eu mi-am petrecut copilaria la IPRS Baneasa si adolescenta la British Council, cel putin asa simt eu.spun asta pentru ca pana acum 9 ani tata a lucrat la ceea ce era odata IPRS Baneasa, apoi s-a angajat la BC.
imi amintesc cum ma plimbam prin gradinile frumos plantate, pe langa bazinele care semanau cu mici piscine. probabil ca odata au fost fantani functionabile, care sa incante angajatii in pauzele de masa, dar astazi nu erau decat doua bazine pline cu apa si parca si mai multe lipitori. proximitatea fata de padurea baneasa avea o mare influenta asupra zonei, dandu-ti senzatia ca esti cu mult mai departe de bucuresti. imi placeau foarte mult gradinile nesfarsite, cu trandafiri, bucsusi si conifere de toate felurile. totul era ca o oaza de liniste. din pacate sectiile pareau parasite, afise cu actori straini erau lipite pe cate un perete de sticla, semn ca acolo inca mai venea cineva. la tata in "birou" erau afise cu filmul "interviu cu un vampir", chiar si cand a plecat el de acolo, afisele inca iti mai "zambeau" de pe perete, chiar daca aveau deja 7 ani. imi aduc aminte ca in baneasa am folosit pentru prima data internetul, tata mi-a aratat computerul cu acces, dar nici el nu stia foarte multe. am fost tare fricita in ziua aceea, dar in acelasi timp un pic trista ca nu stiam mai multe, ca sa navighez si eu. pur si simplu ma uitam la pagina deschisa si incercam sa-mi amintesc macar o adresa, dar cred ca de emotie au fugit toate :).
mai tarziu, cand au ma pregateam sa intru in adolescenta am facut cunostinta cu British Council, o mica oaza in centrul bucurestiului. i-am cunoscut pe toti colegii lui tata si ma gandeam cat de tineri sunt. atunci l-am cunoscut si pe dragos bucurenci, din pacate nu-mi mai amintesc decat ca mi-a atras atentia cercelul din spranceana. de fapt nu am tinut minte multe lume, era foarte mult deodata. totusi imi amintesc de doamna de la receptie, al carei par avea mereu cate o culoare interesanta, seful tatalui meu, care mi se parea foarte tanar pentru responsabilitatea presupusa de acel job...uf as putea continua asa la nesfarsit...nu-mi amintesc totul foarte bine, incerc sa pun pe seama faptului ca eram extrem de timida si incercam sa evit locurile aglomerate, asa ma refugiam in biblioteca. atunci era in podul cladirii principale. mi-amintesc ca acolo am desoperit-o pe julieta a lui shakespeare.
apoi a urmat o pauza, cand m-am intors multe erau schimbate. colegii nu mai erau toti aceeasi, in locul vechiului garaj rasarise nou biblioteca,cu toate astea scaunele din fier forjat pareau mai primitoare ca niciodata. in putin timp am inceput sa colaborez si eu cu ei, asa am descoperit puterea BC. timpul a trecut si eu am refuzat sa fac parte din staff-ul permanent, nici eu nu stiu de ce. poate pentru ca mi-e teama sa nu-i dezamagesc, pentru ca ei si-au format o imagine foarte pozitiva despre mine, sau poate ca inca nu sunt destul de matura sa ma asez la masa BC. pentru ca am crescut printre ei, mereu mi s-a parut ca eu sunt un copil si trebuie s ainvat de la ei. eu nu mai sunt un copil de mult, dar mentalitatea a ramas, deci raspunsul ar fi frica.
astazi m-am hotarat, nu voi face parte din staff-ul permanent, pentru ca vreau sa fac altceva. dar nu va pot spune chiar tot :). momentan ma pregatesc, incerc sa fiu cat mai eco, reciclez cat pot, sting lumina si scot din priza ce nu folosesc, plantez copacei si cu toate ca am o masinuta veche de care nu ma pot dezlipi, voi face tot posibilul sa-i schimb norma de poluare...ah si evit sa o conduc in centru, prefer sa folosesc metroul pe cat se poate.
