the lovestory of two strangers in paris

love in paris....

m-am gandit sa va bucur si pe voi cu o serie de poze/tablouri ce m-au cucerit. sper sa va placa

voteaza!

nu-ti place ce vezi in jur si ce traiesti zilnic, atunci voteaza!
nu ai pe cine sa votezi? atunci candideaza chiar tu si fa diferenta!
cum alte scuze? cred ca mai degraba te complaci in situatia ta, dar iti place sa te plangi.

daca vrei cu adevarat o lume mai buna trebuie sa te implici chiar tu! daca stai deoparte si astepti sa se rezolve de la sine, atunci inarmeaza-te cu rabdare, pentru ca ai mult de asteptat.

acum voteaza! asta e primul pas catre o lume mai civilizata.
daca vei sta deoparte, ar trebui sa stii ca indiferenta dezlantuie cele mai intunecate comaruri!

ne vedem in noiembrie la urne, locul de unde incepe schimbarea.

Pieces....

am atat de multe ganduri in cap pe care imi doresc sa le impartasesc cu voi, dar zboara ca niste fluturi idilici cu o viteza uluitoare. abia apuc sa-l contemplu pe unul ca imi apare un altul in fata si apoi dispare si acesta.

traiesc intr-o stare de melancolie diafana, ca si cum m-as fi regasit. de fapt chiar asa si este. eram mereu trista si cu o senzatie de complex, dar de fapt eram incompleta si abia zilele trecute mi-am dat seama de asta. amintirile mele, cele care mi-au format identitatea, gandirea, ambitia, visele si dorinta de a lupta pentru a deveni cea mai buna, erau stivuite in cutii sigilate de scotch-ul maro.
aseara i-am aratat lui alex noua mea veche biblioteca. in ea sunt adapostite bucatile ce formeaza sufletul meu: cartile. i-am aratat prima carte citita de mine, cea care mi-a revolutionat intelegerea si credinta in iubire. cartea care m-a facut sa iubesc litera scrisa si sa nu ma mai opresc din alergat cuvinte pe pagini. Manon Lescaut

apoi a urmat cartea copilariei, Biblia pentru copii. o carte de suflet ce ma bucura si-mi da speranta de fiecare data cand o deschid. alaturi de ea erau cele 2 volume din harry potter, unul in limba romana si altul in engleza, alaturi de autograful din partea lui JK Rowling.

langa erau cele doua carti bondoace si grele, dictionarul explicativ al limbii romane si momente si schite de I L Caragiale. carti ce mi-au marcat copilaria, una pentru ca mi-a dezvaluit intelesul cuvintelor, cealalta pentru ca ma amuza mereu si ma facea sa-mi doresc sa o vad pe scena, interpretata.

tot in biblioteca mai erau enciclopedia Britannica, de care nu ma satur, cartile pygmalion, black beauty, secret codes (their history and how to break them).
la loc de cinste sunt cateva manuale de engleza, pe care planuiesc sa le devorez cat de curand. Toate sunt pentru pregatirea CPE, pe care imi doresc sa-l sustin cat de curand, dar mai intai trebuie sa pun mana sa invat.

This is it!

Si ca sa nu inchei asa sec, nu ma pot abtine sa impartasesc si cu voi vestea frumoasa: azi am castigat o invitatie la premiera filmului "This is it!" de pe 28 octombrie :D. asa ca nu mai pot de bucurie :D.

pe scurt....

teste teste schimbari modificari emotii stress speranta viitor colegi bucurie ambitie nerabdare

astea sunt cuvintele care imi descriu starea din ultimele zile. sper sa revin curand cu vesti bune

indiferenta distruge picul de istorie vie ramasa....

imi clocoteste sangele in vene cand vad nepasarea din jurul meu, si asta pentru ca stiu ca indiferenta ucide, distruge, intr-un mod umilitor si incet, dar sigur.
iti propun un exercitiu: cand vei mai fii din nou pe strada, indreptandu-te catre un obiectiv, incearca sa constientizezi pentru un moment ce este in jurul tau. uita-te in sus, la cladirea pe langa care treci zilnic si spune-mi, ai mai vazut-o vreodata pana acum? ai vazut vreodata cum arata, balcoanele frumos arcuite, blazonul familiei ros de timp si unduitorul fier forjat, ce imbratiseaza peretele in fixarea balconului de acesta. ai vazut vreodata florile din ghiveciul de la etajul 1? sunt atat de mari si frumoase ca e greu de crezut ca e prima data cand le observi, nu-i asa?
ani de zile am trecut prin fata ase-ului, dar niciodata nu m-am obosit sa observ cu adevarat bijuteria de casuta pe care o imbratiseaza, fara a o sufoca totusi. se inalta semeata, dar putin garbovita de greutatea iederei si de anii fixati pe spate. ingerasi jucausi te intampina deasupra "scoicii" de la intrare, parca urandu-ti in cor "bun venit!". ferestre batrane privesc spre rondul romanei, chiar daca pentru cei de afara ea este invizibila.
ma intreb cum o fi in interior. oare podelele innegrite de timp scartaie si miros a mucegai? si scarile care te conduc din hol spre dormitoarele de sus, este din fire forjat? sau poate lemn? si in pod, ochiul de lumina ce priveste afara, este oare aproape mat de murdaria depusa in timp?

cand asemenea privelisti simt cum imi rascoleste cineva stomacul. aceste bijuterii ar trebui ingrijite, protejate, pentru ca ele pastreaza in interiorul lor respiratia istorica a cine stie carei personalitati.

solutia, poate mai buna decat speram :)

de ceva timp ma framanta integrarea tiganilor in societate. da, folosesc sintagma tigan pentru ca mi se pare corecta si nediscrminatorie spre deosebire de rromi. ma rog, nu vreau sa o iau de la capat cu discutia asta.
acum ceva timp am avut o idee, stiam ca are o crapatura si ca nu merge, mi se parea un pic extremista, dar stiam ca are un sambure bun si trebuie sa-l dezvolt.
initial visam la construirea unei scoli imense cu internat pentru copiii tigani, in special din familiile defavorizate. aici aveau sa primeasca un patut cald, mancare gatita de 3 ori pe zi si profesori calzi care sa le insufle incredere in ei si dorinta de a ajunge cat mai sus. problema e ca aceasta solutie era prea naiva si cel mai important, nu solutiona problema, adica integrarea, ci o facea si mai neagra tocmai prin separarea lor. aici era buba, cum vrei sa ii sprijini sa le spui ca-i vrei in jurul tau daca-i izolezi?

azi mi-a venit o idee geniala: nu stiu cum, dar vreau (asa se intampla mereu, vreau lucruri mari si uit sa ma gandesc la resurse) sa infiintez sau sa ajut la infiintarea unui centru cu internat care sa functioneze ca scoala si liceu, pentru familiile numeroase si venit mic, practic pentru toate familiile care nu au posibilitati financiare indeajuns de mari incat sa-si creasca puiutul de om astfel incat acesta sa beneficieze de o educatie buna si sa aiba sansa de a ajunge cineva "mare" daca-si doreste asta.

sunt de parere ca la ora actuala romanii nu ii urasc pe tigani si nu ii discrimineaza asa cum prost s-a format imaginea in tarile straine, ci mai degraba romanii urasc obiceiurile nesanatoase pe care nu numai tiganii le au ci si romani. toate astea au la baza lipsa unei educatii asa cum se cuvine pentru ca sunt indrumati gresit de parinti care la randul lor au fost indrumati gresit si e mai usor sa se gandeasca la prezent decat la viitor. de multe ori se nasca in familii alaturi de alti cativa frati, e nu au ce sa le puna pe masa, in afara de o bucata de paine si niste apa. mancarea gatita, calda, apare doar in vise sau in reclame. si acum fii sincer cu tine insuti, daca tie ti-ar dansa matele de foame ai zabovi desupra cartii de literatura sau ai cauta din priviri ceva cu care sa le potolesti? si daca ai inteleg sa statura micuta si agilitatea te pot ajuta sa faci rost de ceva care sa-ti cumpere putin timp de liniste in razboiul cu foamea, ce ai face? te-ai gandi la cum vei arata cu diploma in mana peste 12 ani sau cum se simte un stomac plin? si peste 12 ani cand vei avea diploma in mana, daca, si cel mai probabil vei fi imbracat cu haine decolorate si vechi, cum vei fi angajat de o firma serioasa care sa te rasplateasca dupa atatea ore petrecute la birou? si cum poti ajunge in elita doar invatand, in conditiile actuale? scoala romaneasca este una foarte serioasa, pe care o admir, dar in urma numeroaselor experimente catastrofale din utlimii ani cred ca s-a degradat cumplit. salariul rusinos de mic nu atrage oameni de valoare care sa se dedice acestui segrement asa cum ar trebui, mi se pare normal. dupa ce ai studiat atatia ani, esti calificat, sa castigi la fel de mult ca o casiera sau o vanzatoare, ce poate foarte bine sa nu fi terminat nici macar 8 clase. cum poti sa ceri tu unui om care nu-si permite sa-si plateasca toate utilitatile lunare si sa-si cumpere si mancare (nu mai pomenesc de haine, incaltaminte, iesit in oras, ca asta e lux) dintr-un salariu mizerabil, sa-si dea si sufletul invatand serii nesfarsite de elevi in tot atat de nesfarsite programe? un copil cu mijloace financiare modeste trebuie sa aiba noroc sa poata ajunge student bugetar, doar cu materia predata la scoala, fara vreun ajutor in particular. dar deja deviez de la subiect.
idea ar fi sa aleg pe spranceana oameni foarte capabili, calificati si pasionati, pentru a pregati noua generatie, viitorul tarii noastre si astfel am rezolva mai multe probleme:
1. problema integrarii minoritatii majoritare (stiu, suna ciudat)
2. acordarea copiilor defavorizati de a avea parte de o educatie demna
3. o viziune mai optimista asupra viitorului tarii noastre


suna naiv si departe de a fi realizbil, dar am o viata intreaga pentru a-l aduce la realitate

calatorie catre cele mai intime sentimente.....

ma gandeam sa va povestesc despre ceva frumos, mai ales ca azi eluni, inceput de saptamana si e nevoie.
la inceputul anului am avut parte de o dezamagire in care cu siguranta am avut si eu o vina, dar desi sunt genul e om care iarta repede de data asta sentimentele erau asa puternice incat mi-era greu sa trec mai departe. practic a fost o rascruce de drumuri, aveam de ales si pe moment am decis ca cel mai bine e sa inchid o usa si sa deschid o alta chiar daca sacrificiile erau destul de mari si dureroase. au trecut 5 luni in care am incercat in toate felurile sa finalizez decizia, la inceput durerea era asa mare incat parca imi intuneca si judecata, gandeam urat si vedea doar greseli pentru ca ma durea, dar speram ca daca tac si indur timpul o sa aline totul sigur va rasari soarele.
aproape imi pierdusem speranta, niciodata nu a trecut asa mult timp pana sa ma impac cu mine, pana sa pot sa iert si sa trec mai departe. am facut pasi mari in avans, schimbarea s-a produs fizic si psihic, zambetul mi-a devenit mai dulce, doar o singura urma de amaraciune mai aveam ascunsa in suflet.
in timpul excursiei la munte am descoperit intamplator o bijuterie de biserica fortificata, initial am nimerit intrarea gresita, cea veche, care era blocata, dar simteam o chemare asa de puternica de parca in biserica respectiva era un magnet urias si eu eram o bucata de metal. in cele din urma am gasit intrarea noua si am patruns in sanctuarul stravechi ce odihnea oseminte de eroi, bravi romani, in zidurile fortificate erau pastrate inca marturii ale imperiului roman. biserica s-a deschis ca printr-o minune, desi era un satuc izolat, linistit, s-a nimerit chiar atunci un grup organizat care a stiut unde trebuie e parohia pentru a vizita locul. am intrat in mica si frumoasa biserica. peretii erau albi, simpli, acompaniati de mobilierul secular vopsit acum in albastru deschis. o orga batrana se inalta in spate, lucea de bucuria vizitatorilor si parca imi venea sa o imbratisez. nu era prezenta nici o icoana, nici o pictura, nici o cruce sau statuie, doar o carte de rugaciuni pe altar si o nesfarsita broderie fara de varsta. totul era atat de rustic si parca respira istoria seculara a locului, in ele erau imprimate navalirile tatarilor, nunti, botezuri si alte evenimente importante in viata noastra si cine stie, poate si ale unor persoane ce au scris istorie. cu fiecare particica dezvaluita ma simteam ca un arheolog ce a descoperit cel mai mare mormant egiptean, cu toate bogatiile acestuia, dar mai presus de toate ma simteam umila si fascinata de frumusetea si piosenia locului. abia la iesire am zarit scris anul in care a fost ridicata: 1261, era mai batrana decat ma asteptam si inca mai gazduia slujbe in fiecare duminica, inca mai oferea adapost celor ce aveau nevoie si inca chema pe cei ce aveau nevoie de un sprjin moral, de o picatura de sfintenie. era o adevarata Casa a Domnului! cand am iesit din curtea bisericii fortificate din valeni am inceput sa plang, coplesita de revolutia sufleteasca avuta in timpul vizitei. era ceva mai presus de cuvinte, ca si cum cineva m-a luat si m-a curatat de toate grijile, necazurile, supararile. nu m-am spovedit niciodata, in parte pentru ca nu am fost in stare sa tin un post ca lumea, ca n-am avut timp sa ajung la biserica cand trebuia, dar sipentru ca nu aveam incredere in chemarea preotilor ce trebuiau sa-mi asculte pacatele. sunt si eu o pacatoasa ca toti ceilalti, dar atunci cand m-am asezat pe banca aceea parca eram un nou nascut, nu era decat bucurie in sufletul meu, totul se rezolvase de la sine. pentru a testa m-am intrebat ce sa fac pentru a solutiona situatia care nu-mi dadea pace de atata timp, m-am intrebat daca am iertat in cele in urma...raspunsul a fost clar, parca cineva intelept m-ar fi sfatuit cum sa pasesc pentru a alege drumul cel mai bun...apoi mi-am adus aminte de toate clipele frumoase, de toate experientele, aventurile si momentele cand radeam de ma durea burta, de tot ce am invatat si cat de frumos a fost. atunci am stiut care e raspunsul..

mulumesc pentru tot, ma bucur ca am avut ocazia sa traim toate clipele, ma bucur de toate nebuniile facute. imi pare rau ca a durat asa mult pana sa o spun, dar cu cat tii mai mult la cineva cu atat e mai greu sa-l tratezi ca pe orice alt om. e ca in cazul parintilor: ii iubesti enorm si ii cocoti pe un piedestal urias, ca pe niste zei, iar atunci cand gresesc te doare asa de tare ca in iubirea ta nebuna simteai ca ei sunt perfecti si nu au voie sa greseasca, de asta iti e mai greu sa ierti sau sa uiti de suparare, tocmai ca-i iubesti prea mult. cand tii asa mult la cineva si exigentele sunt direct proportionale.

discriminare a minoritatii sau santaj sentimental?

asa cum se stie deja am vizitat recent o parte minunata a romaniei, cea de vest. bun, se stie ca nu sunt xenofoba, rasista si nu agreez discriminarile de nici un fel, nu exista un motiv suficient de bun pentru a incuraja acest lucru. inchidem paranteza si continuam cu subiectul pe care vreau sa-l atac.

sunt in romania, vorbesc limba romana in calitate de cetatean la romaniei si ajung intr-un satuc frumos asezat la poalele muntilor unde oamenii nu cunosc limba, cu toate ca si ei sunt cetateni romani ca si mine si traiesc in tara numita romania. nu stiu de voi dar mie imi da cu virgula.
respect, admir si incurajez pastrarea traditiilor etnice, dar de aici si pana la a invata limba mostenita, fara a cunoaste in paralel macar un bob din limba tarii in care traiesti mi se pare fie inconstienta, fie nesimtire. cu toate astea cel mai tare m-au infuriat acele placute cu numele localitatilor in care intram pentru ca erau scrise si in limba romana si in cea maghiara. de cand a devenit limba maghiara a doua limba vorbita in tara asta? eu am ramuri germane, macedonene, rusesti si romanesti in mine si cu toate astea vorbesc fluent limba romana, de fapt sunt romanca pentru ca m-am nascut in romania, nu in rusia, nu in germania, nu in macedonia.
absurdul insemnelor respective nu face altceva decat sa alimenteze aceasta inconstienta a oamenilor respectivi. ma intreb oare in ce limba studiaza copii din localizatile respective, oare au manuale in limba romana pentru a studia in scolile de pe teritoriul romaniei sau sunt manuale in limba maghiara? din nou aduc aminte ca nu am nimic impotriva vreunei nationalitati, etnii si asa mai departe, ador mancarea specific maghiara (si credeti-ma eu sunt mofturoasa la mancare), dar nu pot inchide ochii atunci cand vad asemenea lucruri desfasurandu-se.

prefer sa inchei aici pentru ca simt cum mi s-au inrosit urechile si n-as vrea sa supar cu o vorba necugetata pe nimeni, astept mai degraba revenirea calmului si gandirea la rece. intre timp va las cateva citate ale primului ministru al australiei cu privire la problemele (asemanatoare de altfel) intampinate odata cu numarul tot mai mare al populatiei musulmane (pe care de asemenea o stimez). poate invatam ceva de la acest om, pentru mine mare:

"IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.

Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.

Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, rusa sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!

Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in armonie si bucurie pasnica.

Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.

Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o."

Prime Minister Kevin Rudd – Australia

excursia din muntii apuseni

m-am intors dupa o saptamana in care am fugit de tot si toate si m-am refugiat in munti. bine eu glumesc acum, dar nici foarte departe de adevar nu e.
am avut norocul sa vizitez alaturi de companionul meu de suflet locuri ce-mi faceau inima sa tresara de chemarea strabunilor. am o pasiune nativa de a descoperi lucruri si locuri noi, iar de data asta mi-am hranit-o cu peisaje de vis din muntii apuseni.
calatoria pe scurt:
- m-am indragostit de la departare de ruinele de la rupea, pe care mi-am jurat ca le voi explora;
- sighisoara este la fel de fermecatoare ca intotdeauna;
- doamne ce peisaje de vis?! nu suntem constienti de cat de norocosi putem sa fim;
- daca alegi alt drum decat a2 sau dn1 vei fi surprins de cat de bune si frumoase sunt, si parca nici aglomerate;
- belis e locul unde ne cazam, pe malul lacului fantanele;
- lacul fantanele e al treilea cel mai adanc lac din lume (97 metri) si tine prizoniera vechea biserica a satului belis;
- la valeni, in apropiere de calatele, se afla o biserica fortificata construita in 1261. aici am simtit chemarea strabunilor;
- drumurile forestiere din zona sunt bine intretinute;
- bifat pesterile scarisoara si ursilor unde am ramas cu gura cascata;
- vazut locul unde a poposit fabricuta facuta de tata acum 16 ani (Beius);
- apa de la stana de vale e asa de buna mmmmmm.....;
- vizitat 2 cariere de piatra si una de marmura;
- am aflat e unde e numele Vaii Iadului (de la drum, glumesc era din cauza raului care-l insoteste, raul iadului ), dar si-a facut culcus in inima ca e asa frumos si salbatic locul ala de nu-mi mai venea sa plec;
- avem o tara ireal de frumoasa, 8 ani de zile am batut drumurile din afara tarii, am vizitat 3 continente si am vazut locuri de o frumusete rara, dar romania noastra e mult mai frumoasa.
acum incerc sa ma readaptez vietii de bucuresti unde lumea e mai rapida, parca am uitat si sa conduc si inca nu am scapat complet de accentul ardelean capatat .

a fost prea putin pentru sufletul meu nesatul de frumusetea naturii si prea mult pentru oraseanul uituc.

amintiri din alte timpuri...

nu rezist, trebuie sa povestesc ceva ca a trecut deja ceva timp si am ras deja pe blogul lui cabral. dupa cum spuneam m-a amuzat momentul "paparazzi fara cover", dar citind concluzia lui cabral mi-am adus aminte de o faza tare din copilaria mea nebuna. cativa prieteni stiu ca eu am facut arte martiale ceva timp cu tatal vitreg al lui cabral, un om extraordinar: bun, rabdator, modest..practic era profesorul meu preferat, dar poate avea de-a face cu asta si faptul ca-l vedeam destul de rar, el avand in grija mai multe sali, dar astea sunt detalii care n-au legatura cu povestea. dupa cum spuneam, in copilarie am facut arte martiale si coincidenta a facut ca la putin timp dupa ce am parasit "scena" acest sport a devenit ireal de popular, la fel ca si mine din cauza trecutului. acum imagineaza-ti o sala cu vreo 20-30 de tipi la vreo 18-20 si ceva de ani lucrand din greu si putin mai incolo doi ochi verzi si un ciuf blond zburlit care mai ascundea un pic din fata devenita rosie de efort. contrastul era tare simpatic: intr-o sala de "fiorosi" un copil blond se antrena si el, desi in inaltime era jumatate din ceilalti si mai mult se impleticea in maini si picioare, dar mereu facea cate o prostie care starnea rasul celorlalti...asta ca sa nu mai spun de cate ori m-a "pedepsit" horia cu cate 25 de flotari (din care faceam doar vreo 5). acum cand mi-aduc aminte de momentele alea ma gandesc cat de haioasa trebuie sa fi fost, eu care ma vedeam fioroasa sigur starneam hohote de ras prin contrastul creat de naivitatea varstei. eh, mai mereu am avut o putere fizica mult mai mare decat a fetelor de varsta mea, e adevarat ca am fost o baietoasa si nu m-am dat inapoi de la efortul fizic, dar se pare ca eram mai puternica si decat multi baieti, motiv pentru care am avut cateva neplaceri. de departe momentul memorabil a fost intr-o vara cand din orgoliu pueril m-am luat la cearta cu un baiat cu vreo 3 ani mai mare decat mine. cearta a degenerat intr-o mica bataie, practic m-a provocat si i-am tras un pumn in nas atat de tare ca i-am provocat o hemoragie. ei bine in momentul urmator am fugit in curte si am inceput sa plang de mila lui, ca si cum m-as fi lovit pe mine. atunci mi-am promis ca nu voi mai lovi niciodata pe nimeni, desigur "imaginea" fioroasa a ramas :P... mda, cred ca asta face parte din aventurile copilariei mele care numai putine nu au fost...de fapt ma intreb uneori cum au rezistat parintii mei cu asa un copil neastamparat. nu a fost an de gimnaziu sa nu existe macar o boacana majora facuta de mine, dar chiar si asa profesorii ma indrageau pentru ca si eu la randul meu iubeam scoala :). cand am terminat gimnaziul am facut un caiet in care mi-am rugat colegii sa scrie o intamplare din anii petrecuti astfel incat sa am o amintire de la ei si sa nu uit de anii respectivi. cred ca rezultatul final a fost mai reusit decat ma asteptam, pentru ca la final l-am citit in hohote de ras retraind momente care mai de care mai nazdravane.

transalpina - locul binecuvantat...

ei, iata unde am fost eu weekendul trecut. mintea si sufletul inca imi sunt bantuite de spectacolul salbatic al naturii.

a fost ca o palma primita pentru ca mereu aveam senzatia ca desi tara asta e minunata, parca in occident e mai frumos ca sunt si administrate corespunzator.....acum imi dau seama ca adevarata frumusete, aia care te lasa fara suflare este cea salbatica, unde omul nu a patruns sau nu a avut cum sa schimbe...

ehhh, de fiecare data cand revad pozele un fior rece ma cuprinde intrebandu-ma ce se va alege de locul ala dupa ce va fi asfaltat si accesibil picnicarilor...da, aia care considera ca iarba e cosul lor de gunoi, care isi muta burta de bere in dacia 1310 pana la un petic de iarba si in loc sa se bucure de natura polueaza cu manelele schelalaitoare, ca apoi sa pateze intinderea verde cu un gratar plin cu grasime de porc....ma intristez cumplit cand ma gandesc ca si locul asta atat de frumos si de curat va fi patat de microbii societatii.

exercitiu mintal...

vreau sa ma joc un joc. stiu, pornind de la un cuvant am sa descriu imaginile ce-mi invadeaza mintea:

ccr (corul de copii radio)

1. doamna eugenia vacarescu necula dirijandu-ne, cu ochii inchisi parca urmarnid notele cu ochii mintii, soptind din buze incet incetisor intr-o limba necunoscuta de muritori;

2.imaginea doamnei necula in aeroportul din amsterdam, la intoarcerea din primul meu turneu. o privire calda si iubitoare ce parca ma lua in brate;

3. mirosul de scortisoara si masina ciudat de mica ce livra laptele, descoperite intr-o dimineata de octombrie de pe balconul familiei gazda;

4. imaginea celor mai bune prajiturele pe care le-am mancat vreodata, gatite de familia gazda din salt lake city, in prima dimineata pentru a ne sarbatori pe noi :). alaturi mai apare imaginea lunch-ului pe iarba alaturi de celelalte coruri;

5. cea mai mare biserica din lume (21 000 locuri), locul de desfasurare a concertului final din cadrul festivalului coral din 2001. repetitiile impreuna cu celelalte formatii corale, in special pentru miscarea scenica la "the circle of life" (lion king);

6. lacrimile ce alunecau pe obrajii spectatorilor, in noaptea concertului final, ascultand vocea de inger a corinei impletita cu ale noastre la "doamne auzi glasul meu";

7. campurile nesfarsite de verde si micutele si cochetele case frantuzesti, cu pervaze incovoiate de greutatea numarului mare de flori din care nu se vedea decat o mare de culori vesele;

8. concertele ad-hoc pe care le dadeam pe iarba, dupa ce luam masa la brive.

9.concertele din fiecare seara de la patinoar, unde infruntam caldura inabusitoare, dar muzica in topea sufletul de tot, modelandu-l apoi in functie de sentimentele transmise.pe ele le mai asociez cu skittles, bomboanele mele preferate, pe care le puteam gasi doar acolo;

10. prima dragoste cu fluturi in stomac, insomnii si vise cu printi si printese, ce a dus in cele din urma la o prietenie frumoasa;

11. catedrala saint martin si mesa de sfanta marie de pe 15 august;

...va urma....

12. verificarile din fiecare vara, din studioul 8. eu eram in fata microfonului, iar in fata mea era cei 3 care ne-au "crescut" profesional si domnul georgescu. acum era vremea sa culeaga roadele muncii lor;

13. zilele de nastere sarbatorite alaturi de colegi;

14. mona, carina, deme, ifti, ramaru, tible;

15. costumele doina levinta;

16. viena vazuta din autocar, dupa ce s-a stricat cutia de viteze si nu mai putea trece mai sus de treapta 1;

17. studioul 3 si scaunele din catifea rosie, alaturi de pianul negru cu coada lunga;

18. taberele de la bran si jocurile de tabara. imaginea cu diana plina de funingine pe fata, dupa ce a cazut prada pacalelilor noastre;

19. peisajul alpilor;

20. domnul din florenta

barbatul modern vs. barbatul barbar....

ma doare ca intr-o lume atat de avansata inca se mai foloseste o scara a valorilor atat de triviala. mi-e jena ca traiesc intr-o lume atat de contrastanta: navigam pe net de pe blackberry-ul nostru, dar pastram o mentalitatea barbara.
de ce nu au inteles inca oamenii ca femeile nu sunt mai proaste decat barbatii sau culoarea pielii sau forma ochilor nu are de-a face cu caracterul posesorului. nu inteleg ce ii califica pe unii barbati sa faca judecati de valoare pe baza unei posesii din pantaloni, oare din cauza asta se ascunde ceva mai mult cenusiu sub scalp?

peste toate ma deranjeaza modul in care anumiti soferi, posesori ai unui IQ neglijabil, se comporta de parca o pereche de sani te fac incapabila pentru a conduce.


cred ca modul in care sfarseste un sofer e fie bolnav de nervi, fie nepasator. altfel nu ai cum sa "supravietuiesti" in traficul zilnic :(.

De ajuns!

mai gata, pe bune nu mai pot. de o saptamana de cand s-a stins M.J. sunt intr-o stare psihica groaznica.
dupa ce sambata si duminica au fost ca un pansament pe suflet ascultand piesele copilariei mele pe diferite posturi muzicale, de luni parca au innebunit cu totii si odata cu ei si eu. nu vreau sa mai aflu detalii despre viata personala a artistului Michael Jackson! gata, e de ajuns!
ce a facut si cum a trait a fost treaba lui si a celor de langa el, nu a mea, a ta sau a ziaristilor. pe mine ma intereseaza, in schimb, ceea ce a facut el ca artist, pentru ca pentru noi a fost artistul Michael Jackson si doar pentru prieteni si familie Michael.
iubesc artistul Michael Jackson pentru muzica, dansul, spectacolul si mesajele puternice pe care le-a transmis de-a lungul timpului.
ma bucur ca am avut sansa sa fiu contemporana cu o asemenea personalitate si imi pare rau ca nu l-am putut vedea in concert (l-am vazut in '96, dar eram prea copil sa constientizez). imi pare rau ca 3 copii minunati au ramas fara un tata iubitor, iar noi fara un artist de o valoare incomensurabila.
tabloul marilor artisti este format acum doar din ingeri: elvis, beatles (cu exceptia lui mccartney), freddy mercury si M.J. desigur, sunt multi cei care completeaza acest tablou, unii trecuti in nefiinta, altii care inca ne mai bucura, dar ce este minunat este ca el este nesfarsit. avem certitudinea ca se vor mai naste stele care sa ne bucure si sa ne mangaie auzul si sufletul.

ps: acum poate o sa para putin deplasat, dar vineri noapte, dupa ce m-am rugat printre altele si pentru odihna marelui artist, am simtit o prezenta imateriala. poate ca adormisem deja si a fost doar un vis, sau poate chiar a fost ceva, cert e ca m-am simtit impacata si am avut senzatia ca si el era fericit acum. stiu ca va veghea, in special asupra copiilor lui si a celor pe care i-a iubit mult.
ps 2: cred ca pasiunea mea pentru muzica a inceput cu piesele lui si ale lui elvis :). va multumesc pentru mostenirea grandioasa pe care ne-ati lasat-o.

cand steaua de geniu se stinge....

cu siguranta aceasta zi nu va fi uitata prea usor, ba chiar ne va fi reamintita in fiecare an mult timp de acum inainte, dar din pacate nu pentru o intamplare fericita, dincontra. am pierdut un mare artist, un geniu al muzicii si entertainmentului. intamplarea face ca am aflat vestea la minute dupa declaratiile oficiale, dar nu am putut sa cred ca ne-a mai fost rapita o stea intr-o vreme asa intunecata.

in martie imi faceam calcule serioase si voiam din tot sufletul sa fiu prezenta la unul din concertele din londra. eram intr-o stare de euforie gandidu-ma ca se intoarce pe scena si ca poate va lansa piese noi.

geniile au personalitati de o sensibilitate aparte, ele se consuma in interior, creand astfel opere nemuritoare. modul lor de perceptie al lumii inconjuratoare difera cu mult de cel al omului de rand si o acuzatie aruncata pe nedrept provoaca rani imense, pierderea increderii in oameni si in sine. balanta unui geniu isi pastreaza cu greu echilibrul, acesta putand fi zdrobit prea usor.

acum ma gandesc, oare manusile purtate de michael de atatea ori nu voiau oare sa transmita un mesaj? semnificatia posibila este "purtati-va cu manusi cu mine". la fel cum seria de leucoplaste putea sugera ranile provocate de rautatile media sau ale publicului. el a renuntat la copilarie, la o viata normala si si-a dedicat-o muzicii pentru a ne bucura pe noi.

De oriunde ai fi, Michael, iti doresc sa gasesti pacea cautata atat de mult timp si iti mltumesc pentru tot ce ne-ai lasat. sunt sigura ca vei veghea asupra lumii si vei incerca sa ajuti.

cultura mozaicata...

postarea asta o "mestec" demult, dar am decis sa o mai aman sa nu interfereze cu alegerile.
pentru inceput trebuie sa punctez ca nu-mi place politica, in teorie pare o structura minunata, fascinanta, practic este un dezastru. dupa ani de zile in care m-a ascuns sub umbrela indiferentei fata de circul mediatic din jurul politicii si al deciziilor scandaloase, cursurile facultatii mi-au deschis ochii. ceea ce stim e complet diferit de realitate, iar ignoranta pe care o abordam crezand ca aceasta e alegerea cea mai buna, ne face si mai mult rau. sa ma explic. traim in epoca postmodernista, intalnim curentul de cultura mozaicata, asta se poate traduce prin tot ce se intampla in jurul nostru la ora actuala: coborarea valorilor la nivelul omului simplu, astfel incat sa le inteleaga toata lumea si mass media.

prima, adica "traducerea" valorilor pare la prima vedere un lucru pozitiv, dar reversul este cat se poate de nociv prin faptul ca devalorizam cultura, nu mai promovam elitele, cautarea de cunostinte, studiatul serios. bombardarea cu informatii din toate domeniile si totodata incomplete da senzatia falsa de cultura generala bogata, dar de fapt este o salata, un mozaic de cunostinte sparte. in scurt timp noile generatii nu vor mai pune mana pe o carte, nu vor mai fi indemnati sa studieze, preferand sa afle informatiile de la tv, din ziar, de pe internet. nu pot estima consecintele pentru ca mi-e prea teama.

mass media a incetat sa mai fie a 4-a putere in stat, astazi este mult mai mult de atat. media constituie puterea statului. politica nici nu-si mai inchipuie cum ar exista fara puterea media care sa comunice cetatenilor mesajele trimise de cei dintai, iar cetatenii nu-si inchipuie cum ar fi politica fara caracterul informativ al mediei. cum ar sti ei pe cine sa aleaga fara sa detina informatii despre candidatul respectiv?
deci media indeplineste functia de informare a alegatorului, a cetateanului.
dar ce se intampla atunci cand media difuzeaza informatii false catre public? ce se intampla atunci cand media depaseste rolul obiectiv al informatorului si incepe sa interpreteze? atunci media devine formator de opinii. in cultura postmodernista nu se mai cauta raspunsul la intrebarea "de ce?" ci mai degraba "cat este castigul?", iar asta se aplica in toate domeniile fara exceptie. asta inseamna ca puterea lumii este dominata de oameni avari, care au ca scop producerea si mai multor bani, dar despre asta alta data. revenind la subiect, media nu face nici ea exceptie si cauta sa castige cat mai mult de pe urma informatiilor transmise. cel mai bine "se vand" sexul, vedetele (in special daca sunt intr-un scandal), crime, violuri, dezastre etc. asta este probabil raspunsul cautat pentru prezenta "stirilor de la ora 5", oana zavoranu, gigi becali, eba, vadim, si multe alte personaje ce lasa de dorit din punct de vedere al educatiei si / sau coeficientului de inteligenta.
cea mai sumbra turnura a acestui curent este chiar cetateanul de rand, care intoxicat de informatiile manipulatoare are senzatia ca este parte a acestui sistem, implicat activ, pentru ca vede prin intermediul ziarelor si a tv-ului fetele oamenilor cunoscuti in casa lui, dar de fapt nu este decat o marioneta sau si mai rau un spectator in masinatiunea asta.
in tara noastra se fac tranzactii imense, furtisaguri, si asa mai departe, care poate omului de rand i-ar ajunge la urechi si ar lua atitudine, dar cum media s-a grupat mai nou in trusturi, care la randul lor sunt controlate de aceleasi fete luminate si sustinute de fotoliile catifelate ale puterii politice. dezvaluirea afacerii "doi si un sfert" a coincis la fix cu arestarea de circ a "latifundiarului din pipera", ce e si mai interesant este ca dupa aceea ziarele au "uitat" complet de primul caz, la fel si cetatenii. o modalitate cat se poate de utila, distragerea atentiei cu un scandal mediatic de amploare.

pana la urma nu am apucat sa ajung la ceea ce doreams a dezbat, dar o voi face intr-o insemnare viitoare. sper sa fie ultima data cand mai vorbesc de politica .

declaratie portret....

azi ma simt ca un portretist. trag o linie si puf apar faptele din ultimii 2 ani si jumatate. iti multumesc tie, cel care mi-ai fost aproape in calatoria asta ce seamana mai degraba cu un montagne rousse si chiar daca nu a fost mereu peste curcubeu.

trag linie si incep sa colorez:

alb - pentru masinuta pe care ai cumparat-o acum aproape 2 ani si pentru care ai muncit din greu si inca mai muncesti

verde - pentru toate peisajele pe care le-am vazut impreuna in tot acest timp, la inceput cu trenul, acum alaturi de calutul alb din poveste

crem - pentru casuta pe care mai ai putin si o termini, alaturi de parintii tai. ati muncit mai cu spor decat furnicile sau albinele, dar rezultatul este uimitor, este acasa.

portocaliu - pentru firma pe care ai construit-o de la zero, pentru tot ce ai realizat si toata munca depusa pentru ca nu oricine poate reusit ce ai facut tu acolo. de asemenea pentru actualul loc de munca ce a devenit o a doua familie si unde ai gasit de facut ceea ce-ti doreai de mult.

albastru aprins - pentru toate realizarile profesionale, caci sunt asa multe ca nu as avea loc pe tot blogul sa le scriu.

rosu - pentru iubirea ce ti-o port. mi-ai castigat increderea si mi-ai devenit confesor, esti omul care ma sprijina in incercarile prin care trec si ma ajuta oricand fara sa aiba un interes, omul care ma tempereaza si ma incurajeaza, esti echilibrul meu.

fondul este galben - pentru ca trebuie sa ne concentram sa ducem la capat tot ce ne-am propus, si pentru ca esti o culoare optimista. ea ne va zambi de pe cer dupa furtuni in care am crezut ca ni s-au inecat corabiile.


multumesc pentru atatea culori in care mi-ai desenat viata, aproape am facut un curcubeu si au trecut abia 2 ani .

te iubesc!

armonie....

inspir mirosul dulce de tei si simt cum sufletul imi freamata de bucurie. este prima data cand simt cu adevarat venirea verii, senzatia aceea de eliberare, de libertate.

in ultimele luni am uitat sa mai fiu copil, m-am maturizat si parca am incuiat si usa copilului din mine, l-am pedepsit sa stea in camera lui, dar azi are usa larg deschisa si un poster mare si colorat cu "bine ai venit" pentru intampinare.
doua luni de sesiune, job full-time si inca un job temporar, s-au dus intr-o clipita si au lasat in urma un chip brazdat de cearcane adanci si negre. asa ca aseara, pentru prima data in mult timp mi-am permis sa adorm devreme, cand inca era lumina afara. de dimineata m-am trezit alt om, parca odata cu oboseala s-au dus toate grijile si gandurile chinuitoare, scheme, planuri cu ce trebuie facut mai departe, tabeluri ce prezinta balanta cheltuielilor si a veniturilor. toate au disparut si au lasat in urma un om fericit si linistit. acum respit vara, sangele imi alearga vioi prin vene si nu-mi sta capul decat la o fuga pe un strand sa ma bucur de soare si apa .
si uitandu-ma la cele doua luni ce au trecut sunt mandra de persoana dezvoltata, ma privesc cu un ochi obiectiv, critic. mi-am impus mereu standarde aproape imposibile (inca o fac), dar Cineva nu m-a lasat si mi-a dat un dram de noroc, care combinat cu o munca imensa au adus rezultate minunate.
rezultatele mele in 2 luni de zile sunt 10 kg in minus (eu nu-mi dau seama de diferenta decat la haine :) ), prima nota de 10 luata in timpul facultatii, o serie de informatii nepretuite despre lumea inconjuratoare, promovarea la jobul temporar, rezultat excelent in urma promovarii si surprinderea foarte placuta a superiorilor.
si cred ca cel mai mult ma bucur ca am devenit foarte responsabila si mai indulgenta cu cei din jurul meu. la volan ma simt responsabila pentru ce se intampla in jurul meu si incerc sa usurez cat mai mult trecera colegilor de trafic (pietoni sau soferi) prin zonele unde ne intersectam.
of, ce mare m-am facut, parca nu ma mai recunosc. chiar ieri vorbeam cu mama despre niste lucruri banale si mi-am dat seama ca m-am maturizat prea mult, sunt prea rigida si trebuie sa o las mai moale, altfel voi deveni o "control - freak" :).

Skittles flashback...

ieri am gasit in carrefour vitantis bomboanele preferate: skittles. ani de zile le-am cautat in magazinele noastre fara succes, dupa ce mi-au marcat copilria.

am desfacut cutiuta rosie si o pastiluta mov mi-a alunecat pe limba. am inchis ochii si m-am abandonat senzatiilor. apoi am pierdut contactul cu realitatea, eram din nou la patinoarul de la Brive si ascultam emotionata concertul colegilor de festival. cand am deschis ochii eram asa emotionata ca mi-au dat lacrimile, singurul loc unde mai gaseam bombonelele preferate era in strainatate. imi facusem un adevarat ritual pentru concertele din fiecare seara de la patinoar: cumparam de la automat o punguta de skittles si ma bucuram de gustul ei si de caldura muzicii ce-mi facea sufletul sa danseze. preferatele mele erau cele de struguri.

mi-e dor de festivalul de la brive cu toate senzatiile aduse. in fiecare vara in luna august ma trezesc visand ca merg din nou acolo sau retraiesc clipele gandindu-ma ca in acel timp se desfasoara. imi lipseste atat de mult ca in perioada festivalului nu mai sunt eu, ochii lasa sa se vada un inima pustie, melancolica. ciudat cum o bombonica mica poate avea un efect asa puternic in plan emotional.

nu voi uita niciodata verile petrecute la brive.......

Filosofand

cu nasul in cursul de cultura si comunicare mi-am adus aminte de "prietenul" lucian blaga si m-am gandit sa impart cu voi o parabola enuntata de el pentru a intelege mai bine diferenta intre cunoasterea luciferica si cea paradisiaca.

se presupune ca esti undeva pe varful unui munte, de unde ai putea vedea toata lumea, dar un intuneric patrunzator se intinde ca o patura groasa peste ochii tai.
in buzunar ai un muc de lumanare pe care il aprinzi sa faci putina lumina. dintr-o data vezi totul foarte clar, culorile, formele, trasaturile pana la cel mai mic detaliu, dar doar pe o raza de 1,5 - 2 metri in jurul tau, restul ramanand in bezna.
dupa ceva timp, mucul de tigara se stinge, luand cu el lumina. ochi nu mai vad nimic si timp de cateva secunde clipesti in van. apoi, putin cate putin acestia se adapteaza intunericului si incep sa desluseasca. acum vezi pana departe la linia orizontului, munti si vai si rauri sau chiar mari, dar doar contururile, formele.

aceasta e diferenta intre cunoasterea paradisiaca in care ai acces la informatii clare, nuantate ce nu mai prezinta nici un mister, dar limitate, si cunoasterea luciferica ce te lasa sa ghicesti, fara sa coloreze sau sa arate o imagine explicita, dar care te poarta mai departe decat poti ajunge. cunoasterea luciferica iti contureaza peisajul, te lasa sa--i admiri maretia pastrandu-si in acelasi timp misterul.


eu am mers mai departe si bazandu-ma pe aceasta parabola am decis ca stiinta este reprezentata prin cunoasterea paradisiaca. aceasta concentradu-se pe detalii, explica modul de formare al fiecarui lucru, dar inca nu are posibilitatea de a gasi un raspuns pertinent la intrebarile fundamentale, legate de aparitia noatra pe lumea asta, sau cum a luat fiinta. am considerat ca religia sau mai bine zis credinta oamenilor poate reprezenta cunoasterea luciferica. credinta nu-ti poate argumenta, nu-ti da detalii exacte, dar iti contureaza raspunsuri la intrebarile ce te framanta.

mai departe, in cursul studiat se face o comparatie intre cultura reprezentativa pentru cunoasterea luciferica si civilizatie pentru cunoasterea paradisiaca.
cred ca pasul urmator ar fi asemanarea dintre suflet si cunoasterea luciferica si corpul fizic ca si cunoastere paradisiaca.

ce ziceti, e frumoasa filosofia?

Drumul Regelui

Transalpina acesta e cuvantul ce nu ma mai lasa sa ma odihnesc de cateva zile. Cineva l-a mentionat in treacat, spunand ca ar vrea sa stie mai multe despre acest drum legendar. Cand in cele din urma am gasit ragazul pentru a cauta mai multe informatii am gasit multe articole in presa scrisa din care as vrea sa-l mentionez pe urmatorul:

"O data ce ai trecut de zona locuita, drumul intra prin padurea seculara, la inceput de foioase, care o data cu cresterea altitudinii se transforma intr-una de brazi semeti. Printre acestia, prima surpriza este Masa Uriasilor, o roca ce sta atarnata parca de cer, unde povestea spune ca se strang uriasii la sfat. De altfel, locul este descris cu maiestrie de catre poetul Lucian Blaga in "Hronicul si cantecul varstelor". Despre acest loc circula si o legenda ce face referire la o uriasa care vazand cativa localnici care-si arau ogorul i-a luat pe sus si i-a varat in sort, ducandu-i la Masa Uriasilor, care la ceasul acela mancau. "Ia uite ce fac oamenii astia mici, ne strica pamantul!" - a spus uriasa, dar uriasii nici nu au bagat-o in seama, continuandu-si cina, la celebra Masa a Uriasilor, considerandu-i pe "vinovati" mult prea neinsemnati pentru a fi bagati in seama."

Articolul a fost publicat in Romania Libera pe 1 august 2006 si a fost scris de catre Carmen Andrei (http://www.romanialibera.ro/a1623/sens-interzis-pe-drumul-regelui.html).

Din putinele cercetari intreprinse pana acum mi-am dat seama ca acest drum este o bijuterie montata in istorie. Romanii au fost primii care au batatorit acest traseu in incercarea de a cuceri Sarmizegetusa, acesta a fost adus la rangul de drum abia in timpul lui Carol al II-lea, primind si denumirea de drum al regelui. A fost reabilitat de germani dupa cel de-al doilea razboi mondial, dar de atunci a cazut in paragina. Astazi doar 25% mai este asfalt, restul o amestecatura de bolovani, pietris si pamant, asa ca pentru a avea sorti de izbanda in calatorie trebuie sa te "inarmezi" cu o masina cu garda la sol ridicata, o bicicleta de munte sau o motocicleta. Vremea este capricioasa, dar cand peisaje mirifice se impletesc cu legende si figuri de basm si bucati impresionante de istorie pare o binecuvantare faptul ca poti vedea si trai asa o experienta.
Mi-as dori ca Drumul Regelui (sau DN67C) sa fie refacut pentru a facilita vizitarea zonei si cati mai multi oameni sa poate fi martori la ceva asa frumos si unic.

reflectii asupra sistemului de invatamant romanesc...

ma infior cand constientizez criza sistemului educativ din ziua de azi, pentru ca se va reflecta in romania de maine. spun sistem pentru ca vorbesc de un mecanism complex, incepand de acasa, unde primesti notiunile primare ale educatiei, si pana la scoala, liceu si facultate.

la noi educatia de acasa se face in doua feluri: 1. ori tipi si plesnesti copilul cand a facut ceva gresit, iar cel mic se uita cu ochi inlacrimati, parca intreband "de ce", dar nu va primi nici o explicatie, 2. ori tii copilul in puf, ii dai tot ce vrea, fara sa te impui in vreun fel, si te intrebi de ce mai tarziu ti se urca in cap si te pune la respect.

