de ce nu dorm unii? nu stiu, stiu de ce nu dorm eu.
acum fro saptamana, cand trebui sa ma bucur si eu ca dorm cu bf-ul, in loc sa-l las sa ma ia in brate si sa ma incalzeasca m-a bufnit plansul. de ce? nu stiu. brusc m-am simtit deprimata. adevarul e ca am avut doua saptamani negre la munca si pe mine m-au marcat.
brusc m-am simtit o ratata. atunci cand la 13 ani ajungi sa pleci pe munca ta in tara tuturor posibilitatilor, sa faci parte din cel mai bun cor din lume, ba chiar sa ajungi in frunte corului, te astepti sa continui pe o panta ascendenta, sa devii celebru, sa continui practic.
eu am ales alta cale, am preferat sa fac munca de birou pentru ca am fost crunt lovita de muzicieni. industria asta e la fel de dura ca armata, trebuie sa fii ori tare in gura, ori cu un tupeu fantastic, ori sa fii curva, ori sa fii atat de bun incat sa nu comenteze nimeni, dar chiar si atunci trebuie sa ai nervi de fier.
eu am fost incredibil de buna, dar nu era meritul meu, vocea mea este un dar, eu nu am muncit decat sa invat pisele si sa capat tehnica vocala. daca as fi continuat cel mai probabil acum va faceam cu mana de pe o scena minunata, dar cel mai probabil as fi plans in fiecare seara in perna si as fi luat calmante cu pumnul. rautatea oamenilor din muzica nu poate fi exprimata, asa um nu se poate spune nici de tupeul fantastic. o sa spui ca asa e peste tot, ca e firesc in lumea "fiarelor", dar nu e asa. eu nu am mai intalnit de atunci atat de multa rautate decat intr-o agentie de publicitate unde ma lucrat mai demult, iar acolo oamenii nu rezistau mai mult de 6 luni.
si cu toate astea nu pot sa nu ma gandesc ca am vizitat lumea, am incantat publicul, i-am impresionat pana la lacrimi cu vocea mea (printre ale celorlalti), cu versurile si armoniile calde ale cantecelor romanesti. acum sunt doar inca un om in multime, ma duc la facultate, lucrez, imi platesc rata la banca si benzina pentru masina. daca as fi fost un copil obisnuit, probabil as fi fost mandra de realiarile mele de pana acum. totusi, la 20 de ani invat la una din cele mai bune facultati din tara, am un post bine platit, intr-o companie grozava (multumesc frumos anca ) si am reusit sa-mi cumpar prima masinutza din proprii banuti.
poate am sa deschid si eu ochii intr-o zi si am sa-mi dau seama ca am fost binecuvantata mereu.
marți, 7 aprilie 2009
sad reality
traim in secolul vitezei. imi spun asta mereu si cu toate astea raman mereu in urma, sau uimita de cat de repede s-au dus momente importante din viata mea. nu mi se pare corect sa petrec 9 ore la birou, de luni pana vineri, si cel putin alte doua in trafic, ca apoi in weekend sa trec si pe la facultate. este greu ca dupa ce 12 ani am simtit vacanta de vara (desi nu m-am bucurat niciodata de 3 luni de vacanta pentru ca doua le munceam la cor), vacanta de craciun, vacantadin februarie si cea de paste, sa am brusc doar 21 de zile de vacanta anuala. si cel mai coplesitor mi se pare atunci cand reusesc sa meditez putin la ceea ce fac si se intampla in jurul meu, aproape ca ma deprim complet.
traim in secolul vitezei, dar nu neaparat ca lucrurile se intampla mai repede ci pentru ca noi fiind prea ocupati nu mai suntem contienti de trecerea timpului.
unde-i copilaria cand nu aveam griji si zambeam soarelui?
traim in secolul vitezei, dar nu neaparat ca lucrurile se intampla mai repede ci pentru ca noi fiind prea ocupati nu mai suntem contienti de trecerea timpului.
unde-i copilaria cand nu aveam griji si zambeam soarelui?
Gossip Girl
weekendul asta am incercat ceva nou: gossip girl! dupa ce am fost intoxicata cu poze si informatii (fara sa-mi trezeasca prea mult interesul) am hotarat ca ar fi totusi ok sa vad si eu ce e cu toata nebunia asta. nu a fost o decizie prea buna. de joi ma tot uit la serialul asta (care intamplator inca nu a ajuns la noi in tara) si pot spune ca m-a prins. inca am retincente atunci cand aud prescurtari gen GG, imi vine sa le zic ca exista GG doar pentru Gilmore Girls, fata de care sunt fidela indiferent ce seriale grozave vor mai aparea. pentru mine GG au fost un adevarat fenomen, mi-au insotit pasii de-a lungul liceului, asa ca nu poti fi comparat cu nimic altceva. au fost unice si fermecatoare :).
am descoperit gossip girl, iar acum ma fascineaza si pe mine, as putea spune ca sunt chiar periculoase. unii le compara cu sex and the city, dar cu adolescenti, eu as spune ca nu e chiar asa. sex and the city era un serial f bun pentru vineri seara, dramele nu erau prea multe, mai mult o discutie suculenta si haioasa despre sex si viata din nyc, spre deosebire de gossip unde mereu se intampla cate ceva de te pune sa-ti rozi unghiutza de ciuda sau grija. si ca sa merg si mai departe, nu-mi amintesc de carrie sa fi zis ca a ucis pe cineva..nici tu, nu? temele din satc erau haioase, relaxante, spre deosebire de gosip girl unde se dau adevarate lupte.
Gossip girl m-a castigat, astept sa vad urmatoarele episoade
am descoperit gossip girl, iar acum ma fascineaza si pe mine, as putea spune ca sunt chiar periculoase. unii le compara cu sex and the city, dar cu adolescenti, eu as spune ca nu e chiar asa. sex and the city era un serial f bun pentru vineri seara, dramele nu erau prea multe, mai mult o discutie suculenta si haioasa despre sex si viata din nyc, spre deosebire de gossip unde mereu se intampla cate ceva de te pune sa-ti rozi unghiutza de ciuda sau grija. si ca sa merg si mai departe, nu-mi amintesc de carrie sa fi zis ca a ucis pe cineva..nici tu, nu? temele din satc erau haioase, relaxante, spre deosebire de gosip girl unde se dau adevarate lupte.
Gossip girl m-a castigat, astept sa vad urmatoarele episoade
fertil/infertil
zilele astea am trecut printr-un eveniment neplacut cu catelusa mea: am sterilizat-o. mi se pare foarte dureros, desi stiu ca o sa fie ok ma gandesc la consecinte.
de pilda, aseara, dupa ce am primit din partea ei una din cele mai triste priviri, plina de repros si tristete, m-am intrebat: oare ce drept avem noi sa hotaram asupra vietii lor, mai exact a fertilitatii lor. daca o femeie este infertila, sau din cauza unor probleme nu poate avea copii nu este implinita, la fel si in cazul barbatilor. e ca si cum o parte din tine ar lipsi. asta in cazul celor care se nasc asa, sau din diferite motive nu pot avea copii. si aacum hai sa facem un exercitiu de imaginatie: cum te-ai simti tu daca parintii tai te-ar duce la castrat? daca ti-ar scoate toate organele de reproducere din burtica, sau bilutzele (dupa caz). nu ai simti ca ti se face o nedreptate? nu te-ai simti mutilat? handicapat? si atunci noi de ce le facem asta animalutzelor noastre?
cu siguranat imi vei raspunde: pentru ca stapanul are grija de pui mai departe. el trebuie sa-i hraneasca cand se maresc si sa le gaseasca un stapan, iar la noi daca nu ai pedigree nu te baga nimeni in seama, ca asa isi pot lua si de pe strada. esti tu asa de sigur ca ma mica lor nu le va da din mancarea ei. sau poate invata sa vaneze vrabii (asa cum incerca acum ceva timp catelusa mea). de unde stii tu ca mamica lor (adica catelusa ta) nu va face tot posibilul sa si-i creasca, fara sa-ti ceara ajutorul.
ma simt extrem de vinovata, si parca si mai vinovata atunci cand ma uit in ochii sufernzi ai catelusei mele. Timpul le vindeca pe toate, dar eu nu voi uita zilele astea vreodata......
de pilda, aseara, dupa ce am primit din partea ei una din cele mai triste priviri, plina de repros si tristete, m-am intrebat: oare ce drept avem noi sa hotaram asupra vietii lor, mai exact a fertilitatii lor. daca o femeie este infertila, sau din cauza unor probleme nu poate avea copii nu este implinita, la fel si in cazul barbatilor. e ca si cum o parte din tine ar lipsi. asta in cazul celor care se nasc asa, sau din diferite motive nu pot avea copii. si aacum hai sa facem un exercitiu de imaginatie: cum te-ai simti tu daca parintii tai te-ar duce la castrat? daca ti-ar scoate toate organele de reproducere din burtica, sau bilutzele (dupa caz). nu ai simti ca ti se face o nedreptate? nu te-ai simti mutilat? handicapat? si atunci noi de ce le facem asta animalutzelor noastre?
cu siguranat imi vei raspunde: pentru ca stapanul are grija de pui mai departe. el trebuie sa-i hraneasca cand se maresc si sa le gaseasca un stapan, iar la noi daca nu ai pedigree nu te baga nimeni in seama, ca asa isi pot lua si de pe strada. esti tu asa de sigur ca ma mica lor nu le va da din mancarea ei. sau poate invata sa vaneze vrabii (asa cum incerca acum ceva timp catelusa mea). de unde stii tu ca mamica lor (adica catelusa ta) nu va face tot posibilul sa si-i creasca, fara sa-ti ceara ajutorul.
ma simt extrem de vinovata, si parca si mai vinovata atunci cand ma uit in ochii sufernzi ai catelusei mele. Timpul le vindeca pe toate, dar eu nu voi uita zilele astea vreodata......
sinucidere sau egoism?
referitor la insemnarea "abandon" a lui cabral (cabral.ro), mi-am adus mainte de un vis de acum cativa ani.
ca orice adolescent ce trce prin multe schimbari am avut momente in care as fi vrut sa spun stop vietii. azi mi se par motive imbecile, atunci mi se parea de netrecut. asa ca intr-o seara am visat ceva ce m-a maturiat.
se facea ca eu murisem , nu stiam de ce sau cel putin nu-mi amintesc acum, cu toate astea inca mai colindam pamantul sub forma de spirit. nu simteam frigul, foamea sau orice alte incercari trupesti. motivul era sa-mi vizitez persoanele dragi. asa i-am vazut pe parintii mei imbratisati, amadoi plangeau, ramasesera singuri. la imaginea aceasta am suferit cumplit, dar cel mai rau a fost pentru ca nu ii puteam atinge, nu puteam vorbi cu ei. nu le puteam spune ca sunt bine, ca ii iubesc, sa nu mai planga; nu puteam sa-i imbratisez.
a fost un vis cumplit de dureros, dar care m-a facut sa realizez ce inseamna moartea cu adevarat. nu e ca si cum ai spune: "imi iau jucariile si am plecat", pentru ca odata plecat nu te mai poti intoarce, iar cei de langa tine sufera enorm.
de asta consider ca sinuciderea este cel mai egoist act cu putinta.
ca orice adolescent ce trce prin multe schimbari am avut momente in care as fi vrut sa spun stop vietii. azi mi se par motive imbecile, atunci mi se parea de netrecut. asa ca intr-o seara am visat ceva ce m-a maturiat.
se facea ca eu murisem , nu stiam de ce sau cel putin nu-mi amintesc acum, cu toate astea inca mai colindam pamantul sub forma de spirit. nu simteam frigul, foamea sau orice alte incercari trupesti. motivul era sa-mi vizitez persoanele dragi. asa i-am vazut pe parintii mei imbratisati, amadoi plangeau, ramasesera singuri. la imaginea aceasta am suferit cumplit, dar cel mai rau a fost pentru ca nu ii puteam atinge, nu puteam vorbi cu ei. nu le puteam spune ca sunt bine, ca ii iubesc, sa nu mai planga; nu puteam sa-i imbratisez.
a fost un vis cumplit de dureros, dar care m-a facut sa realizez ce inseamna moartea cu adevarat. nu e ca si cum ai spune: "imi iau jucariile si am plecat", pentru ca odata plecat nu te mai poti intoarce, iar cei de langa tine sufera enorm.
de asta consider ca sinuciderea este cel mai egoist act cu putinta.
decembrie '89 prin ochi de copil....
acum 19 ani, priveam la tv scene din filme. asta intelegeam eu din revolutie, pentru ca aveam aproape 2 ani. nu stiam ce inseamna violenta, comunism sau numele ceausescu, dar eram de partea celor ce erau fugariti cu armele. nici pana astazi nu-mi dau seama cum am rationat eu ca aceia erau cei "buni".
ani mai tarziu ascultam cu o atentie lacoma povestile tatalui meu legate de acele zile sangeroase. de multe ori imi imaginam cum s-a petrecut totul si mereu m-au bantuit scenele vazute la tv in ziua de 22 decembrie 1989. am facut multe eforturi de memorie pentru a-mi da seama unde erau, si cu toate astea tot ce tin minte erau usile unui garaj/ depozit imens sau poate chiar undeva lanaga televiziune sau radiodifuziune.
nu de putine ori m-am gandit serios cum as fi reactionat daca eram mai mare, cat sa pot constientiza, sa pot lua o decizie. probabil ca daca as fi avut varsta pe care o am acum as fi protestat si eu cu ceilalti, de asemenea ma gandesc ca as fi putut sta intr-un loc, bine ascunsa, dar cu o vedere f buna, astfel incat sa pot prinde tot cu mintea, sa nu uit niciodata. mi-e greu sa cred ca as fi ales varianta 2.
tu ce ai facut la revolutie?
ani mai tarziu ascultam cu o atentie lacoma povestile tatalui meu legate de acele zile sangeroase. de multe ori imi imaginam cum s-a petrecut totul si mereu m-au bantuit scenele vazute la tv in ziua de 22 decembrie 1989. am facut multe eforturi de memorie pentru a-mi da seama unde erau, si cu toate astea tot ce tin minte erau usile unui garaj/ depozit imens sau poate chiar undeva lanaga televiziune sau radiodifuziune.
nu de putine ori m-am gandit serios cum as fi reactionat daca eram mai mare, cat sa pot constientiza, sa pot lua o decizie. probabil ca daca as fi avut varsta pe care o am acum as fi protestat si eu cu ceilalti, de asemenea ma gandesc ca as fi putut sta intr-un loc, bine ascunsa, dar cu o vedere f buna, astfel incat sa pot prinde tot cu mintea, sa nu uit niciodata. mi-e greu sa cred ca as fi ales varianta 2.
tu ce ai facut la revolutie?
amintiri din scoala III
eram clasa a 3-a si simteam ca lumea e la picioarele mele. aveam o familie fericita si cei mai buni prieteni din lume: D si S, culmea ma intelegeam excelent cu baietii, probabil si din cauza firii mele vulcanice. S era timid, probabil si de asta zpunea toata lumea ca ar avea ceva pentru mine, dar de fapt el ma admira ca stiam sa-i pun la punct pe toti si nu-mi era frica de nimeni.
In fiecare zi plecam impreuna de la scoala, imparteam tot in mod egal. intr-o zi ne-am gandit sa facem ceva mai mult: eram trei prieteni uniti, exact ca cei trei muschetari. nu mai stiu cui i-a venit idea, dar de atunci am fost "cei trei muschetari".
n-am sa uit niciodata cand D a venit la scoala cu servetele mentolate zewa. pentru mine era f scumpe, iar parintii mei cu siguranta nu si-ar fi permis sa-mi cumpere nici macar unele simple. aveam clasicele batiste. de fapt, abia aparuse conceptul de servetele de hartie, iar zewa erau primele aparute la noi in tara.
D mi-a vazut uimirea fata de ele si a doua zi mi-a adus un pachet sigilat, doar pentru mine. nu stiu despre voi, dar pe vremea aia si mai ales intre copii era ceva tare pretios, ca si cum ai face cadou cuiva o pereche de cercei de aur. i-am multumit lui D. pachetul de servetele a stat in sertarul meu de birou ani de zile. era ca un prieten fara glas, de fiecare data cand aveam nevoie de o incurajare, miroseam servetelele si ma simteam ca atunci cand eram cei trei muschetari.
la liceu am decis sa ma despart de pachetul norocos, oricum nu mai ramamses prea mult din el. am pastrat amintirea in suflet, acolo de unde nu mi-o poate lua nimeni
In fiecare zi plecam impreuna de la scoala, imparteam tot in mod egal. intr-o zi ne-am gandit sa facem ceva mai mult: eram trei prieteni uniti, exact ca cei trei muschetari. nu mai stiu cui i-a venit idea, dar de atunci am fost "cei trei muschetari".
n-am sa uit niciodata cand D a venit la scoala cu servetele mentolate zewa. pentru mine era f scumpe, iar parintii mei cu siguranta nu si-ar fi permis sa-mi cumpere nici macar unele simple. aveam clasicele batiste. de fapt, abia aparuse conceptul de servetele de hartie, iar zewa erau primele aparute la noi in tara.
D mi-a vazut uimirea fata de ele si a doua zi mi-a adus un pachet sigilat, doar pentru mine. nu stiu despre voi, dar pe vremea aia si mai ales intre copii era ceva tare pretios, ca si cum ai face cadou cuiva o pereche de cercei de aur. i-am multumit lui D. pachetul de servetele a stat in sertarul meu de birou ani de zile. era ca un prieten fara glas, de fiecare data cand aveam nevoie de o incurajare, miroseam servetelele si ma simteam ca atunci cand eram cei trei muschetari.
la liceu am decis sa ma despart de pachetul norocos, oricum nu mai ramamses prea mult din el. am pastrat amintirea in suflet, acolo de unde nu mi-o poate lua nimeni
amintiri din scoala II
Iunie 1996, terminam clasa I cu media 10 pe linie si premiul I. Asteptam cuminte alaturi de parintii mei sa fie strigata si clasa mea la ceremeonia de incheiere de an, cand deodata a inceput sa picure. nu mai stiu cum s-a intamplat, dar cateva picaturi mi-au cazut pe diploma si au intins putin cerneala. mare tragedie in sufletul meu, asa ca am inceput sa plang de parca mi-ar fi murit hamsterul.
saraca mama, nu stia cum sa ma mai imbuneze. mi-a explicat ca e doar o bucata de hartie, importante sunt mediile mele, faptul ca eu am luat premiul I, coronita si asa mai departe, dar eu nicio sansa sa ma opresc. asa ca doamna invatatoare a venit de mana cu S, colegul meu drag si ne-a invitat sa facem o poza. ma iubea tare mult si pe vremea aia se zvonea ca si S ar fi nutrit ceva pt mine.
Azi ma uit prin pozele vechi si descopar cu drag poza facuta in iunie '96, cu mine si S, iar in centru doamna invatatoare. cu totii zambeam spre aparat, chiar si lacrimile mele innodate in barba.
saraca mama, nu stia cum sa ma mai imbuneze. mi-a explicat ca e doar o bucata de hartie, importante sunt mediile mele, faptul ca eu am luat premiul I, coronita si asa mai departe, dar eu nicio sansa sa ma opresc. asa ca doamna invatatoare a venit de mana cu S, colegul meu drag si ne-a invitat sa facem o poza. ma iubea tare mult si pe vremea aia se zvonea ca si S ar fi nutrit ceva pt mine.
Azi ma uit prin pozele vechi si descopar cu drag poza facuta in iunie '96, cu mine si S, iar in centru doamna invatatoare. cu totii zambeam spre aparat, chiar si lacrimile mele innodate in barba.
amintiri din scoala I
in prag de sarbatori m-au napadit amiontirile din generala. am fost un copil tare neastamparat, dar chiar si asa profesorii ma iubeau mult (cu exceptia profelor de romana :P ). parca nu exista an in care sa nu fac vreo trasnaie.
mi-aduc aminte ca intr-un an, cred ca eram a 6-a sau asa ceva, ma plimbam pe coridor cu o prietena, si de undeva se auzea un telefon mobil sunand in continuu. hai sa zicem ca dupa cateva minute nu prea il bagi in seama, dar daca il auzi deja de cel putin 15, parca te apuca pandaliile, mai ales daca are si o sonerie "aleasa". din pacate eu nu am realizat ca era un telefon mobil (pe vremea aia erau mai rare, abia aparusera), ci am crezut ca e un telefon de jucarie (deh, soneria chiar era una "aleasa"). astfel ca la un moment dat am trecut pe langa unul din profii de sport, care m-a intrebat ce se aude asa. nu prea-l aveam la inima pe tip, era cam ingamfat, asa ca de frustrare si probabil si din dorinta de a parea "cul" am zis: " nu stiu, dar daca-l prind i-l sparg in bucati", eu ma gandeam, asa cum am mai zis ca era un copil tembel caruia ii placea sa se joace cu nervii celorlati in timp ce erau la ore (da, ajunsesem mai devreme de asta ma plimbam de colo-colo). proful nu a inteles f bine ce am vrut eu sa zic, iar dupa ce a auzit ca ala era telefonul unei directoare, pe care-l furase cineva, acum fiind ascuns undeva, a presupus ca eu sunt voinovata.
asa ca in cateva ore eu am fost trasa la raspundere, pentru ca altfel de ce as fi zis ca "daca il prind il sparg". se vede ca era profesor de sport, nu prea jdeca bine (scuzati, dar profesorii din scoli de cartier, mai ales cei de sport, in general nu se dovedesc a fi genii). astfel parintii mei au fost invitatii a doua zi de dimineata in biroul directoarei, alaturi de mine, bineinteles.
in urma discutiilor s-a descoperit ca n-aveam cum sa fiu eu "hotul", pentru ca la ora la care directoarea a ramas fara telefon eu eram acasa in pat, in lumea viselor.