imi amintesc cum ma plimbam prin gradinile frumos plantate, pe langa bazinele care semanau cu mici piscine. probabil ca odata au fost fantani functionabile, care sa incante angajatii in pauzele de masa, dar astazi nu erau decat doua bazine pline cu apa si parca si mai multe lipitori. proximitatea fata de padurea baneasa avea o mare influenta asupra zonei, dandu-ti senzatia ca esti cu mult mai departe de bucuresti. imi placeau foarte mult gradinile nesfarsite, cu trandafiri, bucsusi si conifere de toate felurile. totul era ca o oaza de liniste. din pacate sectiile pareau parasite, afise cu actori straini erau lipite pe cate un perete de sticla, semn ca acolo inca mai venea cineva. la tata in "birou" erau afise cu filmul "interviu cu un vampir", chiar si cand a plecat el de acolo, afisele inca iti mai "zambeau" de pe perete, chiar daca aveau deja 7 ani. imi aduc aminte ca in baneasa am folosit pentru prima data internetul, tata mi-a aratat computerul cu acces, dar nici el nu stia foarte multe. am fost tare fricita in ziua aceea, dar in acelasi timp un pic trista ca nu stiam mai multe, ca sa navighez si eu. pur si simplu ma uitam la pagina deschisa si incercam sa-mi amintesc macar o adresa, dar cred ca de emotie au fugit toate :).
mai tarziu, cand au ma pregateam sa intru in adolescenta am facut cunostinta cu British Council, o mica oaza in centrul bucurestiului. i-am cunoscut pe toti colegii lui tata si ma gandeam cat de tineri sunt. atunci l-am cunoscut si pe dragos bucurenci, din pacate nu-mi mai amintesc decat ca mi-a atras atentia cercelul din spranceana. de fapt nu am tinut minte multe lume, era foarte mult deodata. totusi imi amintesc de doamna de la receptie, al carei par avea mereu cate o culoare interesanta, seful tatalui meu, care mi se parea foarte tanar pentru responsabilitatea presupusa de acel job...uf as putea continua asa la nesfarsit...nu-mi amintesc totul foarte bine, incerc sa pun pe seama faptului ca eram extrem de timida si incercam sa evit locurile aglomerate, asa ma refugiam in biblioteca. atunci era in podul cladirii principale. mi-amintesc ca acolo am desoperit-o pe julieta a lui shakespeare.
apoi a urmat o pauza, cand m-am intors multe erau schimbate. colegii nu mai erau toti aceeasi, in locul vechiului garaj rasarise nou biblioteca,cu toate astea scaunele din fier forjat pareau mai primitoare ca niciodata. in putin timp am inceput sa colaborez si eu cu ei, asa am descoperit puterea BC. timpul a trecut si eu am refuzat sa fac parte din staff-ul permanent, nici eu nu stiu de ce. poate pentru ca mi-e teama sa nu-i dezamagesc, pentru ca ei si-au format o imagine foarte pozitiva despre mine, sau poate ca inca nu sunt destul de matura sa ma asez la masa BC. pentru ca am crescut printre ei, mereu mi s-a parut ca eu sunt un copil si trebuie s ainvat de la ei. eu nu mai sunt un copil de mult, dar mentalitatea a ramas, deci raspunsul ar fi frica.
astazi m-am hotarat, nu voi face parte din staff-ul permanent, pentru ca vreau sa fac altceva. dar nu va pot spune chiar tot :). momentan ma pregatesc, incerc sa fiu cat mai eco, reciclez cat pot, sting lumina si scot din priza ce nu folosesc, plantez copacei si cu toate ca am o masinuta veche de care nu ma pot dezlipi, voi face tot posibilul sa-i schimb norma de poluare...ah si evit sa o conduc in centru, prefer sa folosesc metroul pe cat se poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu