ganduri...

iata-ma, cu noua mea tastatura (cei care ma injura de frun an, pt batranica mea acum se bucura), si in loc sa fiu fericita si mandra de ea am o stare tare dubioasa. E adevarat in ultima vreme am incasat o lovitura grea din partea vietii, care m-a facut sa-mi dau seama ca acord prea repede incredere celor din jurul meu, sau ca pur si simplu ma farmeca si ma incapatanez sa vad adevarul de sub nasul meu.

am ajuns la concluzia ca desi sunt o persoana puternica am nevoie de iubire si suportul celor din jurul meu la fel ca toti ceilalti. imi place sa adrom in bratele TALE, imi palce ca atunci cand vin acasa tremurand de frica, pentru ca mi-a sarit in fata masinii un catel tembel, pe care l-am scapat, sa ma ia in brate cineva si sa-mi spuna ca totul este ok.

e ciudat cum o imbratisare pot face cat o mie de oameni uneori, cum simtind caldura trupului celui de langa tine, e ca si sum i-ai simti sufletul alaturi de tine. atunci e ca si cum ai prinde aripi (fara vreo legatura cu reclama cu pricina), atunci, in momentele alea prinzi putere cat pentru o mie de oameni.

la prima vedere par o tipa stapana pe sin, ceea ce e adevarat, dar am nevoie de un suflet cald care sa ma asculte atunci cand ma doare ceva, care sa ma ia in brate, sa ma asigura ca sunt bine acum si mai ales am nevoie de iubire.

De ce oamenii au devenit asa de rai. m-a socat cand am fost intrebata de cineva de ce-mi pasa mie de ceilalti, atunci cand lor nu le pasa de mine. e adevarat, probabil nici persoanei in cauza nu-i pasa de nimeni altcineva decat de ea, dar daca toti fac asa, asta nu inseamna ca si eu voi fi la fel, pentru ca eu in primul rand am suflet si nu mi-e greu sa fac o fapta buna.si mai ales, daca Cel de Sus a fost generos cu mine, de ce sa nu ajut si eu cat pot. nu e greu.

Ne-am obisnuit sa fim rai, sa judecam, sa ne incruntam, sa injuram, sa criticam, dar e atat de usor sa faci asta! oricine poate face rau, e asa de simplu, dar de mult mai multe ori mai greu sa faci pe cineva sa zambeasca.

As putea rezuma viata la un lung sir de dezamagiri, de tradari, de marsavii, hotii si asa mai departe, dar nu pot sa o fac, nu si atunci cand am primit cele mai de pret daruri: IUBIREA si IERTAREA.

Scopul meu e sa te fac sa zambesti, sa simti, sa ajuti, sa-ti aduci aminte ca esti om, nu drac. Nu e greu sa faci o fapta frumoasa. Uite zambeste-i celui de langa tine, daca-ti va raspunde te vei simti si tu mai bine. Asta imi aminteste de o insemnare mai veche a unei colege (kiddha). ea spunea tare frumos. te indemna sa-l alegi, de pe strada pe omul cu cel mai ingandurat sau abatut chip, incearca sa-i atragi atentia si atunci cand o vei obtine daruieste-i cel mai frumos zambet. cu siguranta iti va raspunde tot cu un zambet. va deveni constient ca nu e singur si ca pentru orice exista o solutie. dar nu numai atat, sentmenul pe care-l vei simti tu va fi cu mult mai puternic decat al lui. e rasplata pentru o fapta buna.

Nu stiu cat de coerenta am fost in insemnarea asta. pur si simplu am scris tot ce am simtit, fara sa ma gandesc prea mult inainte.

Aici am lasat o bucatica de suflet. daca-ti place, te mai astept pe aici, cu o cafea buna virtuala si daca nu iti voi darui cel mai frumos zambet al meu si-ti voi multumi pentru vizita.

razboiul contra "scandurilor"...

m-am pomenit in toiul noptii visand cum scriu aceasta insemnare. pesemne eram tare fioroasa in cuvinte si mi-am dat seama ca trebuie sa fie ceva destul de interesant de am ajuns sa visez.

Ei bine m-am saturat de pitzipoancele obsedate de cure de slabire. nu ma deranjeza ca se preocupa de aspectul lor, chiar le admir pentru asta, dar incep sa am senzatia ca o fac pentru spectacol. eu nu sunt si nu am fost niciodata o slabanoaga, nu-mi e teama sa recunosc asta si chiar sunt mandra de formele mele. ce ma enerveaza de-a dreptul e sa vad o slabnoaga (altfel nu le pot spune) care atunci cand isi vede reflexia in oglinda se ingrozeste si incepe sa turuie de cat de tare s-a ingrasat, ca trebuie sa tina din nou cura (pe care probabil nu a lasat-o vreodata) cu apa plata si lamaie. pai bine mai fata, dar tu chiar ai probleme cu vederea, sau oglinda mareste inexplicabil de mult, pentru ca eu nu vad decat un sac de oase. poate ca ultimele creatii haute couture vin bine pe marimea 2 sau 0, dar asta nu inseamna ca arati bine si ca femeie.

acum ceva timp imi placea ca spect paris hilton (mai putin la fata), eram de parere ca se imbraca f bine si are un corp frumos, asta pana am vazut filmul cu pricina (cel cu ea in costumul evei in care se joaca de-a mama si de-a tata). ei bine, niciodata nu mi s-a parut mai neatragatoare o scandura ca atunci, pentru ca practic toata eleganta pe care o emana pana atunci disparuse, toata feminitatea nu exista decat in hainele cu care isi acoperea corpul. dupa primele 2 minute am stins computerul scarbita de imaginea ce mi-a ramas pe retina.

De astazi inainte am pornit un razboi contra fitelor de slabanogeala (ok, daca esti "slender" de la mama natura respectele mele), hai sa promovam si feminitate, curbe, unduiri, nu doar ascutiri, linii drepte si bete (asta nu inseamna ca imi plac hipopotamii). Ce s-a intamplat cu personalitati ca Beyonce sau J.Lo.

Sunt constienta ca multe persoane ma vor acuza dupa insemnarea asta, dar m-am saturat de toata superficialitatea asta, de mese care constau in doua foi de salata si o lamaie. Femeile sunt frumoase cu asni naturali nu cu silicoane, femeile sunt frumoase cu un posterior rotund, nu aproape inexistent, sau plin de botox.

raspunsul pt....

ca raspuns pentru ce mi-a zis o domnisoara mai demult (se stie ea), am gasit la cabral (cabral.ro) o chestie care ii da raspunsul mai bine decat as fi putut-o face eu:

"Asta nu inseamna decat un lucru: ne intereseaza de curul nostru, vedem viata in cel mai egoist mod posibil si nu avem nici cea mai mica pornire sa facem ceva.

DAR NE VAITAM DE MAMA FOCULUI! "

Ca sa nu ramaneti pe dinafara intrebarea era: "ce-ti pasa tie de ceilalti, atunci cand ei nu dau 2 bani pe tine" (nu este chiar citat, pentru ca exprimarea nu a fost exact asa, dar f apropiata) (hai ca nu am memorie de elefant sa tin minte 2 saptamani o fraza exact asa cum am auzit-o, chiar daca m-a socat atunci).

in vizita...

inca de dimineata stau pe blogul lui bucurenci (bucurenci.ro) si simt cum emotii de tot felul ma incearca: lacrimi pe care cu greu mi le stapanescpentru ca sunt la birou, citit "cand gesturile au riduri" (http://bucurenci.ro/2008/09/cand-gesturile-au-riduri/#more-1144) sau buburuze de emotie calda, pe piele, si un fior pe sira spinarii la "domnul leo" ( http://bucurenci.ro/2008/09/domnul-leonard-cohen/#more-1130 ).

m-am hotarat sa devin mai buna, abia acum mi-am dat seama ca frigul rautatii din jur si-a facut loc putin cate putin si in sufletelul meu. Omul asta e un vis, scrie extraordinat (parerea mea, da), reuseste sa ma ambitioneze si sa ma complexeze in acelasi timp, lucru paradoxal pentru mine. pentru mine e un exemplu demn de urmat, la cei 27 ani (multi inainte) poarta pe umeri multa inteligenta (aproape imposibil de multa), modestie si motivarea de a face bine in jur.

il sprijin din tot sufletul ..si hai sa facem MAI MULT VERDE ( www.maimultverde.ro )...

lupte interioare

calca si simte cum ii fuge pamantul de sub picioare. lumea se invarte ametitor, iar ea se simte complet debusolata. ii vine sa planga, in hohote, ca un copil, dar atunci vocea ratiunii ii sopteste in ureche: "fii tare! mama are nevoie de tine, nu e momentul. acum tu trebuie sa o sprijini pe ea!".