Concluzie:
1. sa-mi tin gura!
2. domnul T e un tembel cu T mare pentru ca a facut marea legatura intre stressul meu provocat de zgomotul enervant si furtul propriu-zis al dispozitivului...
P.S: cand am intrat in biroul directoarei si avazut cine era acuzata fata ei exprima mai multe lucruri in acelasi timp: il cunosc pe copilul asta de cand era bobocel, domnul T e un tembel ca a acuzat-o.
mi-aduc aminte ca intr-un an, cred ca eram a 6-a sau asa ceva, ma plimbam pe coridor cu o prietena, si de undeva se auzea un telefon mobil sunand in continuu. hai sa zicem ca dupa cateva minute nu prea il bagi in seama, dar daca il auzi deja de cel putin 15, parca te apuca pandaliile, mai ales daca are si o sonerie "aleasa". din pacate eu nu am realizat ca era un telefon mobil (pe vremea aia erau mai rare, abia aparusera), ci am crezut ca e un telefon de jucarie (deh, soneria chiar era una "aleasa"). astfel ca la un moment dat am trecut pe langa unul din profii de sport, care m-a intrebat ce se aude asa. nu prea-l aveam la inima pe tip, era cam ingamfat, asa ca de frustrare si probabil si din dorinta de a parea "cul" am zis: " nu stiu, dar daca-l prind i-l sparg in bucati", eu ma gandeam, asa cum am mai zis ca era un copil tembel caruia ii placea sa se joace cu nervii celorlati in timp ce erau la ore (da, ajunsesem mai devreme de asta ma plimbam de colo-colo). proful nu a inteles f bine ce am vrut eu sa zic, iar dupa ce a auzit ca ala era telefonul unei directoare, pe care-l furase cineva, acum fiind ascuns undeva, a presupus ca eu sunt voinovata.
asa ca in cateva ore eu am fost trasa la raspundere, pentru ca altfel de ce as fi zis ca "daca il prind il sparg". se vede ca era profesor de sport, nu prea jdeca bine (scuzati, dar profesorii din scoli de cartier, mai ales cei de sport, in general nu se dovedesc a fi genii). astfel parintii mei au fost invitatii a doua zi de dimineata in biroul directoarei, alaturi de mine, bineinteles.
in urma discutiilor s-a descoperit ca n-aveam cum sa fiu eu "hotul", pentru ca la ora la care directoarea a ramas fara telefon eu eram acasa in pat, in lumea viselor.
Concluzie:
1. sa-mi tin gura!
2. domnul T e un tembel cu T mare pentru ca a facut marea legatura intre stressul meu provocat de zgomotul enervant si furtul propriu-zis al dispozitivului...
P.S: cand am intrat in biroul directoarei si avazut cine era acuzata fata ei exprima mai multe lucruri in acelasi timp: il cunosc pe copilul asta de cand era bobocel, domnul T e un tembel ca a acuzat-o.
povesti din copilarie
imi amintesc ca atunci cand eram copil, eram vecina cu actuala mea prietena. pe vremea aceea nu ne cunosteam decat din vedere sau auzite. stiam ca are talent la desen, iar pe vremea accea erau la moda desenele pe asfaltul din fata blocului( cu creta) si sailor moon, sau printesele. intr-o zi am rugat-o pe bluevenus (caci despre ea e vorba)sa-mi deseneze ceva. am rugat-o? nu chiar, de fapt ea era afara si eu i-am aruncat un biletel de la balcon in care o rugam sa-mi deseneze si mie o printesa. draguta ca intotdeauna, blue, s-a pus pe desenat si dupa o jumatate de ora mi-a aratat capodopera. ce s-a intamplat mai de parte? ei bine era prea mica sa o vad de la etajul 5, asa ca am rugat-o sa-mi deseneze mai mare. povestea asta am uitat-o, dar ea mi-a amintit-o ani mai tarziu, cand am devenit colege de banca si prietene bune :).
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