apoi, in scoala, problema se complica. salariile sunt parca din ce in ce mai mici, asa ca nu te astepta ca un om ce a studiat toata viata academica sa aleaga aceasta profesie in detrimentul unui job ce ofera un salariu de 3000 de lei, asa ca invatamantul este populat de cadre didactice tinere ce nu au mereu rabdarea, diplomatia, inteleciunea necesare pentru un asemenea post, si cadre didactice in varsta, toba de carte, ce pot sculpta ca un adevarat artist in caracterul si baza de cunostinte a elevilor, adaugand acolo unde e nevoie, slefuind unde e mai taios :). printre ei se mai gasesc ratacite cateva cadre didactice competente, talentate cu posibilitatea de schimba in bine, daca sunt tineri nu vor rezista prea mult, daca sunt in varsta vor capata functii administrative si vor renunta la predat.

liceul e momentul de cumpana in viata elevului: poate alege o institutie cu renume, ce-i va deschide drumul spre viitorul visat, sau poate alege o institutie mediocra unde orele de curs pot fi confundate cu sedinte foto, call centre sau timp liber. cei care aleg varianta a doua au doua optiuni: sus sau jos, dar de cele mai multe ori drumul este in jos. ei sunt clasa medie de maine si din pacate sunt din ce in ce mai multi.
mai trist e ca cei care muncesc pentru a urma un liceu de renume pot avea surprize foarte neplacute constatand ca desi pretentiile de admitere au fost ridicate, pregatirea multor profesori de baza, lasa de dorit.
in liceu trisatul este sportul preferat si practicat de toata lumea. acesta poate avea urmari grave, pentru ca adolescentul asociaza plagiatul cu un merit, il ia ca pe un lucru bun, pentru ca nu mai trebuie sa munceasca la fel de mult pentru rezultate mari, dar ce vor face mai departe? ce vor face in viata cand se vor confrunta cu o criza la locul de munca, unde ei sunt singurii ce vor putea decide? de la cine vor copia? ce manual vor ascunde in banca?

facultatea a devenit mai nou un trend. fiecare adolescent trebuie sa faca o facultate, daca il invata ceva sau il va ajuta pe mai departe nici nu conteaza, diploma de licenta pare obiectivul urmarit. din cauza asta univesitati particulare au aparut ca ciupercile dupa ploaie si doar cateva mai serioase in studiul specializarilor alese, restul fiind fidele banilor veniti de la studentii "trendy" ce considera cursurile optionale si sunt mai preocupati de culoarea si modelul noilor ochelari de soare decat de examenele din sesiunea ce bate la usa, pentru ca, bineinteles, pot fi cumparate si acelea.

diploma de licenta a devenit un produs comercial si nota la examinare depinde de suma si cadourile facute persoanelor cheie din comisie.

stau si analizez toate astea si ma gandesc ce se va alege de viitorul tarii noastre? se vor casatori, oare, toate adolescentele cu barbati mult mai in varsta si bogati? si restul? medici, actori, ingineri, constructori, arhitecti etc, ce vor face? vor mai exista, sau va fi o tara de economisti si politicieni?

viitorul sta in fiecare copil, iar acesta incepe din momentul in care incepe educatia data de parinti. educatia poate urca sau cobori nivelul unui popor!

suntem o natie de oameni invidiosi si avari!

traiesc in aceasta tara de peste 20 de ani si pot spune ca o iubesc din tot sufletul si voi face tot ce pot pentru a o schimba in bine.
zilele astea am constientizat in cele din urma ca romanii sunt oameni rai, cu suflete slutite de avarism si vicii. am uitat sa spunem "multumesc" atunci cand primim ceva, crezand ca ni se cuvine, sau poate chiar am avut curajul sa-l criticam pe cel de langa noi ca n-a fost mai generos.
ma uit in urma si ma gandesc ca mi-am daruit 9 ani din viata (aproape jumate din cat am trait pana acum) corului de copiii radio, ca acum cateva saptamani sa am o discutie jenanta cu o fosta colega, legata de excluderea mea din grupul oficial de discutii al corului. m-am simtit ca un obiect folosit si aruncat la gunoi fara nici un regret, fara vreo urma de resentiment. iar atunci cand am cerut o explicatie omului ce a preluat sarcina dirijorala acum 4 ani, am fost complet ignorata. sa recapitulam: mi-am dedicat 9 ani corului, am fost sefa de ansamblu (cea mai inalta functie detinuta de un copil in cor), am participat la sute de concerte, inregistrari si multe turnee, practic mi-am daruit o parte din mine si din sufletul meu acestui cor, iar recompensa a fost excluderea totala, ignorarea.
eu nu regret si daca ar fi s-o iau de la inceput as proceda la fel, pentru ca in acesti ani am avut marele noroc sa fiu "crescuta" de doamna necula, o femeie puternica cu suflet de inger, ce mi-a indrumat pasii, m-a educat si mi-a format o cultura. nu mi-ar ajunge viata pentru a-i multumi pentru fiecare clipa petrecuta in preajma dansei.
domnisoara camelia, care de fapt este doamna prisacaru, pe care o iubesc toti coristii, m-a invatat sa fiu optimista, cum sa-mi fac un bagaj cat mai mic si mai eficient , sa muncesc mult pentru a ajunge cat mai sus si sa nu ma las invinsa, sa-mi pretuiesc sufletul curat si sa nu las oamenii rai sa-l pateze cu mojiciile lor.
corul au insemnat toate turneele in strainatate, unde am vizitat locuri de vis si am intalnit oameni noi. daca nu ar fi fost corul, nu as fi putut vizita atatea locuri, pentru ca familia mea nu si-ar fi permis costurile unei asemenea calatorii (america, italia - sardinia, turcia, elvetia si minunata franta).
am invatat cat de important este lucrul in echipa si ce rezultate impresionante poti avea, am invatat cum sa ma comport cu oameni de toate felurile astfel incat sa nu jignesc sau sa supar, .....

azi ma uit in jur si constat ca romanii isi urasc tara si semenii. de ce nu ne putem concentra pe munca noastra si cum o putem eficientiza astfel incat sa avem performante, in loc de a barfi si intepa pe cel de langa noi, doar de dragul de a face un rau. de ce nu putem avea o vorba buna pentru cel de langa noi, de ce nu-i sprijinim pe cei care au nevoie, in loc sa aruncam cu pietre in ei?

am observat cu tristete ca la noi in tara singurul profit se face prin furtisaguri indiferent de culoarea pielii. fiecare fura intr-un fel sau altul, chit ca este patronul care declara salariul minim pentru angajatii sai, astfel incat sa nu platesca taxe prea mari, sau soferul ce contesta amenda (luata pe buna dreptate) pentru a nu plati, fie profesorul care nu te trece un examen decat daca ii umpli stomacul/traista de bani/mancare, fie politistul care daca nu a primit o spaga frumoasa nu iti da carnetul de sofer.

am ajuns o natie de barfitori, avari si tradatori. cel mai umilitor lucru e atunci cand prietenul tau, omul caruia i-ai pus sufletul pe tava ani de zile iti reproseaza ca ai salariu, implicit mai multi bani ca el. o spune cu ranchiuna, ca si cum salariul ar fi platit din buzunarul lui sau ca si cum ai sta linistit la soare si salariul ar veni singur. umilitor e atunci cand prietenii se plang ca nu le ajunge salariul, desi nu platesc nimic din buzunarul lor, de asta ocupandu-se parintii, apoi vin la tine si-ti arata o racheta de mobil care a costat mai mult decat computerul meu, sau noul laptop, sau noul set de boxe si tu privesti tamp, uitand toate porcariile aruncate pana atunci de ei, pentru acum te bucuri cand ii vezi si pe ei fericiti. mi se pare umilitor cand prietenul se plange ca nu are un chior in buzunar si nu poate veni la petrecerea de ziua ta, dar pentru tine cel mai important e sa-l ai langa tine si ii spui ca nu-ti trebuie cadou, ca tu vrei sa fie langa tine, ceea ce e adevarat. cand ajunge nu-ti spune nici "la multi ani" si restul petrecerii sta undeva si vorbeste la telefon, iar atunci cand socializeaza intr-un final se poarta de parca simpla prezenta ne-ar innobila si da de inteles ca a facut un mare sacrificiu ca a venit. dar cum si tu ai o limita, atunci cand prietenul te roaga sa vii la el, pentru ca are nevoie sa se confeseze, incepe sa insire ultima colectie de accesorii, hainele neaparat in trend, sau elegante in totacest timp avand grija sa-ti dea de inteles ca arata grozav si cu o privire de superioritate prin care iti sugereaza ca esti o zdreanta. desigur fara sa uite mentionarea pretului platit pentru toate acele "zdrente". pai ziceai ca nu-ti ajunge salariul nici de un cico si ca nu-ti perimiti nimic, ai castigat la lotto?

mi-e rusine sa recunosc ca suntem un neam de oameni rai si interesati financiar.

acum14 ani, prin eforturi supraomenesti, parintii mei au cumparat o bucatica de pamant langa bucuresti. cand am ajuns acolo totul era o paragina, buruienile erau asa de mari ca eu paream o furnica in preajma lor, iar tata impreuna cu fratele meu s-au chinuit un weekend intreg sale taie, cu topoarele. la mijlocul a ceea ce trebuia sa fie gradina, era o mare groapa de gunoi a strazii, unde multe galeti si roabe de pamant bun au fost turnate pentru a fi considerat pamant. acum 5-6 ani am inceput sa-i spunem "acasa" pentru ca in sfarsit semana cu un camin, dar drumul era inca lung si greu de parcurs. in tot acest timp, vecinii stateau si ne "spionau", apoi dadeau fuga si barfeau la "radio sant" ce aflasera, bineinteles cu grija sa infloreasca.
azi, dintr-o casa de chirpici, fara pereti sau tavan, pe jumatate daramata si o gradina demna de filmele lui hitchcock, se inalta o casuta simpla, dar frumoasa si cocheta, cu o gradina ajunsa mini livada, unde poti petrece zilele si serile de vara in balansoarul dintre copaci, unde te imbie mirosul dulce al trandafirilor, crinilor sau imaginea fructelor coapte dintre ramurile copacilor ce te cheama sa le culegi ca apoi sa-ti bucuri papilele gustative in simfonia de arome naturale si bio. peste toate astea am ca "garda oficiala a palatului" doua cateluse simpatice: una mai batrana si mai linistita si una mai tanara si mai jucausa, ce nu ma lasa sa fiu trista sau sa ma plictisesc vreodata. in tot timpul asta, vecinii care si-au imrastiat veninul in toate partile, inventand mai ceva ca presa mondena, se spala inca la copaie, au toaleta in curte si scot apa cu galeata din fantana...la fel ca acum 14 ani.