ea isi revine incetul cu incetul, ochii impaienjeniti capata o lucire ferma. "emotiile trebuie sa mai astepte" isi spune si paseste hotarat mai departe.

necrologul unui om simplu....

tarziu in noapte, poate chiar dimineatza ma zbat in somn, ca si cum as astepta ceva. e o stare de veghe morbida cand taraitul soneriei ma trezeste.

sar in picioare, pun halatul pe mine si fug la poarta in papuci. e frate-miu, cand il vad il iau in brate. a trecut prea mult timp de cand nu l-am vazut.
"nu te bucura prea mult, pentru ca nu am venit cu vesti prea bune".
nu-mi pasa, sunt prea fericita acum. probabil a murit unchi-miu, e bolnav de ceva vreme, macar scapa de durere.

e afectat, chipul lui e mai serios ca de obicei. "a fost un accident" incepe.. " tataie, ...", "ce-i cu el" il intrerup, parca nerabdatoare sa aud odata. chiar daca e grav, macar sa stiu ce sa fac mai departe.
"tataie, e la spital, la iml".

nu a fost nevoie sa spuna cuvantul, stiam deja ce inseamna. Domnului i s-a facut mila si de el si l-a luat la el.

teste...teste....

azi am senzatia ca trec printr-o perioada de testare. testare a limitelor mele. dupa episodul de joi, tragic din punctul meu de vedere, a mai venit unul trist astazi, prima pocneala pt masina mea. nu mi-e bine, ca de obicei ma consum ca o fraiera, dar am spus "stop!". nu-mi convine ce s-a intamplat, mai ales pentru ca-mi fac mea culpa...

anyway, the point is : am decis sa lupt, sa nu ma mai las purtata de val, sa imi sustin coloana vertebrala. mi-e tare usor sa cad in bratele prietenului si sa plang, mi-e tare usor sa fac pe mironosita, dar nu am s-o fac, desi simt ca mi se taie picioarele si vocea mi se infunda, azi am sa am curajul pe care nu l-am avut pana acum. mi-am asumat o responsabilitate si nu am s-o las sa ma copleseasca.

ahh, si inca ceva, cum refac masinutza (ceea ce o sa fie in curand ca nu e f grav) am sa devin o soferita al naibii de buna, nu dezastrul care am fost pana acum. promit sa nu mai tremur in front, si mai ales sa merg prudent (asta in cazul in care o sa mai am carnet).

va pup si o zi rumoasa va doresc

Later edit: fix azi se implinesc 7 ani de cand am plecat eu in primul turneu. cam a doua oara de cand am parasit tara (prima data am fost in bulgaria si nu-mi mai amintesc nik...nu aveam decat fro 3 anisori), ei si ca sa vezi, acum 7 ani plecam tocmai in state. pe vremea asta eram in avion, traversam oceanul

fii mai bun....

In ultimele sapatamani am absentat cu nerusinare. motive au fost si inca sunt, am primit lovituri destul de puternice, din fericire au fost "suturi" care desi te zgaltaie un pic te propulseaza inainte.

din toata experienta asta am invatat enorm si fac tot posibilul sa ma schimb in momentul de fata. am realizat ca am devenit rea, crunt de rea. zana disparuse undeva fara urma, probabil sufocata de rautatea si dusmania ce se dezlantuisera, mai nou, in mine.

ceea ce vreau sa spun este ca: dragilor, va rog, fiti mai buni! si ce daca boul cu loganu' se baga si claxoneaza la semafor cand e inca rosu, ce conteaza ca soferul de maxi depaseste coloana si se baga cu nesimtire in tine, pentru ca incep sa curga masinile si de pe contrasens, nu conteaza ca temepela din vectra ti-a taiat calea pe aviatorilor, probabil inconstienta ca e piatra cubica, si mai e si uda, deci aluneca in sraci si poti sa-i faci muci masina, tu fii atent la drumul tau ca nu merita nici secunda in care sa vezi cine e cel care te hartuieste. si nu ii injura pe cei prosti sau rai (pentru mine tot una e), pentru ca nu stii ce gaura e in sufletul lor si cat de tristi si singuri sunt.

fiti mai buni, in loc sa-i "injurati" pe cei ce gresesc, daruiti-le un zambet, cine stie poate isi vor cere scuze, sau poate si mai mult, va vor zambi inapoi .

