amintiri din alte timpuri...

nu rezist, trebuie sa povestesc ceva ca a trecut deja ceva timp si am ras deja pe blogul lui cabral. dupa cum spuneam m-a amuzat momentul "paparazzi fara cover", dar citind concluzia lui cabral mi-am adus aminte de o faza tare din copilaria mea nebuna. cativa prieteni stiu ca eu am facut arte martiale ceva timp cu tatal vitreg al lui cabral, un om extraordinar: bun, rabdator, modest..practic era profesorul meu preferat, dar poate avea de-a face cu asta si faptul ca-l vedeam destul de rar, el avand in grija mai multe sali, dar astea sunt detalii care n-au legatura cu povestea. dupa cum spuneam, in copilarie am facut arte martiale si coincidenta a facut ca la putin timp dupa ce am parasit "scena" acest sport a devenit ireal de popular, la fel ca si mine din cauza trecutului. acum imagineaza-ti o sala cu vreo 20-30 de tipi la vreo 18-20 si ceva de ani lucrand din greu si putin mai incolo doi ochi verzi si un ciuf blond zburlit care mai ascundea un pic din fata devenita rosie de efort. contrastul era tare simpatic: intr-o sala de "fiorosi" un copil blond se antrena si el, desi in inaltime era jumatate din ceilalti si mai mult se impleticea in maini si picioare, dar mereu facea cate o prostie care starnea rasul celorlalti...asta ca sa nu mai spun de cate ori m-a "pedepsit" horia cu cate 25 de flotari (din care faceam doar vreo 5). acum cand mi-aduc aminte de momentele alea ma gandesc cat de haioasa trebuie sa fi fost, eu care ma vedeam fioroasa sigur starneam hohote de ras prin contrastul creat de naivitatea varstei. eh, mai mereu am avut o putere fizica mult mai mare decat a fetelor de varsta mea, e adevarat ca am fost o baietoasa si nu m-am dat inapoi de la efortul fizic, dar se pare ca eram mai puternica si decat multi baieti, motiv pentru care am avut cateva neplaceri. de departe momentul memorabil a fost intr-o vara cand din orgoliu pueril m-am luat la cearta cu un baiat cu vreo 3 ani mai mare decat mine. cearta a degenerat intr-o mica bataie, practic m-a provocat si i-am tras un pumn in nas atat de tare ca i-am provocat o hemoragie. ei bine in momentul urmator am fugit in curte si am inceput sa plang de mila lui, ca si cum m-as fi lovit pe mine. atunci mi-am promis ca nu voi mai lovi niciodata pe nimeni, desigur "imaginea" fioroasa a ramas :P... mda, cred ca asta face parte din aventurile copilariei mele care numai putine nu au fost...de fapt ma intreb uneori cum au rezistat parintii mei cu asa un copil neastamparat. nu a fost an de gimnaziu sa nu existe macar o boacana majora facuta de mine, dar chiar si asa profesorii ma indrageau pentru ca si eu la randul meu iubeam scoala :). cand am terminat gimnaziul am facut un caiet in care mi-am rugat colegii sa scrie o intamplare din anii petrecuti astfel incat sa am o amintire de la ei si sa nu uit de anii respectivi. cred ca rezultatul final a fost mai reusit decat ma asteptam, pentru ca la final l-am citit in hohote de ras retraind momente care mai de care mai nazdravane.