nu vreau ca tara noastra sa "scoata apa cu galeata din fantana" peste 100 de ani, ci vreau sa aiba un camin construit icetul cu incetul, dar cinstit, o gradina mare si verde si cei mai buni companioni.

pipera city....

acum 14 ani am fugit de oras, mutandu-ma la periferie impreuna cu familia intr-un mic satuc. de-a lungul timpului am avut parte de tot felul de experiente cum ar fi:

acum vreo 3-4 ani tata i-a surprins intr-o seara pe cativa pusti abia intrati in adolescenta cum ma spionau in fata geamului de la camera mea. si azi ma mai amuz cand imi aduc aminte de episodul respectiv, mai ales ca si-au luat o mare teapa eu fiind imbracata pana in gat si butonand pc- ul pentru o tema.
morala: astazi este instalat un sistem care face imposibila intrarea prin efractie in curtea mea.

toti barbatii din vecinatate, odata trecuti de 45 de ani capatau sindromul pedofilului. n-a mai fost decat un pas in a certa o fetita de 13 ani ca nu are sanii destul de dezvoltati ca sa ofere un "peisaj" placut pentru pensionarii iesiti la poarta.

odata cu adolescenta si implicit cresterea nivelului de hormoni din organism, pustii devin interesati de fete. asa s-a intamplat si cu vecinul meu care a capatat o sclipire in ochi de fiecare data cand ma vede. astfel ca de fiecare data cand am vreo treaba la masina, care este parcata in fata portii, apare negresit cu vreo treaba si intotdeauna ma saluta putin fortat.
pustiul este extrem de gelos pe prietenul meu si intr-o seara cand eram impreuna la mine acasa, s-a auzit soneria. cand am deschis poarta nu mai era nimeni, dar peste strada s-au auzit batai in usa si vocea pustiului care o ruga pe bunica-sa sa-i deschida. dupa asta a mai sunat de vreo 2 ori, dar nu s-a mai dus nimeni.

povesti sunt destule, dar cred ca in timp, satucul acela eclectic m-a cucerit :)

e uimitor cum un simplu serial ajunge sa joace un rol atat de important in viata ta. este vorba despre gilmore girls, care mi-a marcat viata si mi-a influentat personalitatea pentru totdeauna. identitatea mea ca licean s-a datorat in mare parte acestui serial, pasiunea pentru citit, ascultat cea mai ciudata muzica si iubirea fata de invatatura, la fel. si este totusi bizar cum s-a impletit si pliat atat de mult pe evenimentele importante din viata mea. primul episod l-am vazut un clasa a IX-a si m-a cucerit de cum le-am intalnit ochii albastri ai celor doua protagoniste: Lorelai si Rory. am descoperit serialul cand am intrat intr-o noua etapa a vietii, la fel ca si rory si acesta s-a sfarsit atunci cand am terminat acea etapa. dar asta nu a insemnat ca momentele placute si tot ce e frumos a trecut, pur si simplu a urmat altceva. astazi, dupa abia doi ani de cand am vazut finalul (desi am avut episodul in pc si am dat peste el frecvent) am avut curajul sa-l revad. acum doi ani am inceput sa plang putin dupa jumate si nu am mai putut vedea sfarsitul. abia azi l-am descoperit cand, din nou, marcheaza o etapa din viata mea: in doua luni imi voi lua viata in piept intr-o noua casa, ceea ce coincide cu plecarea lui rory de acasa pentru ca a primit o slujba. fetele gilmore inseamna incredere, pofta de viata, vointa, speranta, cele mai simpatice glume si cei mai frumosi ani din viata mea. sunt atat de multe lucruri care ma leaga de ele incat as putea umple pagini intregi si tot nu as termina. cu toate astea un lucru e sigur: ele sunt cele mai bune prietene ale mele, alaturi de alte doua fiinte speciale si prietenul meu. suna atat de ciudat, dar asta e adevarul. printr-o coincidenta bizara a reusit sa treaca de bariera fictiunii si sa se intamplarile sa se asemene foarte mult cu cele din viata mea. uf, cate prostii pot scrie cand sunt emotionata. eu nu am avut niciodata rabdare sa ma uit la un serial, dar pentru asta as fi facut orice sa fiu in fata tv-ului duminica seara la ora 8...odata am plecat de la mare mai devreme, doar ca sa ajung la timp. sper doar ca nu v-am chinuit prea mult cu emotiile mele, uneori incoerente sau dezordonate si va multumesc ca ati avut rabdarea sa cititi tot...si in cazul in care nu ati avut ocazia sa le descoperiti pe fetele gilmore pana acum, ati face bine sa incercati episodul pilot... va va schimba viata :)

surpriza, Doamna Eugenia Vacarescu :)

am avut cateva surprize minunate zilele acestea, dar de departe cea mai importanta a fost un comentariu gasit pe blog. cea pe care o consider a doua mama mi-a descoperit pagina si cuvintele frumoase despre anii de cor. desigur cuvintele sunt prea palide ca sa poata exprima ceea ce simt. personalitatea, educatia, cultura mi-au fost formate de parintii in stransa legatura cu Doamna Eugenia Vacarescu, sau cum noua ne place sa o numim Doamna Necula.

ma bucur nespus cand cuvintele mele (fie si scrise) ajung asa departe, bucurand totodata si pe cei care ne-au daruit atat de mult incat ne-ar trebui o viata si n-am putea sa le inapoiem.

in final ma adresez celor care sunt parinti: daca stiti ca sufletul pe care-l cresteti cu atata iubire are talent, macar putin, trimiteti-l la corul de copii radio. nu veti regreta! chiar daca este pentru putin timp, sau poate pentru o perioada mai lunga, fiti siguri ca va ramane ca o amintire minunata.

jurnal...

eu mi-am petrecut copilaria la IPRS Baneasa si adolescenta la British Council, cel putin asa simt eu.spun asta pentru ca pana acum 9 ani tata a lucrat la ceea ce era odata IPRS Baneasa, apoi s-a angajat la BC.

imi amintesc cum ma plimbam prin gradinile frumos plantate, pe langa bazinele care semanau cu mici piscine. probabil ca odata au fost fantani functionabile, care sa incante angajatii in pauzele de masa, dar astazi nu erau decat doua bazine pline cu apa si parca si mai multe lipitori. proximitatea fata de padurea baneasa avea o mare influenta asupra zonei, dandu-ti senzatia ca esti cu mult mai departe de bucuresti. imi placeau foarte mult gradinile nesfarsite, cu trandafiri, bucsusi si conifere de toate felurile. totul era ca o oaza de liniste. din pacate sectiile pareau parasite, afise cu actori straini erau lipite pe cate un perete de sticla, semn ca acolo inca mai venea cineva. la tata in "birou" erau afise cu filmul "interviu cu un vampir", chiar si cand a plecat el de acolo, afisele inca iti mai "zambeau" de pe perete, chiar daca aveau deja 7 ani. imi aduc aminte ca in baneasa am folosit pentru prima data internetul, tata mi-a aratat computerul cu acces, dar nici el nu stia foarte multe. am fost tare fricita in ziua aceea, dar in acelasi timp un pic trista ca nu stiam mai multe, ca sa navighez si eu. pur si simplu ma uitam la pagina deschisa si incercam sa-mi amintesc macar o adresa, dar cred ca de emotie au fugit toate :).

mai tarziu, cand au ma pregateam sa intru in adolescenta am facut cunostinta cu British Council, o mica oaza in centrul bucurestiului. i-am cunoscut pe toti colegii lui tata si ma gandeam cat de tineri sunt. atunci l-am cunoscut si pe dragos bucurenci, din pacate nu-mi mai amintesc decat ca mi-a atras atentia cercelul din spranceana. de fapt nu am tinut minte multe lume, era foarte mult deodata. totusi imi amintesc de doamna de la receptie, al carei par avea mereu cate o culoare interesanta, seful tatalui meu, care mi se parea foarte tanar pentru responsabilitatea presupusa de acel job...uf as putea continua asa la nesfarsit...nu-mi amintesc totul foarte bine, incerc sa pun pe seama faptului ca eram extrem de timida si incercam sa evit locurile aglomerate, asa ma refugiam in biblioteca. atunci era in podul cladirii principale. mi-amintesc ca acolo am desoperit-o pe julieta a lui shakespeare.

apoi a urmat o pauza, cand m-am intors multe erau schimbate. colegii nu mai erau toti aceeasi, in locul vechiului garaj rasarise nou biblioteca,cu toate astea scaunele din fier forjat pareau mai primitoare ca niciodata. in putin timp am inceput sa colaborez si eu cu ei, asa am descoperit puterea BC. timpul a trecut si eu am refuzat sa fac parte din staff-ul permanent, nici eu nu stiu de ce. poate pentru ca mi-e teama sa nu-i dezamagesc, pentru ca ei si-au format o imagine foarte pozitiva despre mine, sau poate ca inca nu sunt destul de matura sa ma asez la masa BC. pentru ca am crescut printre ei, mereu mi s-a parut ca eu sunt un copil si trebuie s ainvat de la ei. eu nu mai sunt un copil de mult, dar mentalitatea a ramas, deci raspunsul ar fi frica.