viata e prea frumoasa si scurta sa o mai uratim si noi cu prostii.

tensiune si multe comentarii

mult timp mi-am tinut gura, dar azi am de gand s-o deschid asa larg, si sa spun tot ce am pe pas...

pai, odata ar fi criza asta mondiala, care incepe sa ma enerveze prin simplul fapt ca desi se vede de la o posta ca e mai falsa decat silicoanele lui jordan. si apoi ma tine intr-un suspans delirant: "o sa-mi pierd si eu slujba? oare mai cresc astia ratele?". la naiba, nu-mi place sa nu am raspuns la intrebari!

a doua ar fi prostia pe care am facut-o acum aproximativ o luna. pentru cei ce nu stiu inca, mi-am bulit noua masina. ma rog, noua ca e a mea, ca noua era acum 12 ani cand a fost fabricata. ai ghicit, nu am nici casco, deci reparatia a fost din buzunar...si da, a functionat si "la milogu" pe la parinti, pentru ca a trebuit sa platesc si facultatea. sunt foc si para pe mine in momentul de fata, dar in conditiile de fata am preferat sa le iau floricele si bucurii parintilor ca dobanda, decat sa ma mai cocoseze fro banca (oricum, saracii parinti isi ajuta mereu puradeii fara sa ceara ceva in schimb, bucurandu-se atunci cand acestia invata ceva sau au priviera aceea de copil fericit).

al treilea lucru ar fi senzatia de neputinta care m-a mai incercat si acum cateva luni (vezi team-building de august). este ingrozitor sa vrei sa ajuti pe cineva, nu conteaza cine sau ce, pur si simplu, si sa nu ai posibilitatea...

cu alte cuvinte sunt o tensiune . sper sa-mi revin cat de curand....

in numerele viitore am sa va povestesc despre noua descoperire

cand nu poti sa dormi...analizezi

de la o vreme, in fiecare seara, inainte sa adorm, cand imi e si mie mai relaxat creierul incep sa-mi vina atat de multe idei. bineinteles de scris pe blog. si unele mi se par asa grozave, aproape ca-mi pare rau ca nu aprind computeru' si nu incep sa scriu. si creez tot felul de insemnari, care mai de care mai interesante, comentarii intepatoare si asa mai departe.
de pilda, aseara ma gandeam la o fosta colega de-a mea, care semana teribil de mult cu amy winehouse. ehh, cand eram eu in liceu, ea inca nu era celebra. tipa er destul de inteligenta, dar atat de infumurata. practic inteligenta ei se rezuma mai degraba la un talent nativ si multe carti citite, dar intelepciunea lipsea cu desavarsire, sa nu mai vorbes de diplomatie.
reusea sa scrie mici compuneri de-ti facea pielea de gaina, asa de frumoase si impresionante erau. reusea cand scria sa transforme cele mai banale lucruri in cele mai emotinante si mai frumoase, mai ca de indragosteai de chiuveta. ei bine si la vreo 2 secunde dupa ce termina, cand erai cu totul indragostit de ea, trantea o gluma de-a ei, atat de nesarata, ca-ti venea s-o acuzi de plagiat. cum putea o fiinta ce compusese ceva atat de minunat sa n-aiba pic de simtul umorului si mai mult de atat, sa fie atat de oarba cu privire la acesta.

asemanarea dintre ea si amy era de factura fizica si psihica. da, amadoua seamana oarecum, cu toate ca aceasta colega nu era asa naingrijita ca vedeta noastra, dar viciile sunt asemanatoare. colega, avea o sensibilitate, cea care de altfel ii dadea si farmecul acela nebun al povestilor, pe langa asta si o timiditate de a-si afisa sentimentele, asa ca si-a dezvoltat o masca de femeie dura, rea...mdea. si primul pas au fost tigarile, pentru ca daca fumezi esti "cul", sau poate asa credea ea, apoi au inceput betiile. desigur, la liceu cu totii suntem nebuni. daca nu te imbeti si nu fumezi la liceu, cand esti tanar si poti, doar nu o s-o faci la 60 de ani cu nepotul in brate.

ma rog, asemanarea dintre ele sunt viciile care nu le fac tocmai bine, talentul si "masca". acum nu stiu de masca lui winehouse, dar de a colegei sunt sigura.

uite de ce nu mai pe mine somnul si ajung la birou, respectiv la facultate cu dunfi negre pe sub ochi