mari, sau soferul ce contesta amenda (luata pe buna dreptate) pentru a nu plati, fie profesorul care nu te trece un examen decat daca ii umpli stomacul/traista de bani/mancare, fie politistul care daca nu a primit o spaga frumoasa nu iti da carnetul de sofer.

am ajuns o natie de barfitori, avari si tradatori. cel mai umilitor lucru e atunci cand prietenul tau, omul caruia i-ai pus sufletul pe tava ani de zile iti reproseaza ca ai salariu, implicit mai multi bani ca el. o spune cu ranchiuna, ca si cum salariul ar fi platit din buzunarul lui sau ca si cum ai sta linistit la soare si salariul ar veni singur. umilitor e atunci cand prietenii se plang ca nu le ajunge salariul, desi nu platesc nimic din buzunarul lor, de asta ocupandu-se parintii, apoi vin la tine si-ti arata o racheta de mobil care a costat mai mult decat computerul meu, sau noul laptop, sau noul set de boxe si tu privesti tamp, uitand toate porcariile aruncate pana atunci de ei, pentru acum te bucuri cand ii vezi si pe ei fericiti. mi se pare umilitor cand prietenul se plange ca nu are un chior in buzunar si nu poate veni la petrecerea de ziua ta, dar pentru tine cel mai important e sa-l ai langa tine si ii spui ca nu-ti trebuie cadou, ca tu vrei sa fie langa tine, ceea ce e adevarat. cand ajunge nu-ti spune nici "la multi ani" si restul petrecerii sta undeva si vorbeste la telefon, iar atunci cand socializeaza intr-un final se poarta de parca simpla prezenta ne-ar innobila si da de inteles ca a facut un mare sacrificiu ca a venit. dar cum si tu ai o limita, atunci cand prietenul te roaga sa vii la el, pentru ca are nevoie sa se confeseze, incepe sa insire ultima colectie de accesorii, hainele neaparat in trend, sau elegante in totacest timp avand grija sa-ti dea de inteles ca arata grozav si cu o privire de superioritate prin care iti sugereaza ca esti o zdreanta. desigur fara sa uite mentionarea pretului platit pentru toate acele "zdrente". pai ziceai ca nu-ti ajunge salariul nici de un cico si ca nu-ti perimiti nimic, ai castigat la lotto?

mi-e rusine sa recunosc ca suntem un neam de oameni rai si interesati financiar.

acum14 ani, prin eforturi supraomenesti, parintii mei au cumparat o bucatica de pamant langa bucuresti. cand am ajuns acolo totul era o paragina, buruienile erau asa de mari ca eu paream o furnica in preajma lor, iar tata impreuna cu fratele meu s-au chinuit un weekend intreg sale taie, cu topoarele. la mijlocul a ceea ce trebuia sa fie gradina, era o mare groapa de gunoi a strazii, unde multe galeti si roabe de pamant bun au fost turnate pentru a fi considerat pamant. acum 5-6 ani am inceput sa-i spunem "acasa" pentru ca in sfarsit semana cu un camin, dar drumul era inca lung si greu de parcurs. in tot acest timp, vecinii stateau si ne "spionau", apoi dadeau fuga si barfeau la "radio sant" ce aflasera, bineinteles cu grija sa infloreasca.
azi, dintr-o casa de chirpici, fara pereti sau tavan, pe jumatate daramata si o gradina demna de filmele lui hitchcock, se inalta o casuta simpla, dar frumoasa si cocheta, cu o gradina ajunsa mini livada, unde poti petrece zilele si serile de vara in balansoarul dintre copaci, unde te imbie mirosul dulce al trandafirilor, crinilor sau imaginea fructelor coapte dintre ramurile copacilor ce te cheama sa le culegi ca apoi sa-ti bucuri papilele gustative in simfonia de arome naturale si bio. peste toate astea am ca "garda oficiala a palatului" doua cateluse simpatice: una mai batrana si mai linistita si una mai tanara si mai jucausa, ce nu ma lasa sa fiu trista sau sa ma plictisesc vreodata. in tot timpul asta, vecinii care si-au imrastiat veninul in toate partile, inventand mai ceva ca presa mondena, se spala inca la copaie, au toaleta in curte si scot apa cu galeata din fantana...la fel ca acum 14 ani.

nu vreau ca tara noastra sa "scoata apa cu galeata din fantana" peste 100 de ani, ci vreau sa aiba un camin construit icetul cu incetul, dar cinstit, o gradina mare si verde si cei mai buni companioni.