astazi m-am hotarat, nu voi face parte din staff-ul permanent, pentru ca vreau sa fac altceva. dar nu va pot spune chiar tot :). momentan ma pregatesc, incerc sa fiu cat mai eco, reciclez cat pot, sting lumina si scot din priza ce nu folosesc, plantez copacei si cu toate ca am o masinuta veche de care nu ma pot dezlipi, voi face tot posibilul sa-i schimb norma de poluare...ah si evit sa o conduc in centru, prefer sa folosesc metroul pe cat se poate.

din turnee adunate :)....

ok, incep sa ma deprim. care sunt motivele? simplu, am senzatia ca nu ma ridic la nivelul asteptarilor mele (dupa ce ai cantat pe scenele unora din cele mai prestigioase sali din europa si din lume nu e usor sa te comporti normal). e adevarat ca acum doi ani am renuntat la o cariera in domeniu, dar nu e usor sa te desprinzi de asa ceva asa repede. apoi, in timp uiti de evenimentele triste, nervii, oamenii rai, care te-au facut sa iei decizia asta. incepi sa-ti amintesti doar lucrurile frumoase.

de exemplu, intr-unul din turnee (pe cand aveam vreo 14 ani) m-am indragostit pana peste cap de un francez. eram doar un copil atunci, dar intensitatea si exlpozia din sufletul meu la vederea lui nu cred ca o sa se mai repete vreodata. azi cand ma uit in urma, nici nu stiu ce m-a atras la el, pentru ca nu-i mai vad asa multe calitati. cu toate astea, nu cred ca voi uita vreodata dupa amiezele in care nu puteam sa dorm cu gandul ca vine seara si ne vom intalni la cina. eram atat de emotionata incat simteam nevoia sa ma confesez cuiva si pentru ca nu aveam incredre in nicio colega si pentru ca imi uitasem caitele acasa, am luat hartia igienica de la baie (acolo sunt bucatele deja taiate) si am inceput sa scriu pe ele. le ascundeam in cartea pe care o citeam atunci (enigma otiliei) si cred ca inca le mai am. cartea nu am terminat-o niciodata, nu stiu de ce, dar am o banuiala ca are legatura cu el, sau mai degraba cu sentimentele mele neimplinite :P. putin stiu povestioara asta, dar am simtit nevoia sa o imartasesc. cert e ca el nu a aflat vreodata, desi am o banuiala ca se prinsese deja, in schimb am ramas prieteni multi ani dupa aceea .

o alta intamplare dragutza a fost tot intr-un turneu si tot in franta. era un festival international, nde a participat si o orchestra din letonia. pe vremea aia eram ceva mai mare, aveam vreo 17 ani, o silueta ceva mai zvelta si ca de obicei f sociabila. si pozitia in cadrul corului era mai mare, acum eram sefa corului . ei bine intr-una din zile am nimerit la masa (te-ai prins toti oamenii din cadrul festivalului mancau impreuna, ceea ce mi s-a parut super mereu) cu mai multi baieti letoni. erau f guralivi si utili pentru ca manacau orice, deci le puteam da lor ce nu ma incanta in farfuria mea. unul din baietii de la masa mea (care din pacate era vizibil vopsit din blond in brunet) s-a simtit f bine cu noi asa ca de atunci stateam mereu impreuna pe iarba, asteptandu-i pe colegi sa iasa din sala de mese. rolurile se inversasera, dar mai rau, prietenei mele ii placea de el (auch). cu toate ca nu a fost nimic intre noi, mi s-a parut f dragut ca ma urmarea peste tot (eh, prima data chiar e dragut), ca venea dupa amiaza unde eram cazati noi si-mi dadea cu pietricele in geam sa ies, chiar si in seara in care am stat de vorba pana tarziu de tot, in fata caminului unde eram cazati si la un moment dat m-a orbit de-a dreptul cu blitzul aparatului (mdea, asta da supriza, mi-a focut o poza total neasteptata). a trecut ceva timp de atunci, dar ce mai dragut a fost intr-o zi cand eram la cumparaturi cu mama si a inceput sa-mi sune telefonul. nu am recunoscut numarul, dar am raspuns...era el, la mai bine de un an de cand ne intalniseram prima data.

am asa multe amintiri de cand plecam in turnee, incat mi-e imposibil sa nu-mi para rau dupa vremurile respective. tot ce-mi ramane e sa sper ca voi "straluci" din nou, candva .

remember Marilyn

hoinarind prin pagini necunoscute de internet am dat peste mai multe citate ale lui Marilyn Monroe si m-am gandit sa le impartasesc si cu voi pe cele care mi s-au parut mai interesante:
Hollywood is a place where they'll pay you a thousand dollars for a kiss and fifty cents for your soul.
Everyone's just laughing at me. I hate it. Big breasts, big ass, big deal, Can't I be anything else ? Gee, how long can you be sexy?
Before marriage, a girl has to make love to a man to hold him. After marriage, she has to hold him to make love to him.
I've been on a calendar, but never on time.
I've often stood silent at a party for hours listening to my movie idols turn into dull and little people.
1956 interview about her childhood: Looking back, I guess I used to play-act all the time. For one thing, it meant I could live in a more interesting world than the one around me.
About Marilyn Monroe, by her ex-husband, Arthur Miller: To have survived, she would have had to be either more cynical or even further from reality than she was. Instead, she was a poet on a street corner trying to recite to a crowd pulling at her clothes.
If I play a stupid girl and ask a stupid question I've got to follow it through. What am I supposed to do - look intelligent?
The body is meant to be seen, not all covered up.
An actress is not a machine, but they treat you like a machine. A money machine.
Acestea sunt doar cateva citate, sper sa revin si cu alte vedete.

o iubire iesita din comun....

maya s-a nascut intr-un labirint. parintii ei au disparut cand ea era inca un copil.

acum era adolescenta, scopul ei era sa gasesca iesirea din labirint.citise cu un numar de ani inainte intr-o carte veche si prafuita ca pentru a iesi dintr-un labirint trebuie sa cotesi dreapta la fiecare bifurcare, maya respactand regulie cu strictete mereu a respectat si aceasta regula, dar anii treceau, iar iesirea nu era de gasit.

intr-o zi, in timp ce maya se lupta ca de obicei cu labirintul, o frunza s-a despins si a fost dusa de vant. a fost dragoste la prima vedere, fermecata ea a urma frunza oriunde zbura si fara sa-si dea seama aceasta a condus-o in centrul labirintului, unde era poarta de scapare.

concluzie: in viata regulile nu iti ofera rezolvarea la toate problemele, trebuie doar sa-ti urmezi inima...

taramul de dincolo....

Un loc rupt de tot ce inseamna timp si realitate,unde zanele si unicornii sunt mai adevarati ca lumina zilei.Acolo se aude cantecul ei,o zana frumoasa,frumoasa prin lumina care o inconjoara,cu pletele in vant si ochii mari si blanzi,ea canta pentru salvarea tinutului ei cand pe cer se aduna norii de furtuna.
Intr-un luminis,langa un iaz e un unicorn care vrand sa bea din apa se opreste vazand in oglinda apei chipul sau si cerul.
Totul se intuneca.Un strigat se aude de undeva,cineva incearca printr-o incantatie sa indrepte raul facut...prea tarziu...totul e distrus....

cartile...

cartile...ah,cartile!orgasme mintale,lumi paralele,fantastice sau realistice,interesante sau plistisitoare,pline de dialoguri atragatoare sau descrieri colorate...
mi-as dori sa pot intra in carti.sa fiu un personaj,sa ma mut dintr-o poveste in alta.ieri mi-am dorit sa fiu manon si sa-i arat lui prevost ca pot fi si fidela iubitului meu,apoi cea care i-ar suci mintile lui bel ami sau sa fiu tess,sa ma cert cu angel,sa-l fac sa inteleaga ca nu a fost vina mea si apoi sa-l dobor pe alec...azi mi-as dori sa fiu cea care-l invata pe lautrec ce e iubirea adevarata si apoi sa-i pozez pentru ceea ce ar fi avut sa devina cel mai reusit portret al lui....
e straniu cum ajung uneori sa traiesc intr-o lume paralela,a cartilor,sa iubesc personaje,sa ma plimb pe strada si sa am senzatia ca inca citesc sau ca sunt inca in carte,pe strazile din poveste...
dar pana la urma,nu e viata o poveste?oare suntem si noi personaje ale unor carti si prindem viata atunci cand povestile noastre sunt citite...oare?

intalnirea....

ating tabloul si o forta nevazuta ma trage inauntru.o aura
misterioasa ma inconjoara in peisajul de poveste.ma uit in oglinda
apei si descopar ca sunt schimbata:ochi mari verzi,marginiti de
gene lungi si jucaus intoarse ma privesc,nas micut si gura jucausa
formeaza fata cu un ten alb-rozaliu,iar parul blond carliontat ce
curge pe umeri si brate vine ca o completare a aspectului angelic.o
rochita din voal turcoaz imbraca corpul miniatural,cu toate astea
ceva pare si mai straniu.cand ma uit mai bine descopar...aripi.am
aripi!sunt o ZANA!

dupa cateva secunde imi revin si incep sa cercetez peisajul din
jurul meu.abia atunci il observ pe EL,dragul meu Hyperion.alerg
spre el si-l iau in brate.parul moale si cald ma intampina dar ceva
totusi nu-mi accepta imbratisarea si usor ma indeparteaza...