imi clocoteste sangele in vene cand vad nepasarea din jurul meu, si asta pentru ca stiu ca indiferenta ucide, distruge, intr-un mod umilitor si incet, dar sigur.
iti propun un exercitiu: cand vei mai fii din nou pe strada, indreptandu-te catre un obiectiv, incearca sa constientizezi pentru un moment ce este in jurul tau. uita-te in sus, la cladirea pe langa care treci zilnic si spune-mi, ai mai vazut-o vreodata pana acum? ai vazut vreodata cum arata, balcoanele frumos arcuite, blazonul familiei ros de timp si unduitorul fier forjat, ce imbratiseaza peretele in fixarea balconului de acesta. ai vazut vreodata florile din ghiveciul de la etajul 1? sunt atat de mari si frumoase ca e greu de crezut ca e prima data cand le observi, nu-i asa?
ani de zile am trecut prin fata ase-ului, dar niciodata nu m-am obosit sa observ cu adevarat bijuteria de casuta pe care o imbratiseaza, fara a o sufoca totusi. se inalta semeata, dar putin garbovita de greutatea iederei si de anii fixati pe spate. ingerasi jucausi te intampina deasupra "scoicii" de la intrare, parca urandu-ti in cor "bun venit!". ferestre batrane privesc spre rondul romanei, chiar daca pentru cei de afara ea este invizibila.
ma intreb cum o fi in interior. oare podelele innegrite de timp scartaie si miros a mucegai? si scarile care te conduc din hol spre dormitoarele de sus, este din fire forjat? sau poate lemn? si in pod, ochiul de lumina ce priveste afara, este oare aproape mat de murdaria depusa in timp?
cand asemenea privelisti simt cum imi rascoleste cineva stomacul. aceste bijuterii ar trebui ingrijite, protejate, pentru ca ele pastreaza in interiorul lor respiratia istorica a cine stie carei personalitati.
Lumea nu e făcută pentru oameni singuri.
Acum 4 luni
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu